Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Georgeta Tapangea a pierdut un nou proces în fața Primăriei Constanța, pentru exproprierea de la Brotăcei

ro

11 Aug, 2022 00:00 2930 Marime text
  • Este vorba de proiectul prin care s-a decis exproprierea Georgetei Tapangea de pe terenul din zona Brotăcei-Tic-Tac
 
Pe rolul Tribunalului Constanța, în data de 19 iulie 2022, a fost înregistrat un nou dosar care are ca obiect anularea unui act administrativ, unde reclamant este Georgeta Tapangea. Termen în proces a fost pe 10 august 2022. Instanța a decis să respingă cererea Georgetei Tapangea.


 
Solutia pe scurt: „Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării HCL nr. 482/28.12.2021 pentru aprobarea declanşării procedurii de expropriere a imobilului-teren cu suprafaţa totală de 230 mp-proprietate privată-situat pe amplasamentul obiectivului de investiţii de utilitate publică şi de interes local „Amenajarea unei grădini publice în cartierul Tomis Nord, zona Brotăcei-TicTac din mun. Constanţa”, formulată de reclamanta Tapangea Georgeta, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Al Mun. Constanţa, Municipiul Constanţa Prin Primar Şi Primarul Mun. Constanţa. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Constanţa-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată la data de 10.08.2022, în conformitate cu prevederile art. 402 din CPC sub rezerva art. 396 alin. 2 din CPC raportat la art. 401 alin. 2 teza ultimă din CPC”.
 
 
Pârâți în cauză au fost Consiliul Local al Municipiului Constanța, Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar. Obiectul dosarului este suspendarea actului administrativ HCL 482/28.12.2021.

 
Este vorba de proiectul prin care s-a decis exproprierea Georgetei Tapangea de pe terenul din zona Brotăcei-Tic-Tac – „Hotarare de consiliu pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere a terenului, în suprafață totală de 230 mp – proprietate privată a unei persoane fizice – în vederea realizării lucrărilor de interes public local ’’amenajarea unei grădini publice în cartierul Tomis Nord, Zona Brotăcei – Tic Tac din Municipiul Constanța”.
 
 
Expropriere
 
Consilierii locali municipali au votat, la finalul lunii iulie 2022, proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea HCL 482/2021 pentru aprobarea declanşării procedurii de expropriere a terenului în suprafaţă de 230 mp, respectiv amenajarea unei grădini publice în Tomis Nord, zona Brotăcei – Tic-Tac.


Potrivit proiectului, a fost stabilită şi suma aferentă exproprierii – conform evaluării, terenul valorează 34.500 de euro, la care se adaugă suma aferentă construcţiei în curs de execuţie, estimată la 16.940 de euro care va fi decontată  de la bugetul local şi reprezintă lucrările de excavaţie, taxe şi autorizaţii.
 

Alt proces pentru expropriere
 
Reamintim că în dosarul 3103/118/2022, înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care Georgeta Tapangea cere magistraților să anuleze actul administrativ adoptat de CLM Constanța la finalul anului 2021, care vizează procedura de expropriere a unui teren din zona Tomis Nord (230 mp), au stabilit termen.
 
Magistrații au decis ca prim termen în dosar să fie 23 septembrie 2022. Suma propusă pentru exproprierea celor 230 mp este de 170.730 lei.

Despăgubirea se acordă doar pentru teren, având în vedere că s-a aprobat studiul de prefezabilitate la momentul la care construcția nu era demarată. Municipalitatea precizează în documentul său că „proprietarul terenului a edificat pe riscul său”.



Conform proiectului, s-a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a imobilului-teren, proprietate private, în suprafață totală de 230 mp, situată pe amplasamentul obiectivului de investiții de utilitate publică și de interes local „Amenajarea unei grădini publice în cartierul Tomis Nord, zona Brotăcei-Tic-Tac din municipiul Constanța”, exproprietorul fiind municipiul Constanța, prin Consiliul Local și primar.
 


Reamintim că la începutul lunii iunie, instanța s-a pronunțat, în dosarul de pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, cu referire la procesul, ajuns în stadiul de recurs, deschis între Georgeta Tapangea și Primarul municipiului Constanța. Magistrații au respins definitiv acțiunea.
 


