Procesul privind Ansamblul „Baladele Deltei” ajunge la Curtea de Apel Constanța! Recurs după respingerea acțiunii la Tribunalul Tulcea
Procesul privind Ansamblul „Baladele Deltei” ajunge la Curtea de Apel Constanța! Recurs după respingerea
151
Marime text

Un nou pas procedural a fost înregistrat într-un dosar de contencios administrativ ce vizează mai multe acte emise de autoritățile din municipiul Tulcea. Cauza, având numărul unic 1186/88/2023, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 19 martie 2026, în stadiul procesual de recurs.
Dosarul îl are ca recurent-reclamant pe Coman Ștefan, consilier al președintelui CJ Tulcea, care solicită anularea mai multor acte administrative, respectiv Dispoziția nr. 823/31.03.2023, Anunțul nr. 14530/04.04.2023, precum și Dispozițiile nr. 17/10.01.2023 și nr. 154/30.01.2023.
În cauză, au calitatea de intimați Consiliul Local al Municipiului Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea, primarul Ștefan Ilie, secretarul general Leventh Iusuf, administratorul public Nicolae Bibu, dar și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tulcea.

Anterior, dosarul s-a aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, unde a fost înregistrat în august 2023. Prin hotărârea pronunțată la data de 10 iunie 2025, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamant ca nefondată, după ce a respins și excepțiile invocate de pârâți.
„Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge excep?iile invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiate. Respinge ac?iunea, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 826/2025 10.06.2025”.
În prezent, cauza a ajuns în faza de recurs la Curtea de Apel Constanța, urmând ca instanța să stabilească primul termen de judecată.
Motivare ReJust.ro:
Conform ReJust.ro, reclamantul, Coman Ștefan, fost manager al Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, a chemat în judecată autoritățile locale din Tulcea, acuzând că i-au fost încălcate drepturile legale după încheierea contractului de management. Acesta susține că, deși a obținut nota maximă (10) la evaluarea finală, avea dreptul, potrivit legislației în vigoare, să depună un nou proiect de management care putea sta la baza încheierii unui nou contract.
În loc să urmeze această procedură, reclamantul afirmă că autoritatea locală a ales să organizeze direct un nou concurs pentru ocuparea postului de manager și să delege atribuțiile funcției către o altă persoană, măsuri pe care le consideră nelegale. În acest context, el a cerut instanței anularea mai multor acte administrative, inclusiv dispoziții ale primarului și un anunț de concurs, precum și obligarea autorității să respecte procedura legală pentru reînnoirea mandatului.
Totodată, reclamantul a solicitat despăgubiri materiale, reprezentând veniturile de care ar fi fost lipsit, dar și daune morale în valoare de 100.000 de lei, invocând prejudicii de imagine, afectarea carierei și încălcarea drepturilor sale profesionale.
De cealaltă parte, autoritățile locale au contestat toate susținerile și au cerut respingerea acțiunii, invocând, printre altele, inadmisibilitatea și lipsa temeiului legal al cererilor formulate.
Prin hotărârea pronunțată la data de 10 iunie 2025, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea ca nefondată, apreciind că pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate. Decizia nu este definitivă și a fost atacată cu recurs, dosarul aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea materialului s-au folosit informații de pe platformele rejust.ro și portaljust.ro.
Citește și:
Procesul dintre Draft Dinamic Construct și MApN, suspendat din nou. Constructorul, somat să achite taxe de timbru de mii de lei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


