Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:24 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plenul CSM se interesează de activitatea Secţiei Speciale. Doi procurori constănţeni lucrează la Secţie. Ambii vor să devină inspectori judiciari

ro

02 Mar, 2020 00:00 2199 Marime text

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza, în şedinţa din această săptămână, raportul de activitate al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie - Secţia Specială - pentru anul 2019. După cum arătam şi în ediţiile anterioare, doi procurori constănţeni îşi desfăşoară activitatea la acest moment în cadrul Secţiei Speciale a magistraţilor.
Este vorba despre magistratul Adina Florea, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, dar şi despre procurorul Silviu Ciocoiu, de asemenea, din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa. În cursul lunii februarie, ambii magistraţi constănţeni de la SIIJ s-au înscris în concursul pentru funcţii de inspectori judiciari, în cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori. Candidaturile lor au fost admise, astfel că cei doi constănţeni au trecut în etapele următoare ale concursului, în cadrul cărora vor susţine inclusiv testarea scrisă.


Mai este de spus, legat de magistratul Adina Florea, că aceasta a fost adjunct al Secţiei Speciale în cursul anului 2019, iar ulterior a obţinut cea mai mare medie în concursul pentru postul de procuror-şef al SIIJ, însă rezultatele concursului respectiv nu au fost validate de Plenul CSM, dat fiind fie că acesta nu s-a putut reuni, fie că validarea a fost amânată când se afla pe ordinea de zi a Plenului. În aceste condiţii, la finele anului trecut, magistratul Adina Florea s-a retras din procedura de numire în funcţia de procuror-şef al SIIJ şi a rămas pe un post de execuţie în cadrul Secţiei.
 

Al treilea procuror SIIJ din Constanţa


De altfel, până aproape de ultimele luni ale anului 2019, a mai fost un procuror constănţean ce şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei Speciale. Este vorba despre magistratul Zarafina Puiu, fost prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, promovată ulterior la Parchetul Curţii de Apel Constanţa şi, în cele din urmă la SIIJ. Ajunsă la vârsta pensionării, Zarafina Puiu a primit aviz negativ de la Secţia pentru procurori a CSM privind rămânerea în funcţie după împlinirea aceste vârste. Avizul a fost contestat în instanţă de către magistratul constănţean, iar Curtea de Apel Bucureşti i-a dat iniţial dreptate. Totuşi, lucrurile s-au schimbat radical în recurs, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis acţiunea în replică a CSM şi a menţinut avizul negativ. În această situaţie, procurorul constănţean a ieşit la pensie înainte de finele anului 2019.


După cum menţionam anterior, Plenul CSM va analiza în cadrul şedinţei din această săptămână Raportul de activitate al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie pe anul 2019. În acest context, rămâne de văzut care va fi opinia CSM cu privire la activitatea desfăşurată de SIIJ în cursul anului trecut.


Citeşte şi:

Consiliul Superior al Magistraturii, despre acţiunile recente ale Secţiei Speciale:
Vom sesiza Comisia Europeană

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii