Trafic de droguri de mare risc la Timișoara Un recidivist aflat sub control judiciar, prins în flagrant și arestat preventiv
Trafic de droguri de mare risc la Timișoara: Un recidivist aflat sub control judiciar, prins în flagrant și
182
Marime text
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea și ulterior arestarea preventivă a unui bărbat de 36 de ani, recidivist, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc după ce a fost prins în flagrant cu o cantitate de 4CMC.
La data de 31 octombrie 2026, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea inculpatului, în vârstă de 36 de ani, în urma unei acțiuni organizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și cu sprijinul Secției nr. 3 Poliție Timișoara.
Bărbatul, aflat în stare de recidivă, a fost surprins în flagrant în aceeași zi în timp ce deținea și transporta droguri de mare risc (substanța 4CMC) destinate comercializării. În urma controlului efectuat, asupra acestuia au fost descoperite substanța interzisă, mai multe plicuri autosigilante (noi și cu urme de substanță), precum și un cântar de mare precizie.
În cursul zilei de 31 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Anchetatorii au subliniat că, la momentul comiterii noilor fapte, inculpatul se afla deja sub măsura controlului judiciar, fiind trimis anterior în judecată de DIICOT Timișoara într-o cauză similară și chiar condamnat în primă instanță la o pedeapsă cu închisoarea.
Reprezentanții instituției reamintesc că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Tags: DIICOT
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