Soluția pe scurt: „Respinge, ca nefondate, excepția lipsei calității de reprezentant și excepția rămânerii fără interes a recursului. Respinge recursul ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă către intimatul-pârât a sumei de 2.261 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 06.06.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”. Totodată, Tribunalul Constanța s-a pronunțat pe 2 februarie 2022 în dosarul 7320/118/2021, prin care Georgeta Tapangea a chemat în instanță Primăria Constanța pentru anularea unui act administrativ. Este vorba de același act pentru care investitorul constănțean a cerut suspendarea, dar a pierdut definitiv în instanță. Judecătorii Tribunalului constănțean s-au pronunțat, astfel, pe 2 februarie, dând următoarea soluție: „ Admite excepţia inadmisibilităţii. Respinge ca inadmisibilă cererea având ca obiect anulare adresă nr. 150699/30.07.2021 emisă de Primăria Constanţa – Biroul Legislaţie, Contracte, Avize de legalitate şi Legile Proprietăţii. Obligă pe reclamantă la plata sumei de 4.046 lei către pârât cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile, la Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 02.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”. Așa cum reiese, decizia nu este definitivă. Georgeta Tapangea a făcut apel în februarie, iar termen în dosar a fost stabilit judecătorii Curții de Apel Constanța pentru data de 6 iunie 2022.
 
Bani pentru parc
 
Reamintim că în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal Constanța, care a avut loc pe 30 mai, pe ordinea de zi se afla și Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaței tehnico - economice, faza studiu de fezabilitate privind obiectivul de investiţii:”Amenajarea unui parc recreativ în cartierul Tomis Nord, zona Brotăcei - Tic-Tac din municipiul Constanţa. Acesta a fost adoptat. Este vorba de parcul pe care vrea municipalitatea să îl amenajeze pe terenul pe care, în prezent, ridică un imobil investitorul Georgeta Tapangea, lucrare care a înaintat foarte mult din decembrie până în prezent, așa cum reiese din imaginea de mai sus. În ședința de CLM, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții amintit, cu o valaore de 898.740 lei fără TVA din care 405.490 lei – C+M fără TVA. În cadrul terenul care face obiectul studiului există o suprafață de teren care a fost defrișată de arborii existenți aflându-se în proces de construire o contrucție, având autorizația AC 429/12.04.2017 pentru un imobil P+2E cu funcțiunea de spațiu comercial. Terenul are 230 mp și se află în proprietatea Georgeta Tapangea, în strada Cișmelei nr. 21A, zona blocului 3, pentru care s-a inițiat procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică.
 
Alte procese

 

Reamintim că, în primăvară, Primarul municipiului Constanța, prin Direcția Generală Poliția Locală – Serviciul Disciplină în Construcții și Afișajul Stradal a făcut apel în procesul deschis de către Georgeta Tapangea, care construiește în zona Tic-Tac. Mai exact, pe 9 martie a fost depus apelul, iar pe 16 martie a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța dosarul în stadiul de apel.
 
Este vorba de dosarul 21115/212/2021. Reamintim că pe 13 decembrie 2021, instanța de fond, Judecătoria Constanța, a admis plângerea contravențională, ca neîntemeiată, după ce investitorul Georgeta Tapangea a cerut, în instanță, anularea plângerii contravenționale DGPL 50 001343 din data de 3.07.2021 întocmită de Poliția Locală Constanța.
 
Reamintim că pe 20 ianuarie 2022, a avut loc un prim termen în dosarul ajuns în stadiul de recurs la Curtea de Apel Constanța, unde recurent reclamant este Georgeta Tapangea, iar intimat pârât este Primăria Municipiului Constanța. Soluția pe scurt: „Dec.civ.nr./20.01.2022 Respinge recursul ca nefondat. Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 2261 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2022”. Așadar, Georgeta Tapangea pierde definitiv procesul deschis în toamnă împotriva municipalității. Procesul a avut ca obiect suspendarea executării actului administrativ, fiind vorba de o amendă aplicată de către Poliția Locală Constanța pentru lucrările pe care le execută proprietarul terenului pe strada Cișmelei din Constanța, în zona Tic-Tac, teren ce se suprapune cu dorința municipalității de a amenaja un parc. Doar că, lucrările demarate de investitor continuă, așa cum reiese din imaginile atașate.
 


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.


 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Expropriere. Primarul Chițac va da ordin de demolare pentru construcția ridicată de Georgeta Tapangea în cartierul Tomis Nord

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii