Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:55 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A cerut eliberarea, pentru bună purtare Românul programat să iasă din închisoare în 2105. Era cunoscut pe plan internațional. Legăturile cu Constanța

ro

16 Jun, 2020 00:00 2125 Marime text
  • „Executarea pedepsei [lui Romulus Mailat] a început la data de 31.10.2007 și urmează să expire la data de 28.12.2105“.
  • Inițial, Mailat fusese condamnat și apoi grațiat de instanțele din Constanța, în baza legislației în vigoare la momentul respectiv.
  • Cererea de eliberare formulată de Mailat a fost respinsă, ca fiind formulată prematur.
Ancorați bine în prezentul lui 2020, anul 2105 pare un termen desprins mai degrabă din cărțile ori filmele SF, cu toate că până atunci nu mai sunt practic decât 85 de ani. Cu atât mai puțin ne-am aștepta ca anul 2105 să apară menționat în hotărârile unei instanțe de judecată, stabilit ca termen de eliberare. Și totuși, în Decizia nr. 701/2019 a Judecătoriei Aiud se arată, negru pe alb, că „executarea pedepsei a început la data de 31.10.2007 și urmează să expire la data de 28.12.2105“.
Mențiunile ar putea părea surprinzătoare ori s-ar putea crede că în redactarea deciziei s-a strecurat vreo eroare. Și totuși, nu este vorba despre o greșeală, ci despre pedeapsa aplicată lui Romulus Nicolae Mailat, românul devenit celebru pe plan internațional după ce, condamnat și ulterior grațiat de instanțele din Constanța – în baza legislației în vigoare la acel moment -, ar fi agresat-o și apoi ucis-o pe Giovanna Reggiani, în Italia. Anul trecut, acesta a formulat o cerere de eliberare din penitenciar, pentru bună purtare.


Dosarul de la Constanța și cazul din Italia

Pentru a reveni la cazul ce i-a adus condamnarea valabilă până în 2105, amintim că, în anul 2007, uciderea Giovannei Reggiani a îngrozit Italia și întreaga lume, însă românul a declarat constant că nu el ar fi ucis-o pe victimă, ci doar ar fi tâlhărit-o. În urma procesului, Mailat a fost găsit vinovat de instanțele italiene, iar sentința a fost reconfirmată la întoarcerea în România, prin decizia penală nr. 150/2014 a Curții de Apel Alba Iulia.

Pentru a face o scurtă trecere în revistă, este de menționat că acesta nu era primul proces la care Romulus Mailat participat în calitate de inculpat. În anul 2002, el a fost judecat și condamnat de Judecătoria Constanța la trei ani de închisoare, pentru furt calificat cu circumstanțe agravante. În baza legii 543/2002, el a fost însă grațiat, iar povestea s-a repetat în anul 2006, la judecarea apelului. Potrivit celor consemnate în dosarele sale de la instanțele constănțene, furtul comis în Constanța ar fi fost prima abatere a lui Mailat de la litera legii.
La vremea respectivă, Mailat a primit o caracterizare pozitivă din partea anchetatorilor constănțeni, care consemnează că acesta și-a recunoscut fapta, că a fost cooperant și, mai ales, că nu are antecedente penale. Cu alte cuvinte, până să ajungă în Constanța, Mailat nu fusese condamnat anterior pentru nicio faptă penală și nu avea cazier.
Abia trecuse un an de la judecarea apelului de la Constanța, în dosarul în care fusese grațiat de la executarea pedepsei de trei ani pentru furt calificat că, în 2007, Romulus Mailat s-a aflat în centrul unui alt scandal cu iz penal, de această dată internațional. Românul a fost acuzat că ar fi agresat-o și ucis-o pe Giovanna Reggiani, în Italia. El a fost judecat de instanțele italiene pentru omucidere voluntară, tâlhărie și agresiune sexuală, fiind găsit vinovat și condamnat la detenție pe viață.
 

Cererea de eliberare

În anul 2014, judecătorii Curții de Apel Alba Iulia au confirmat sentința.
În prezent, românul se află în executarea pedepsei, în Penitenciarul Aiud. Cu toate că are termenul de eliberare stabilit în anul 2105, anul trecut, Romulus Maialt a îniantat instanțelor de judecată o cerere de eliberare pentru bună purtare.
Solicitarea a fost înregistrată sub numărul 2690/175/2019 și a fost analizată vara trecută de către instanța din Aiud. În sala de judecată, Romulus Mailat a precizat că își menține cererea și că dorește să fie eliberat.
În cererea înaintată instanței, acesta a precizat că solicită liberarea condiționată „întrucât îndeplinește condițiile legale, iar pe perioada executării pedepsei a avut un comportament bun, nu a fost sancționat, a participat la cursuri socio-educative, a muncit și a dat dovezi temeinice de îndreptare“, potrivit www.rolii.ro.
 

Trebuie să execute cel puțin 20 de ani

Cu toate acestea, judecătorii au respins cererea sa.
„Condamnatul Mailat Romulus Nicolae execută în Penitenciarul Aiud pedeapsa de 99 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 150/2014 a Curții de Apel Alba Iulia, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav“, au arătat magistrații în Hotărârea nr.701/2019.
În același document, au precizat că „executarea pedepsei a început la data de 31.10.2007 și urmează să expire la data de 28.12.2105“.
Totuși, instanța a mai arătat că, pentru a putea beneficia de eliberare condiționată, o persoană condamnată la închisoare pe viață trebuie să execute cel puțin 20 de ani din pedeapsă. Astfel, au spus magistrații, în cazul lui Mailat, acesta trebuie să execute efectiv până în 2026. În aceste condiții, cererea sa a fost respinsă, ca prematură.


Citește și:

"L-am condamnat pe Romulus Mailat"
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii