Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un primar din județul Constanța, șicanat în trafic și amenințat cu moartea. Apelul dosarului, la anul

ro

17 Dec, 2020 00:00 2182 Marime text
  • Inculpatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost condamnat, în primă instanță, la pedeapsa amenzii în cuantum de 6.000 lei.
  • În prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța, instanță ce va lua o decizie definitivă.

Judecătorii Curții de Apel Constanța au stabilit un nou termen în apelul dosarului (570/842/2017) în care primarul localității Saraiu, Dorinela Irimia, a fost amenințată cu moartea și șicanată în trafic.
 
Inculpatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, din Hârșova, a fost condamnat, în primă instanță, de Judecătoria Hârșova la pedeapsa amenzii în cuantum de 6.000 lei - fiind stabilite 120 de zile – amendă, cu suma corespunzătoare unei zile - amendă de 50 lei - pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
 
Decizia Judecătoriei Hârșova a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. Noul termen a fost stabilit pentru data de 7 ianuarie 2021.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Hârșova.  
 

Date din anchetă

 
În fapt, prin rechizitoriu, procurorii au reținut că, la data de 20 aprilie 2016, inculpatul ar fi urmărit-o pe Dorinela Irimia, în timp ce aceasta se afla pe raza localității Dulgheru, în calitate de primar al comunei Saraiu.
 
Inculpatul ar fi insultat-o și amenințat-o pe Dorinela Irimia. Mai mult, aceasta ar fi fost urmărită în trafic de inculpat cu un autovehicul pe care bărbatul îl oprea brusc lângă persoana vătămată  cu scopul de a o speria.
 
De asemenea, inculpatul ar fi blocat ieșirea autoturismului în care se afla persoana vătămată din curtea martorilor unde acesta se refugiase pentru a scăpa de șicanele verbale și din trafic ale inculpatului, împrejurare în care persoana vătămată a solicitat intervenția organelor locale de poliție.
 
Citește și
 
Achitat după șase luni de închisoare
Un vameș din Constanța cere un milion de euro daune! Ce se întâmplă cu dosarul


Avocatul Adrian Gheorghiţă agresat în Poliţia Mamaia. Opt luni de închisoare pentru polițistul Tiberiu Petrovici

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii