Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:15 27 02 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Echipaj SMURD bătut, polițiști loviți, amenințat ori chiar mușcați Retrospectiva infracțiunilor de ultraj la Constanța. Dosarele anului 2020

ro

01 Jan, 2021 00:00 1584 Marime text
  • În noiembrie 2020, un polițist din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța a fost mușcat de un bărbat infectat cu HIV. Recent, individul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv.

Unul dintre cele mai mediatizate dosare de ultraj din acest an înregistrate la Constanța a fost cel în care o tânără, de 22 de ani, din Constanța, este acuzată că ar fi lovit patru polițiști și trei agenți de securitate! Recent, Judecătoria Constanța a înlocuit măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpată cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
 
Tânăra din Constanța acuzată că ar fi bătut patru polițiști și trei agenți de securitate trimisă la dezintoxicare

Poliţist local amenințat cu o toporişcă în Piaţa Tomis III

 
În luna aprilie 2020, Curtea de Apel Constanța a anunțat sentință definitivă în cazul poliţistului local amenințat cu o toporişcă în Piaţa Tomis III din Constanţa! Magistrații au decis condamnare definitivă a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, la pedeapsa de nouă luni de închisoare.
 
Instanța avut în vedere că cel în cauză mai are o condamnare (din 2017, un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis), magistraţii au constatat că infracţiunea de ultraj este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare. Pe cale de consecinţă, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de un an şi şase luni de închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, trei luni. În final, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa de un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
 
Conform procurorilor, poliţistul local a fost ameninţat de inculpat în timpul unui control tematic pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit de produse, iar inculpatul dorea să scape de controlul poliţiştilor.
 
Polițist local amenințat cu o toporișcă în Piața Tomis III. Condamnare definitivă

Ultraj lângă Cogealac

 
În august, un bărbat din 57 de ani, din Cogealac, cunoscut cu antecedente penale, a fost condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru ultraj. Decizia nu este definitivă. Inculpatul este acuzat că, în timpul unui filtru rutier desfășurat în mai 2019, pe raza localității constănțene Cogealac, ar fi adresat multe injurii și amenințări unui lucrător de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, precum: „lasă că am eu grijă de tine“, „te fac eu pe tine de o să uiți toată viața ta cine ai fost“, „te fac varză“, „tu nu poți să-mi faci mie nimic“.
 
Polițistul a declarat că se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu împreună cu agentul (...), iar în timp ce executau serviciul de patrulare a observat un autoturism, marca VW, ce a încercat să evite ntâlnirea cu echipajul de poliție virând brusc la stânga.
 
Având informații că șoferul autoturismului nu deține permis de conducere, polițistul a pornit în urmărirea acestuia pentru a-l opri în trafic. După oprirea prin blocaj, cei doi polițiști au solicitat conducătorului auto să prezinte documentele sale și ale autoturismului condus. Conducătorul auto nu a putut prezenta documentele solicitate întrucât nu le avea asupra sa, manifestându-se agresiv verbal. Atunci, șoferul a început să înjure și să amenințe un polițist.

 
Mașina unui polițist local din Ovidiu incendiată de un șofer amendat pentru parcare neregulamentară

Amenințări la Poarta Albă

 
În luna septembrie 2020, magistrații de la Judecătoria Medgidia au dispus condamnarea în primă instanță a unui bărbat, de 31 de ani, din satul Coșlugea, comuna Lipnița, județul Constanța, pentru ultraj. Cel în cauză a primit, după contopire cu alte pedepse, aproape doi ani și jumătate de închisoare cu executare. Decizia Judecătoriei Medgidia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Fapta de ultraj a avut loc la Penitenciarul Poarta Albă, persoana vătămată fiind un gardian. Un deținut a început să arunce cu alimentele (copănele și friptură) pe care le primise, să îl înjure, să îl scuipe pe gardian. De asemenea, inculpatul l-a amenințat cu moartea, spunându-i persoanei vătămate că „o să vorbesc cu frații mei să te calce cu mașina cu 300 km/h”.
 
Copănele și friptură, pe post de proiectile
Amenințări cu moartea la Penitenciarul Poarta Albă. Partea vătămată, un gardian. Prima condamnar
e

Achitare definitivă

 
În luna octombrie 2020, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au decis achitarea definitivă a lui Vasile Grigorenco acuzat de ultraj.
 
Concret, acestuia i s-a imputat că, la data de 13 noiembrie 2016, ar fi ameninţat cu acte de violenţă un jandarm, totul petrecându-se în faţa unui fast-food situat pe bulevardul Tomis din Constanţa.
 
Spre nemulțumirea procurorilor, magistrații Curții de Apel au decis să mențină decizia primei instanțe, respectiv Judecătoria Constanța, prin intermediul căreia Vasile Grigorenco a fost achitat! Decizia este definitivă!
 
Judecătorii au ajuns la concluzia că la dosar nu există probe din care să reiasă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de care a fost acuzat. Mai mult, instanța a reținut că „reacţia organelor de poliţie şi jandarmerie a fost disproporţionată şi incoerentă prin raportare la modul de manifestare a celor implicaţi“.
 
