Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

12 posturi de conducere vacante la instanţele dobrogene

ro

10 Jan, 2020 00:00 1658 Marime text

Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicităţii lista funcţiilor de conducere vacante ori care urmează a se elibera din cadrul instanţelor. La nivelul Curţii de Apel Constanţa şi al instanţelor arondate acesteia, sunt nu mai puţin de 12 posturi de conducere libere.


Astfel, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, în ce priveşte Curtea de Apel Constanţa sunt disponibile ambele posturi de vicepreşedinte al instanţei, unul fiind eliberat după avansarea judecătoarei Eleni Cristina Marcu la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cel de-al doilea post de vicepreşedinte al Curţii a fost creat în cursul anului trecut. În prezent, este delegată judecătoarea Adriana Ispas pentru acest al doilea post, delegaţia fiind valabilă până la ocuparea funcţiei în condiţiile legii, dar nu mai mult de şase luni.


Printre funcţiile de conducere vacante ori care urmează a se vacanta la Curtea de Apel Constanţa se numără şi cea de preşedinte al Secţiei a II-a Civile, de Contencios Administrativ şi Fiscal al instanţei, dar şi cea de preşedinte al Secţiei I Civile.


La Judecătoria Constanţa este disponibil postul de preşedinte al Secţiei pentru cauze penale, în timp ce la Judecătoria Mangalia este menţionată funcţia de preşedinte al instanţei, iar la Judecătoria Medgidia, cea de vicepreşedinte, ca fiind vacantă ori urmând a se vacanta.


Pentru Tulcea, funcţiile de conducere vacante ori care urmează a se elibera sunt cea de preşedinte al Secţiei Penale şi, respectiv, al Secţiei Civile a Tribunalului Tulcea şi cele de preşedinte şi vicepreşedinte din cadrul Judecătoriei Tulcea. Totodată, şi la Judecătoria Măcin este disponibil postul de preşedinte al instanţei.


Citeşte şi:

Forţe proaspete în magistratură. Cine sunt noii procurori şi judecători din Dobrogea

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii