Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:31 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a dat alarma în Marea Neagră! Imagini impresionante Ce s-a decis în cazul celor trei călăuze care ar fi adus în România peste 150 de migranţi (galerie foto + video)

ro

11 Jul, 2018 00:00 4286 Marime text
Cei trei cetăţeni, un turc, un irakian şi un iranian, care au transportat pe Marea Neagră, cu ajutorul unei ambarcaţiuni, 154 de persoane de naţionalitate iraniană şi irakiană au fost condamnaţi de Tribunalul Constanţa. Pedepsele au fost contestate la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care va lua o decizie definitivă.
 
Conform anchetatorilor, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a rezultat că ambarcaţiunea „Ruya 1“ era condusă de cetăţeanul iranian G.M., în vârstă de 32 de ani, împreună cu cetăţeanul turc Y.E., în vârstă de 27 de ani, şi cetăţeanul irakian S.M., în vârstă de 20 de ani, care au plecat împreună cu grupul de migranţi, în data de 12 septembrie 2017, dintr-un port situat pe coastele Turciei.
 
În cadrul audierilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că la bordul ambarcaţiunii se aflau 154 de cetăţeni irakieni şi iranieni (56 de copii şi 98 de adulţi), care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră. Ca urmare a celor constatate, cele trei călăuze sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător şi punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.
 
Cetăţeanului irakian i-a fost aplicată, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, pedeapsa de trei ani de închisoare, pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat - şase luni de închisoare, pentru conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător - un an de închisoare, iar pentru punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă - şase luni de închisoare. După contopire, instanţa a decis aplicarea pedepsei de trei ani şi opt luni de închisoare.
 
Cetăţeanul iranian a luat tot trei ani şi opt luni de închisoare, pentru trafic de migranţi, trecerea frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător şi pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.
 
În final, cetăţeanul turc a fost condamnat tot la trei ani şi opt luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător, punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.
 
Tribunalul Constanţa a menţinut măsura asigurătoare a sechestrului dispus prin ordonanţa nr. 375/P/2017 din data de 18.09.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa asupra navei Ruya 1, aflată în custodia reprezentanţilor Portului Midia Năvodari.
 
„Dispune confiscarea, în folosul statului, a navei Ruya 1, aflată în custodia reprezentanţilor Portului Midia Năvodari, asupra căreia s-a instituit măsura asigurătoare a sechestrului prin ordonanţa nr. 375/P/2017 din data de 18.09.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii