Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:43 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

243 lei daune materiale şi 5000 lei daune morale Polițistul constănțean mușcat de un bucureștean infectat cu HIV va fi despăgubit

ro

07 Jul, 2021 00:00 2245 Marime text
  • Judecătoria a luat act că persoana vătămată Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa nu se constituie parte civilă în proces.
  • Decizia luată de prima instanță nu este definitivă, acceasta putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Bucureșteanul, infectat cu HIV, acuzat că a mușcat un polițist de la Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța, a fost condamnat!
 
Judecătoria Medgidia a decis, în primă instanță, condamnarea bărbatului la trei ani cu executare.
 
Magistrații i-au admis în parte acţiunea civilă formulată de polițistul mușcat şi a decis obligarea inculpatului la plata către acesta a sumei de 243 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale. 
 
Oficial
 

„Condamnă pe inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (faptă săvârşită la data de 11.10.2020). Condamnă pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (faptă săvârşită la data de 11.10.2020). Condamnă pe inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice (faptă săvârşită la data de 11.10.2020). Contopeşte pedepsele din prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea a închisorii de 2 ani şi 6 luni la care adaugă o treime din cuantumul celorlalte, urmând ca inculpatului să-i fie aplicată în final pedeapsa rezultantă a închisorii de 3 ani. Dispune executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie. Menţine măsura arestării preventive luate faţă de inculpat. Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive. Admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată şi obligă pe inculpat la plata către acesta a sumei de 243 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge acţiunea civilă formulată de persoana vătămate pentru restul pretenţiilor, ca neîntemeiată. Ia act că persoana vătămată Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa nu se constituie parte civilă în proces“.

 
Amintim că în noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în apropierea stației CF Medgidia, au fost solicitați de șeful de tren să îi acorde sprijin, întrucât în tren se află o persoană fără mască de protecție și fără bilet.
 
Persoana în cauză, la vederea polițiștilor, a devenit recalcitrantă, a refuzat să își decline identitatea, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii la sediul Postului de poliție TF Medgidia.
 
La coborârea din tren, bărbatul a devenit violent, luându-se măsura imobilizării.
 
În momentul în care a fost încătușat, bărbatul a încercat să îi lovească pe polițiști, reușind să îl muște pe unul dintre ei de antebrațul stâng, partea superioară.
 
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză a fost eliberat din penitenciarul Poarta Albă, în cursul zilei respective.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și  
 
Bucureșteanul acuzat că a mușcat un polițist din Constanța a dat în judecată Poliția Română!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii