Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:36 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulţi funcţionari publici din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa îşi cer drepturi salariale în instanţă. Ce spune Horia Ţuţuianu?

ro

08 Nov, 2018 00:00 2081 Marime text
Mai mulţi funcţionari ai Consiliului Judeţean Constanţa s-au adresat Secţiei contencios administrativ din cadrul Tribunalului Constanţa, în vederea obţinerii în instanţă a unor drepturi băneşti.
 
Aceştia cer, potrivit Legii 188/1999, recalcularea salariului de bază pentru perioada 09.04.2015 - 31.07.2016 inclusiv, calcularea şi plata drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflaţie de la data de 09.04.2015 până la data plăţii efective, precum şi plata dobânzii legale aferente sumelor cuvenite de plată.
 
În perioada 2017 - 2018 au fost intentate şase acţiuni împotriva preşedintelui CJC şi Consiliului Judeţean Constanţa de către funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul instituţiei, având acelaşi obiect.
 
În legătură cu dosarul cu nr. 6565/118/2018, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, prin care funcţionarii publici din cadrul CJC solicită emiterea unor dispoziţii de salarizare, preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, spune că în toate cele şase dosare instanţele de judecată au dat câştig de cauză reclamanţilor, patru fiind soluţionate definitiv, iar două pe fondul cauzei până la data prezentei. „Acest tip de acţiuni este promovat la nivelul întregii ţări de către funcţionarii/personalul contractual plătit din fonduri publice, soluţiile fiind favorabile reclamanţilor”, afirmă şeful administraţiei judeţene.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii