Noul Teatru pentru Copii și Tineret din Constanța va costa peste 112 milioane de lei. Valoarea actualizată, în atenția consilierilor județeni (DOCUMENT)
Noul Teatru pentru Copii și Tineret din Constanța va costa peste 112 milioane de lei. Valoarea actualizată,
30 Apr, 2026 10:42
ZIUA de Constanta
195
Marime text
195
Marime text

Marți, 5 mai 2026, urmează o nouă ședință ordinară a Consiliului Județean Constanța, pe ordinea de zi fiind înscrise 34 de proiecte.
Ședința este programată pentru ora 10:00 și se va desfășura în format fizic, în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ.
Aleșii județeni au pe masă proiectul privind aprobarea noului cost al construirii și dotării Teatrului pentru Copii și Tineret din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Conform documentului, valoarea totală fără TVA se ridică la 92.918.894,63 lei, în timp ce suma cu TVA inclus ajunge la 112.217.609,60 lei.
Finanțarea obiectivului de investiții se va face în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027.
Date despre noul teatru
Teatrul pentru Copii și Tineret, cu regim de înălțime S+P+1E+ER (subsol + parter + un etaj + etaj retras) din incinta Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, situat pe bulevardul Mamaia nr. 255 din Constanța, va avea o capacitate de 300 de locuri și cuprinde spații cuy funcțiuni conexe: sală de spectacol, turnul sălii (decoruri), fosa orchestrei, scenă + backstage, sală de repetiție, foyer, spații pentru acces, garderobă, casă bilete, bufet, spații pentru casa scării și rampe acces, două săli de expoziție, grupuri sanitare, cabine artiști, depozit decoruri, spații tehnice, ateliere decoruri, croitorie, realizare păpuși.
Proiectul Teatrului pentru Copii și Tineret include o serie de amenajări exterioare care urmăresc integrarea armonioasă a clădirii în peisajul existent și crearea unui spațiu exterior funcțional și estetic. Terenul aferent construcției se va amenaja pentru activități asemănătoare respectiv crearea unui amfiteatru în aer liber, a unui spațiu de joacă special amenajat pentru copii, dotat cu echipamente specifice și delimitat de restul curții interioare, se vor realiza alei pietonale, spațiile verzi vor fi amenajate cu gazon, arbori și arbuști, un sistem de iluminat exterior ce va asigura iluminarea corespunzătoare a aleilor pietonale și a spațiilor verzi, punând în valoare clădirea teatrului pe timpul nopții, se va amplasa mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete) pentru confortul și funcționalitatea spațiului exterior, totodată se va amenaja și o parcare pentru autoturisme.
Implementarea proiectului va contribui la consolidarea rolului cultural și artistic al județului, prin crearea unui spațiu dedicat copiilor, tinerilor și adulților, care să ofere experiențe educaționale și artistice de calitate. Totodată, investiția va sprijini creșterea atractivității turistice a zonei, completând funcțiunile existente și stimulând un flux mai mare de vizitatori, atât din rândul comunității locale, cât și din afara acesteia.
Clădirea va fi proiectată pentru a reduce consumul de energie și a minimiza costurile de operare. Teatrul va fi accesibil tuturor categoriilor de public, inclusiv persoanelor cu dizabilități.
Durata estimată de execuție a obiectivului de investiție este de 24 de luni.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Ședință CJ Constanța Cât costă noul Teatru pentru Copii și Tineret amenajat în incinta Delfinariului (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


