Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:30 13 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fosta firmă a lui Ion Dumitrache Comagra SRL, în litigiu cu Portul Constanța pentru rezilierea unui contract. Dosarul este la Curtea de Apel

ro

13 Jan, 2026 17:00 304 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursa: ZIUA de Constanța
 
  • Comagra SRL a fost deținută în trecut de Ion Dumitrache, fostul lider PSD Constanța, care s-a suspendat din funcție după ce a fost vizat de ancheta DNA în dosarul „Mita din Portul Constanța”
  • În dosarul 1622/118/2023, Comagra SRL s-a adresat Tribunalului Constanța pentru a anula notificarea de reziliere a unui contract de închiriere încheiat în anul 2017 cu CN APM Constanța
 
Procesul intentat de Comagra SRL împotriva Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța ajunge la Curtea de Apel Constanța.
 
Cauza a fost înregistrată ieri, 12 ianuarie a.c. și momentan, nu s-a stabilit un termen de judecată, conform datelor de pe Portal Just.


 
În dosarul 1622/118/2023, Comagra SRL s-a adresat Tribunalului Constanța pentru a anula notificarea de reziliere a unui contract de închiriere încheiat în anul 2017 cu CN APM Constanța.
 

Este vorba despre contractul nr. 08263-IDP-01 înregistrat sub nr. 46923/12.12.2017, ce avea ca obiect folosința unui teren din zona portuară, unde reclamanta Comagra SRL avea obligația de a executa un program investițional în două etape. În prima etapă, firma trebuia să obțină autorizația de construire până la data de 4 ianuarie 2023, pentru realizarea programului investițional (racordare la utilități, amenajarea terenului, dezvoltare imobile). În a doua etapă erau prevăzute investiții suplimentare în următoarele 36 de luni. Contractul era valabil până la data de 11.12.2027.
 
În cererea de chemare în judecată, pe lângă solicitarea anulării, reclamanta a vrut și ca pârâta să fie obligată să continue să deruleze contractul în vederea realizării obiectivului pentru care a fost încheiat. De asemenea, a solicitat ca pârâta să suporte cheltuielile de judecată.
 
Decizia Tribunalului Constanța

 
Tribunalul Constanța s-a pronunțat în acest litigiu la data de 17 noiembrie 2025, după patru amânări. Iată, mai jos, minuta:
 
„Solutia pe scurt: Admite excepţia de nelegalitate a Autorizaţiei de construire nr. 475/13.12.2022 emisă de Primarul Oraşului Năvodari, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare. Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa – Sec?ia a II-a civilă. Pronunţată astăzi, 17.11.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Document: Hotarâre  1002/2025  17.11.2025”
 
La începutul anului, Comagra SRL a formulat apelul.
 
Alte detalii despre această dispută în instanță găsiți în rândurile de mai jos, conform hotărârii nr. 1002/17.11.2025, publicată în ReJust.

 
De ce a fost reziliat contractul
 
„Reclamanta a precizat că prin notificarea de reziliere a Contractului de închiriere, emisa la data de 9.02.2023 comunicata la data de 10.02.2023, prin executor judecătoresc, parata a menționat faptul ca societatea nu si-ar fi îndeplinit o parte din obligațiile contractuale (...),respectiv cea de majorare a garanției de buna execuție a contractului, la nivelul actualizat prin Actul adițional nr.10 la Contract.”
 
Cum s-a apărat Comagra SRL
 
„Reclamanta a menţionat că Actul adițional nr.10 la Contractul de închiriere CNAPM nr.08263-IDP-01 nr.46923/12.12.2017 i-a fost comunicat după exprimarea consimțământului ambelor părți contractante, respectiv prin semnătură privata, abia la data de 6 februarie 2023.
 
De asemenea, în cuprinsul notificării de reziliere nu s-a făcut dovada unei alte date de comunicare a Actului adițional nr.10 la Contract, semnat de către toate părțile contractante, astfel încât acest act nu a intrat in vigoare si nu poate produce efecte, anterior exprimării consimțământului prin semnătură si comunicării, decât de la data de 6 februarie 2023.
 
Reclamanta a arătat că si-a îndeplinit obligația vizând asigurarea valabilității garanției de buna execuție a contractului (...) întrucât scrisoarea de garanție de plata avea, la data notificării, durata de valabilitate pana la data de 18.02.2023.
 
Cum valabilitatea garanției expira la data de 18.02.2023, termenul celor 10 (zece) zile, de la data expirării valabilității, împlinindu-se la data 27.02.2023, reclamanta a menţionat că nu a încălcat aceasta obligație contractuala si a depus toate diligentele in vederea asigurării valabilității garanțiilor, solicitând băncii emitente, chiar anterior semnării Actului adițional nr.10 la Contract si înainte de expirarea termenelor impuse prin contract, scrisorile de garanție prin care urma sa se indexeze corespunzător cuantumul garanției si sa se prelungească perioada de valabilitate a celor in vigoare.”
 
Condițiile în care obligația de constituire a garanției intra în vigoare
 
„(...) obligația de constituire a garanției de buna execuție a investițiilor subzista numai in doua ipoteze: daca Locatarul nu obține Autorizația de construire pana la data de 4.01.2023 şi daca Locatarul obține Autorizația de construire după data de 4.01.2023, iar valoarea declarata prin aceasta este mai mare de 4.500.000 lei.
 
Reclamanta a precizat că nu sunt incidente aceste prevederi întrucât a obținut Autorizația de construire nr.475 la data de 13.12.2022 pentru întregul program investițional cuprins in Anexa 4 la Contract, reprezentând Etapa I a programului, iar aceasta ipoteza (stare de fapt) le exclude pe celelalte două (...)”
 
CN APM atacă autorizația de construire
 
„Pârâta ######## NATIONALA "############# ########## ######## S.A." CONSTANTA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. Totodată, a invocat excepţia de nelegalitate a Autorizaţiei de construire nr. 475/13.12.2022 întrucât a fost emisă fără respectarea prevederilor legale.
 
S-a arătat că prin Autorizația nr.475 din data de 13.12.2022 s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru "Intrarea in legalitate-construire parțială drumuri de acces, cabină poartă, platformă, utilități și împrejmuire teren”, nefiind în ipoteza descrisă de reclamantă referitoare la autorizația obținută de aceasta pentru întreg programul investițional structurat pe două etape
 
Astfel, pentru obținerea unei autorizați de construire pentru un teren domeniu public închiriat către agenți economici, operatorii se adresează în prealabil CNAPM pentru obținerea avizului Consiliului Tehnico-Economic CNAPM, iar pe baza acestui aviz se solicită ulterior certificatul de Urbanism şi autorizaţia de construire, pârâta fiind în fapt cea care solicita eliberarea acestora ca titular al dreptului de concesiune asupra terenului domeniu public și nu operatorul.
 
Pârâta a mai arătat că obţinerea autorizaţiei de construire nr. 475/2022 nu echivalează sub nicio formă cu respectarea programului investițional de către reclamanta la data emiterii autorizației deoarece autorizația a fost emisă pentru intrare în legalitate, așadar lucrările au fost executate anterior, nelegal şi parţial.”
 
Ce spune despre contractul de închiriere
 
„Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că, în derularea contractului de închiriere, deşi şi-a îndeplinit obligațiile contractuale, reclamanta nu şi-a îndeplinit obligațiile contractuale privind actualizarea/completarea garanției de bună execuție contractuală la nivelul a 3 (trei) chirii lunare (actualizate conform acordului părților exprimat prin act adițional), precum şi obligația de constituire a garanției de bună execuție a investiţiei
 
In fapt, prin actul adițional nr. 10/30 12.2022 la Contract, prin acordul părților, preturile chiriei au fost actualizate cu indicele prețurilor de consum (...), acestea intrând în vigoare la data de 01.01.2023.
 
Reclamanta nu a completat valoarea garanţiei de bună execuție contractuală până la intrarea în vigoare a chiriei majorate/actualizate (01.01.2023), astfel încât aceasta să corespundă întotdeauna nivelului actualizat al chiriei modificate (3 chirii lunare actualizate) până la data de 01.01.2023 ca de altfel, nici până la data transmiteri notificări de reziliere (09.02.2023).”
 
Edilul din Năvodari a fost introdus în cauză
 
„Prin încheierea din data de 14.06.2023, raportat la excepţia de nelegalitate a autorizaţiei de construire nr. 475/2022, instanţa a dispus introducerea în cauză a emitentului actului, respectiv Primarul Oraşului Năvodari.
 
La data de 18.07.2023, Primarul Oraşului Năvodari a formulat întâmpinare prin care a menţionat că autorizaţia de construire nr. 475/2022 a fost emisă pentru intrarea în legalitate în conformitate cu dispoziţiile legale.”
 
Concluziile Tribunalului Constanța legate de autorizația de construire
 
„În analiza susținerilor pârâtei cu privire la nelegalitatea autorizaţiei de construire nr. 475/13.12.2022 emisă de Primarul Oraşului Năvodari, instanţa constată că prin certificatul de urbanism nr. 632/28.07.2022 emis pentru a fi utilizat în scopul „Intrare în legalitate construcţie provizorie de tip comercial”, pentru imobilul situat în Portul #####, str. Depozitelor, CF 101115, i s-a pus în vedere reclamantei ####### S.R.L. obligaţia de a obţine şi depune „actul administrativ al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa”.
 
Reclamanta a solicitat emiterea Acordului de mediu pentru executarea lucrărilor, însă cererea i-a fost respinsă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa prin Decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu nr. 2340 din 12.12.2022 (...)
 
Cu toate acestea, deşi actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului era o condiţie obligatorie impusă prin certificatul de urbanism, pârâtul Primarul Oraşului Năvodari a emis în mod nelegal autorizaţia de construire nr. 475/13.12.2022, în lipsa acestui document.
 
##### în vedere lipsa actului administrativ al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa care a fost impus prin certificatul de urbanism nr. 48/20.01.2022, emiterea autorizaţiei de construire s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale anterior enunţate şi se impune admiterea excepţiei de nelegalitate a autorizaţiei de construire nr. 475/13.12.2022 emisă de Primarul Oraşului Năvodari (...)”
 
Concluziile pe fondul cauzei
 
„Instanţa reţine faptul că Actul adițional nr. 10/30.12.2022 a fost semnat de către reclamanta ####### S.R.L. la data de 30.12.2012, aceasta luând la cunoștință de prevederile contractuale de la momentul semnării, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acestuia se menționează expres că tarifele practicate prin contractul de închiriere se indexează cu indicele total de creştere a prețurilor de consum de 1,1588 începând cu 01.01.2023.
 
Drept urmare, alegaţiile reclamantei nu pot fi luate în seamă, aceasta neputând indica o clauză contractuală prin care părţile să fi căzut de comun acord asupra faptului că Actul adițional nr. 10/30.12.2022 ar produce efecte de la data comunicării de către pârâtă.
 
Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ####### S.R.L.”
 
Despre Comagra SRL
 
Conform termene.ro, Comagra SRL are sediul social în Năvodari, județul Constanța, a fost fondată în anul 1994 și obiectul de activitate este „manipulări”.
 
În prezent, asociat și administrator este Elena Mușat, conform termene.ro.
 
Comagra SRL a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de peste 4,4 milioane lei, profit de peste 880.000 lei, datorii de peste 4,4 milioane lei și 23 de salariați.
 
Sursă motivare: ReJust și Portal Just
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Construcțiile ilegale de pe domeniul public, mărul discordiei în procesul dintre CN APM Constanța SA și o firmă deținută în trecut de Ion Dumitrache. Ultima decizie a instanței
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii