Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:45 21 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulți șoferi din Constanța, trimiși în judecată pentru furt de motorină și benzină. Procesul, amânat

ro

08 Feb, 2021 00:00 587 Marime text
 
  • În timpul deplasării cu încărcătura de combustibil către destinație, șoferii s-ar fi abătut de la traseu, mai exact ar fi oprit în incinta societății comerciale în cadrul căreia își desfășurau activitatea, unde, cu ajutorul agentului de pază și al mecanicului, ar fi descărcat produsul petrolier în recipiente de diferite capacități, acestea fiind depozitate în magaziile societății cu scopul comercializării.
 
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus trimiterea în judecată a opt inculpați (șapte șoferi pe autocisterne de transport carburant și un paznic) cercetați pentru furt de motorină și benzină. 
 
Dosarul se află  pe rolul Judecătoriei Constanța. Vineri, instanța a acordat un nou termen în prezenta cauză, pentru emiterea unor adrese. 
 
Amintim că, aproape de finele anului trecut, urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au depistat în flagrant delict un bărbat, șofer pe o autocisternă de transport carburant, în timp ce ar fi sustras 50 de litri de produs petrolier cu miros specific de benzină.
 
Din cercetări, a reieșit faptul că, șapte bărbați (șoferi ai unor autocisterne), în timpul deplasării cu încărcătura de combustibil către destinație, s-ar fi abătut de la traseu, mai exact ar fi oprit în incinta societății comerciale în cadrul căreia își desfășurau activitatea, unde, cu ajutorul agentului de pază și al mecanicului, ar fi descărcat produsul petrolier în recipiente de diferite capacități, acestea fiind depozitate în magaziile societății cu scopul comercializării.
 
În continuare, polițiștii au pus în aplicare zece mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța.
 
În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor: 515 litri produs petrolier cu miros specific de benzină, 1.576 de litri produs petrolier cu miros specific de motorină, mai multe sigilii, o pompă electrică de transfer, mai multe recipiente goale, 14.000 de lei și 2.000 de euro.
 
Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate este de aproximativ 13.780 de lei.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța.
 
Citește și: 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii