Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:37 27 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acuzații oficiale Un polițist din Constanța a scăpat de controlul judiciar

ro

08 Dec, 2020 15:40 865 Marime text


Tribunalul Constanța a decis azi revocarea controlului judiciar sub care se afla un polițist din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa.
 
Acesta este acuzat de divulgarea unor informații care nu sunt destinate publicității.
 
„Revocă măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul (...), dispusă prin încheierea nr.355 din data 26.06.2020 a Tribunalul Constanța în dosar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2020“, potrivit minutei judecătorești.
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Polițistul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, la jumătatea lunii iunie.
 
Pe data de 26 iunie, Tribunalul Constanța a decis punerea în libertate a inculpatului și plasarea acestuia sub control judiciar. De altfel, instanța a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
 
Pe cale de consecință, magistrații au dispus începerea judecăţii cauzei privindu-l pe inculpat sub aspectul comiterii infracţiunii folosire de informaţii nedestinate publicităţii/permiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea.
 

În 2011, polițistul a fost trimis în judecată, alături de alți trei colegi într-un dosar penal privitor la furt de uree. În 2014, toți cei patru polițiști au fost achitați definitiv.

Ti-a placut articolul?

Comentarii