Fost director general al CN APM Constanţa, urmărit penal de procurorii DNA
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:56 14 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost director general al CN APM Constanţa, urmărit penal de procurorii DNA

ro

22 Mar, 2018 14:28 1410 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul POPA AURELIAN ANDREI, la data faptei director general al Companiei Naţionale Administrația Porturilor Maritime S.A. (C.N. A.P.M. S.A.) Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
         
La data de 18 martie 2011, suspectul Popa Aurelian Andrei a îndeplinit, cu încălcarea legii, un act legat de atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția de director general al C.N. A.P.M. S.A., în sensul că a cumpărat pentru companie un teren situat în extravilanul comunei Agigea, fără a avea mandat în acest sens și la un preț mult mai mare decât valoarea comercială reală.
         
Procedând în această manieră, suspectul a provocat companiei pe care o conducea un prejudiciu în valoare de 1.761.160, 84 lei, reprezentând prețul terenului achiziționat în modalitatea de mai sus, concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru vânzătorul terenului.
         
Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii