Peste 80 de migranți au vrut să ajungă în România. Avem condamnările definitive
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:13 18 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 80 de migranți au vrut să ajungă în România. Avem condamnările definitive

ro

02 Jul, 2018 00:00 398 Marime text
Trimiși în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, doi cetățeni, un irakian și un sirian, acuzați că au transportat pe Marea Neagră, cu ajutorul unei ambarcațiuni, 85 de persoane din Iran și Irak, au fost condamnați definitiv de judecătorii Curții de Apel Constanța.
 
Atât irakianul, cât și sirianul au luat câte trei ani și opt luni de închisoare. Hotărârea este definitivă.
 
Cei doi inculpați au fost găsiți vinovați de trafic de migranți, trecerea frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător, punerea în navigație a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranță. Tot în prezenta cauză, instanța a dispus confiscarea, în folosul statului, a unei nave, având pavilion Ucraina arborat la bastonul prova și pavilionul România arborat la catarg, fără număr de bordaj, de culoare roșie cu dungă neagră pe bord și suprastructura de culoare albă, asupra căreia s-a instituit măsura asigurătoare a sechestrului prin ordonanța nr. 356/P/2017 din data de 6.09.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
 
În urma cercetărilor efectuate, magistrații au stabilit că ambarcațiunea era condusă de cetățeanul irakian în vârstă de 32 ani și de cetățeanul sirian în vârstă de 22 de ani, cei doi plecând împreună cu grupul de migranți în data de 1 septembrie 2017, dintr-un port situat pe coastele Turciei.
 
În cadrul audierilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că la bordul ambarcațiunii se aflau 85 de cetățeni irakieni si iranieni (46 de bărbați, 16 femei și 23 de copii) care intenționau să ajungă în mod ilegal în țara noastră.

Ti-a placut articolul?

Comentarii