Achitare definitivă într-un caz de ultraj la Constanța
„Reacţia organelor de poliţie şi jandarmerie a fost disproporţionată şi incoerentă“

Polițist mușcat de gât

 
În noiembrie 2020, Magistrații din cadrul Judecătoriei Tulcea au decis condamnarea în primă instanță a unui bărbat, de 40 de ani, din Niculiţel, județ Tulcea, acuzat de ultraj! Bărbatul este acuzat că a mușcat de gât un polițist, acesta, pentru a scăpa de mușcătură, i-a introdus inculpatului un deget în ochiul stâng. În urma acestei agresiuni prin mușcare, agentului de poliție i-a fost provocată o rană sângerândă la gât.
 
Inculpatul a luat un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. Totodată, judecătorii au hotărât menținerea măsurii controlului judiciar luată împotriva inculpatului.
 
Magistrații au mai hotărât obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 6000 lei reprezentând diferenţă despăgubiri și 10.000 lei cu titlu de despăgubiri. Decizia Judecătoriei Tulcea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Un polițist din Tulcea, mușcat de gât în timpul unei misiuni. Cum s-a salvat omul legii. Prima condamnare

Polițist mușcat de un bărbat infectat cu HIV

 
În noiembrie, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în apropierea stației CF Medgidia, au fost solicitați de șeful de tren să îi acorde sprijin, întrucât în tren se află o persoană fără mască de protecție și fără bilet. Persoana în cauză, la vederea polițiștilor, a devenit recalcitrantă, a refuzat să își decline identitatea, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii la sediul Postului de poliție TF Medgidia. La coborârea din tren, bărbatul a devenit violent, luându-se măsura imobilizării. În momentul în care a fost încătușat, bărbatul a încercat să îi lovească pe polițiști, reușind să îl muște pe unul dintre ei de antebrațul stâng, partea superioară.
 
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză a fost eliberat din penitenciarul Poarta Albă, în cursul zilei respective.
 

Echipaj SMURD, bătut și amenințat cu moartea

 
Tot anul acesta, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au soluționat definitiv dosarul în care un bărbat a fost acuzat că a bătut și amenințat cu moartea un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare Constanța (SMURD) Constanța! Magistrații au decis condamnarea tânărului la un an de închisoare cu suspendare, pentru ultraj, și plata a 2.200 lei amendă penală.
 
Conform anchetatorilor, martorul (...) a solicitat intervenția unui echipaj SMURD prin apel SNUAU 112, acuzând dureri lombare. La domiciliul acestuia s-a prezentat, în jurul orei 21.30, o autospecială a ISU Constanța, echipajul fiind format din trei pompieri militari, fiecare având și competență de paramedic.
 
Pacientul a fost consultat și i-a fost pus în vedere că, pentru consultații amănunțite și tratament de specialitate, echipa SMURD îi poate asigura transportul la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgențe Constanța.
 
Pacientul a refuzat transportul, motivând că timpul de așteptare la spital este prea lung și dorește să fie tratat la domiciliu. În aceste condiții, i-a fost adus la cunoștință de către membrii echipajului că aceștia nu au astfel de competențe, ci ar fi nevoie să apeleze din nou 112, pentru a solicita expres un medic la domiciliu.
 
În acest context, fiul pacientului, respectiv inculpatul (...), aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-a manifestat insistent nemulțumirea față de competențele reduse ale echipei SMURD. Fiind deranjat de refuzul pompierilor militari de a-i acorda tratament medicamentos tatălui său, a manifestat un comportament violent, fizic și verbal.
 
Astfel, când echipajul s-a retras la ambulanța ce era parcată în fața imobilului unde locuiau pacientul și aparținătorii, inculpatul l-a lovit pe unul dintre paramedici cu pumnii în zona feței și a gâtului. Acțiunea violentă a inculpatului a fost oprită de intervenția martorilor, care l-au îndepărtat pe inculpat de lângă ambulanță.
 
Judecătorii explică de ce a luat cu suspendare tânărul acuzat că a bătut și amenințat un echipaj SMURD Constanța

Ultraj judiciar și pentru purtare abuzivă în Poliția Mamaia

 
Recent, Tiberiu Petrovici, din cadrul poliției Mamaia, a primit opt luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar și pentru purtare abuzivă. Victima polițistului Petrovici a fost avocatul Adrian Gheorghiță, din Baroul Constanța, ambii aflându-se în timpul serviciului.
 
Decizia judecătoarei Mara Isabella Iacob a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Conform actului de acuzare, pe data de 29 august 2019, polițistul Tiberiu Petrovici, aflându-se în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, în timpul pauzei de masă, l-ar fi agresat pe avocatul Adrian Gheorghiță, care se afla, la rândul său, într-o cauză, în sediul Poliției Mamaia, în calitate de membru al Baroului.
 
Instanța a stabilit pentru polițistul Tiberiu Petrovici, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar, pedeapsa de șase luni de închisoare, și pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă pedeapsa de șase luni închisoare.
 
În continuare, judecătoarea Mara Isabella Iacob a stabilit pentru inculpat pedeapsa de șase luni de închisoare, la care s-a adaugat o treime din cealaltă pedeapsă stabilită - două luni de închisoare, în final stabilind pentru inculpat pedeapsa de opt luni de închisoare.
 
Instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei, iar termenul de supraveghere a fost stabilit la doi ani
 
Citește și
 
Judecătoarea Mara Iacob și-a motivat decizia în cazul avocatului Adrian Gheorghiţă agresat de un polițistul Tiberiu Petrovici

Un primar din județul Constanța, șicanat în trafic și amenințat cu moartea. Apelul dosarului, la anul

Militarul constănțean acuzat de agresiune sexuală nu mai vrea să stea în arest

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii