Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:39 22 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CEDO dă dreptate României în privința eșalonării restanțelor salariale ale magistraților. Ce condiție trebuie să respecte Guvernul

ro

22 Oct, 2026 12:54 165 Marime text
Guvernul României a obținut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) o decizie favorabilă în disputa privind eșalonarea drepturilor salariale restante ale magistraților, însă măsurile adoptate chiar de Executiv riscă să golească de utilitate acest succes juridic.

În cauza „Pușcașu și alții împotriva României”, CEDO a acceptat că statul poate eșalona și, în condiții economice excepționale, poate amâna temporar executarea unor hotărâri judecătorești. Raționamentul instanței europene se întemeiază însă pe existența unui mecanism de executare progresivă și efectivă a obligațiilor. Or, în 2026, Guvernul condus de Ilie Bolojan a eliminat din buget fondurile necesare respectării tranșelor scadente, situație contestată de sistemul judiciar și sancționată printr-o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, scrie stiripesurse.ro. 

Decizia CEDO, adoptată la 13 octombrie și comunicată joi, 22 octombrie 2026, privește cinci cereri formulate de judecători și foști judecători români, care au reclamat încălcarea dreptului de proprietate și a dreptului de acces la justiție prin neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești definitive privind drepturile salariale.

Curtea a declarat cererile inadmisibile, ca vădit neîntemeiate, apreciind că, în circumstanțele excepționale analizate, statul a păstrat un just echilibru între interesele creditorilor și necesitatea protejării finanțelor publice.

Numai că decizia conține o condiție fundamentală, care limitează semnificativ posibilitatea Guvernului de a o invoca pentru justificarea unor noi amânări: eșalonarea trebuie să urmărească executarea efectivă a obligațiilor, nu transformarea acestora în datorii amânate pe termen nedefinit.

În acest context, oprirea finanțării tranșelor scadente în 2026 pune statul în imposibilitatea de a mai beneficia de argumentele acceptate de judecătorii europeni, în condițiile în care tocmai conduita sa riscă să compromită premisa pe care s-a întemeiat decizia favorabilă.
 

CEDO a acceptat executarea progresivă, nu refuzul de a plăti

Distincția rezultă explicit din paragraful 149 al deciziei, în care Curtea explică motivele pentru care nu a considerat că autoritățile române s-au opus executării hotărârilor judecătorești.

„Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu poate considera, în contextul economic dificil și prelungit cu care se confruntă statul român, că autoritățile naționale s-au opus executării integrale a hotărârilor judecătorești în cauză. Dimpotrivă, acestea au adoptat o serie de măsuri destinate să concilieze interesele concurente, respectiv dreptul creditorilor de a obține executarea hotărârilor pronunțate în favoarea lor și interesul general legat de păstrarea echilibrului finanțelor publice, asigurându-se totodată că soluționarea acestui litigiu de mare amploare nu impune o povară disproporționată colectivității”, arată CEDO, potrivit unei traduceri din motivarea originală, redactată în franceză.
 
Instanța europeană admite inclusiv că, în anumite circumstanțe, redresarea finanțelor publice poate justifica amânarea sau suspendarea temporară a unor obligații. Dar precizează că asemenea măsuri trebuie să urmărească posibilitatea statului de a-și onora ulterior angajamentele în mod durabil.
 
Cu alte cuvinte, CEDO a acceptat un mecanism de plată întârziată, nu un mecanism de neplată.




 

Ti-a placut articolul?

Comentarii