Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:43 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Dr. Lana”, medic estetician, și soțul ei, menținuți sub control judiciar! A operat și femei din Constanța

ro

21 Aug, 2021 00:00 2545 Marime text
 
  • Printre intervențiile efectuate de inculpată se pot enumera injectările cu acid hialuronic, injectările cu botox, fox eyes, poceduri cu fire COG, PDO, proceduri de tip Jaw Line pentru remodelarea feței, etc, iar pentru efectuarea intervențiilor estetice, inculpata a utilizat anestezice injectabile.
  • În perioada 18.11.2019 - 04.12.2020, inculpata a efectuat intervenții chirurgicale estetice minim invazive asupra a 52 de persoane, dintre care 37 au apreciat că au fost induse în eroare și s-au constituit parte civilă în procesul penal.
  
Svetlana M., cetățean din Republica Moldova, absolventă de studii superioare în medicină, acuzată că ar fi indus în eroare mai multe femei cu privire la calitatea sa de medic, și care ar fi efectuat intervenții estetice minim invazive în diferite locații din București și din țară, inclusiv la Constanța, a fost menținută sub control judiciar. 

Tot sub control judiciar a fost menținut și soțul femeii, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, și complicitate la înșelăciune în formă continuată (37 de acte materiale).
 
Date din anchetă
 
Procurorii arată că inculpata este cetățean din Republica Moldova, absolventă de studii superioare în medicină, căsătorită cu inculpatul, cetățean român.
 
Începând cu anul 2019, inculpata, beneficiind de complicitatea soțului acesteia, a efectuat intervenții estetice minim invazive în diferite locații din Mun. București și din țară, aceasta nefiind înregistrată în Colegiul Medicilor din România, desfășurând profesia de medic pe teritoriul României fără drept de liberă practică în condițiile legii.
 
Astfel, aceasta și-a desfășurat activitatea pe raza municipiului București la două adrese din sectorul 1 și la o adresă din sectorul 2.
 
Printre intervențiile efectuate de aceasta se pot enumera injectările cu acid hialuronic, injectările cu botox, fox eyes, poceduri cu fire COG, PDO, procedurii de tip Jaw Line pentru remodelarea feței, etc, iar pentru efectuarea intervențiilor estetice, inculpata a utilizat anestezice injectabile.
 
Pentru a atrage cât mai multe cliente și pentru a le induce în eroare cu privire la calitatea sa de medic, inculpata a utilizat platformele on-line, respectiv Facebook și Instagram, unde s-a promovat ca „Dr. Lana”.
 
Aceasta a solicitat programările doar prin intermediul aplicațiilor de telefonie mobilă, respectiv Whatsapp, Facebook Messenger, Viber, evitând convorbirile telefonice ce ar fi putut fi înregistrate.
 
Aceasta s-a prezentat pacientelor ca medic, iar pe rețelele de socializare a menționat denumirea de medic specialist intervenții minim invazive, inducând, astfel, în eroare pacientele cu privire la dreptul de liberă practică al acesteia pe teritoriul României și crescând gradul de încredere al acestora.
 
Substanțele și materialele folosite pentru efectuarea intervențiilor estetice au fost achiziționate de către inculpat, acesta solicitând distribuitorilor transmiterea substanțelor către toate adresele la care inculpata își desfășura activitatea.
 
Inculpații au manifestat precauție în desfășurarea activității infracționale, atât prin purtarea discuțiilor cu persoanele care au apelat serviciile inculpatei, dar și prin mijloacele de prevedere pe care aceștia le-au luat în momentul în care pacientele s-au prezentat la cabinetul unde inculpata își desfășura activitatea. Sumele de bani încasate ca urmare a prestării serviciilor medicale au fost încasate doar în numerar atât de inculpată, cât și de inculpat.
 
În perioada 18.11.2019 - 04.12.2020, inculpata a efectuat intervenții chirurgicale estetice minim invazive asupra a 52 de persoane, dintre care 37 au apreciat că au fost induse în eroare și s-au constituit parte civilă în procesul penal.
 
Precizăm că punerea în mișcare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
În cauză, poliţiştii Capitalei a efectuat trei percheziţii în Bucureşti şi judeţul Constanţa.
 
Așa cum precizam și mai sus, recent, judecătorii din București au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpată („Dr. Lana”), trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, faptă și înșelăciune în formă continuată (37 de acte materiale),
 
Totodată, instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de către inculpată, prin intermediul apărătorului, de revocare a măsurii controlului judiciar.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata, trebuie, printre altele, să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară, respectiv a instanței de judecată, să nu exercite profesia, meseria și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit presupusa faptă – respectiv de medic stomatolog, proceduri non-invazive și minim invazive (în ipoteza obținerii avizului de liberă practică pe timpul cât aceasta se află sub măsura controlului judiciar).  
 
„Atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive“, se mai arată în decizia judecătorilor din Capitală.
 
Tot sub control judiciar a fost menținut și soțul femeii, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, și complicitate la înșelăciune în formă continuată (37 de acte materiale).
 
Și în cazul acestuia, magistrații au respins ca neîntemeiată solicitarea formulată, prin intermediul apărătorului din oficiu, de revocare a măsurii controlului judiciar.
 
Deciziile luate în privința celor doi inculpați nu sunt definitive. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Medic din Spitalul Județean Constanța, aspru criticat pe Facebook. Cum s-a împărțit dreptatea (motivare)
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii