Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:31 30 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie amânată la CCR în dosarele privind magistrații și programul SAFE. Noul termen, în octombrie

ro

30 Sep, 2026 11:22 78 Marime text
Sursa foto: Pexels
Curtea Constituțională a amânat din nou, miercuri, soluționarea celor două conflicte juridice de natură constituțională aflate pe masa judecătorilor, stabilind un nou termen pentru 7 octombrie, a anunțat CCR.
 
Curtea trebuia să se pronunțe, pe de o parte, asupra conflictului dintre Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție privind plata unor restanțe salariale ale magistraților de aproximativ 4,8 miliarde de lei și, pe de altă parte, asupra conflictului dintre Guvern și Parlament privind ordonanța referitoare la programul SAFE, adoptată de Cabinetul Bolojan după ce fusese demis prin moțiune de cenzură, scrie stiripesurse.ro. 
Este încă o amânare în două dosare care au generat, potrivit unor surse din cadrul CCR consultate de stiripesurse.ro, tensiuni inclusiv între judecătorii constituționali.

La termenul anterior, din 23 septembrie, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, le-ar fi cerut colegilor să accepte încă o amânare a celor două cauze, fără să prezinte un motiv concret pentru această solicitare, potrivit surselor citate.
 
CCR stabilise atunci data de 30 septembrie pentru reluarea deliberărilor. Curtea a decis însă miercuri să nu tranșeze nici de această dată disputele și a mutat pronunțarea cu încă o săptămână.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii