Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:08 20 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vinerea Mare şi Prohodul Domnului

ro

26 Apr, 2019 20:43 1264 Marime text
Răul este o certitudine și ravagiile le simțim pe pielea noastră. Căci necazurile ne dau târcoale și vor să ne „înghită”. Dar omul credincios nu abandonează lupta, fiindcă știe că nu este singur, iar Dumnezeu este cu noi! „Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, A zis: Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor”( Matei XXVI,14-16). Era în Joia cea Mare, la Cina cea de Taină și toți cei 12 apostoli au șezut la masă cu El. 



Le-a spus că unul dintre ei Îl va vinde și toți s-au întristat, întrebându-se cine  o fi acesta; era Iscarioteanul care a întins în blid! Acum s-a instituit pentru Nemurire, Sfânta Liturghie;” Iisus luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor (Matei XXVI, 26-28). Îi spune lui Petru că se va lepăda în noaptea aceasta de El, iar semnul este cântatul cocoșului. Și a fost întocmai! „Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu..”(Luca XXII,31). 

Și s-au adunat bătrânii și căpeteniile preoților în curtea arhiereului Caiafa și s-au tocmit cu Iuda în care s-a încuibat satana, pe treizeci de arginți. Au căutat martori mincinoși ca să-I găsească  vină, dar când au auzit că Fiului Omului  va veni pe norii cerului, arhiereul și-a rupt hainele de pe el;” A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum ați auzit hula Lui. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte” (Matei XXVI,63). Și l-au scuipat, bătut și legat, apoi l-au dat dregătorului Pilat.
 
Deși Sanhedrinul (Sinedriul) I-au înscenat Mântuitorului un proces religios, au vrut ca să nu fie în istorie vinovați de moartea lui Iisus, și L-au dat pe mâna romanilor. L-au purtat așa cum a rămas și vorba, de la Ana la Caiafa și L-au dat pe mâna dregătorului Pilat. care nu I-a găsit vină, iar soția acestuia l-a rugat să nu-I facă vreun rău. Dar nelegiuiții l-au amenințat cu șantaj pe procurator că îl pârăsc Cezarului,  dacă nu le îndeplinește dorința. Cursa întinsă de necuratul lui Iuda sunt arginții. Avea punga în care se strângeau bănuți pentru cei săraci și era deja bănuit că mai fură din ea, deși se arată grijuliu atunci când s-a cumpărat mirul curat de nard. Și-a pierdut calitatea de om din clipa în care s-a înhăitat cu satana, urzind planul celor care voiau să scape de Hristos.
 
Așa a început complotul, târguiala și se tocmește prețul. Doar 30 de arginți în mintea turbată a lui Iuda a valorat Fiul, venit din Ceruri! Nici satan nu și-a închipuit că va găsi o așa unealtă de topor ca să-și vâre coada. După ce și-a dat seama că a fost păcălit, i-a șoptit că fapta lui nu o poate ierta nimeni și Iuda s-a dus în hău. Aruncă arginții în curtea Templului și regretă, dar nu se întoarce la Domnul să-și ceară iertare. Arhiereii  știau ce grozăvie a făcut și au cumpărat Țarina Olarului ca să îngroape străinii, știind că acel loc nu poate rodi; fiindcă arginții erau cu preț de sânge.” Am greșit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea" (Matei XXVII, 3-4). Diavolul și-a făcut jocul, încât iudeii și-au învârtoșat inima ca pe vremea lui Faraon... Și-a atins scopul și a împărțit lumea în buni și răi. Nu a  întrezărit Învierea, care aparține doar lui Dumnezeu. „Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului? (Luca XXII,48). Dacă ar fi știut că prin răstignire nu scapă de El, nu ar mai fi încercat. Lucifer nu a reușit în Cer și a „socotit” că poate stăpâni și Lumina lumii. 

În anul 1938 pe scena comediei franceze, se juca piesa: „A pătimit sub Ponțiu Pilat.” Se încerca insidios să inducă ideea că omenirea ar trebui să-i mulțumească lui Iuda pentru gestul făcut și nu trebuie renegat, deoarece Dumnezeu s-a  folosit și a împlinit Planul Mântuirii. Argumentul pare seducător, dar niciodată nu-l poate scoate pe acest iscariotean la „suprafață” pentru că intrat cu voia lui în anturajul potrivnicilor. Paul Rayna, spune că Iuda datorită trufiei se implică direct, uitând că este doar om și fără de rugăciune este la cheremul diavolului. N-a ținut seamă că era „pământ” și că mândria îi este fatală. „Doamne, nu voi spune vrăjmașilor Tăi Taina Ta, nici sărutare Îți voi da ca Iuda.” (din rugăciunea ce se rostește la Sf. Împărtășanie). „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun (II Timotei III,16-17). 

Codicele care au păstrat  mărturiile Sfintelor Evanghelii sunt: Codex Sinaiticus din sec.al IV-lea, care a fost găsit în Muntele Sinai la Mânăstirea Sf. Ecaterina de către Tischendorf și cuprinde Cărțile Noului Testament în limba greacă. În 1851 ajunge întreg la Lipsca, iar în 1896 este dăruit Țarului Alexandru al Rusiei, fiind păstrat în muzeul din Petrograd și în 1933 ajunge la Muzeul Britanic. Codex Vaticanus datează din sec. IV și din 1550 este în Biblioteca Vaticanului, pe când Codex Alexandrinus este din sec. V, dăruit Angliei de patriarhul Chiril Lucaris, în 1628. La Biblioteca Națională din Paris este Codex Parisiensis, sec. V și la universitatea Cambridge din 1866, Codex Bezae sec. VI-VII. Codex Claromontanus sec. VI este în Paris și cuprinde o listă a Cărților Canonice, Codex Laudianus sec. VI descoperit în Sardica, Codex Coislinianus, Boernerianus, Freerianus,Cordethi. 

Am înșirat denumirea acestora, deoarece cuprind printre celelalte Cărți Sfinte numai cele 4 Evanghelii Canonice. „Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, Așa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început și au fost slujitori ai Cuvântului, Am găsit și eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ți le scriu pe rând, Ca să te încredințezi despre temeinicia învățăturii pe care ai primit-o” (Luca I,1-4). 

Unii au crezut că dau lovitura achiziționând papirusul egiptean găsit la Hag Hamadi scris în limba coptă, numit Tchacos și care cuprinde și evanghelia lui Iuda. A stat vreo 1600 ani în nisipul deșertului și încă 16 ani într-un seif, iar experții spun că ar data din sec. III-IV, dar în ultimii 30 de ani s-au mai găsit 1000 de papirusuri copte. Nu a fost un cutremur „teologic”, ci doar un eveniment arheologic, ce aduce informații în plus despre comunitatea gnosticilor. Biserica cunoștea acest papirus, deoarece la anul 180 Sf. Irineu episcop de Lyon, în scrierea sa „Adversus Haereses-Împotriva Ereziilor”, spune că era folosită „de alții” care cinsteau personaje negative ale Scripturii: Cain, Core, Sodomiții: „mulțime de gnostici apărând ca ciupercile pe pământ”. Adevăratul autor e un gnostic care vrea să-l scoată basma curată pe Iuda, și să rămână un inițiat care s-a sacrificat ca Supremul Învățător să-și ducă planul la capăt. Se lasă a „descifra” că trădarea a fost negociată  în schimbul promisiunii făcute; că Iuda va cunoaște „Tainele Împărăției”. Reiese clar lupta adepților gnostici care se socoteau marginalizați de Biserica Apostolică, pentru motivul că nu voiau să renunțe la practicile lor de „gnoză creștină”.
 
Iuda este prezentat ca un instrument „divin” și ar fi timpul deci să-i „mulțumim”. Numele îi apare scris în ultimul rând, vrând să ne sugereze că scrierea îi aparține, dar dovedește contrariul, fiindcă după trădare știm că el nu a mai avut nici chef, nici timp să-și scrie memoriile: s-a spânzurat. Deja lumea înțelege că nu poți Învia cu „treizeci de arginți”, ci doar să te osândești; căci te-ai despărțit definitiv de Dumnezeu!

„Iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulțime multă, cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este: puneți mâna pe El. Și îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins (Matei XXVI,37-40). Credința și dragostea lui Dumnezeu te scutesc de întrebări inutile, pentru că deasupra noastră sunt Cerurile și Treimea Sfântă, cu Înțelepciune, Atotputernicie și Pronie... Creștinul nu stă indiferent, sau nepăsător și caută ceea ce i s-a promis; Calea, Adevărul și Viața.
 
Binecuvântarea și sfințirea noastră se reazemă pe Biserica întemeiată de Iisus Hristos, cu Jertfă de Răscumpărare; „Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi”.(Crezul) Avem Sf. Scripturi și Sf. Taine, iar Liturghia este Cerul pe pământ și astfel înțelegem Veșnicia. Acest Iisus care a străbătut cerurile și care ne spune că Împărăția Lui nu este din această lume, de fapt vorbește despre Dumnezeul, patriarhilor, prorocilor, care a făcut Cerul și pământul și pe Om.
 
„Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut om. (Crezul)
„Doamne, unde Te duci”..? Ucenicii rămân surprinși, când spune că El va  merge la Cer, dar se liniștesc că le pregătește loc și că ne va  trimite Mângâietor, pe Duhul Sfânt, care ne va învăța toate.. Dragostea și pacea lăsată lumii de Domnul este poruncă sfântă ca să ne recunoaștem că aparținem Lui. El este mărturia, deja L-am văzut pe Tatăl și suntem mlădițe din Tulpină.
 
Pilat este surprins că Iisus este predat spre judecată lui, deși nu-i găsește vină și soția îi spune că nu facă omului acesta vreun rău. Mântuitorul se roagă Tatălui ca pe ceilalți Apostoli să-i păzească de viclenie și să nu se tulbure că lumea se va purta urât și cu ei... „dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi”(Ioan XV,20). Apostolul Petru se ține la distanță ca să nu fie văzut și vrea să vadă totuși ce I se întâmplă Învățătorului, dar atunci când este „încolțit’ se leapădă de 3 ori; astfel și-a adus aminte de ce i-a spus Iisus și a plâns cu amar. Sunt Patimi cu scuipări, bătăi, loviri, Cruce și moarte.. și Îl aduc pe Hristos la Pilat” Iată, Omul ! Așa Îl prezintă Pilat lumii pe Dumnezeu, și mărturisește că nu-i găsește vină...Vrând să afle dacă este „Împăratul iudeilor” primește acest răspuns... de care omenirea trebuie să țină seamă, că tot strigă în gura mare că din Ceruri nu a venit nimeni.” Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Eu spre aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” (Ioan XVII,36-37).
 
Chiar și Pilat avea ceva pe suflet, așa că era momentul ca Fiul Omului să-I răspundă la această întrebare; „Ce este Adevărul?” Nu a înțeles nici el și nici alții... aceste Cuvinte dumnezeiești! Pentru că nu au suportat acest Adevăr, l-au batjocorit și l-au preferat pe Baraba, care era tâlhar. Cu certitudine lumea ar fi arătat altfel dacă Îl păstrau pe Iisus Hristos! Pilat știa motivul pentru care L-au adus la el și L-ar fi eliberat, dar căpeteniile și arhierei deja i-au transmis că nu este prieten cu Cezarul. Strigau înverșunați și se făcuse tulburare, iar de teamă Pilat dă verdictul. A rămas în istorie vorbele și gestul. „Și văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai mare tulburare se face, luând apă și-a spălat mâinile înaintea mulțimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veți vede Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!”( Matei XXVII,24-25). Și era în Vinerea Mare și mulțimile  așteptau pedeapsa;” Ia-L! Ia-L! Răstignește-L!” Îl batjocoreau și L-au îmbrăcat cu o hlamidă roșie, I-au pus coroană de spini pe cap și trestie în mână în loc de sceptru  și strigau;” Bucură-Te împăratul iudeilor”! Și Golgota, unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate;” Și era scris: evreiește, latinește și grecește. Deci arhiereii iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie: Împăratul iudeilor ... Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris (Ioan XIX,19-22). Și trecătorii râdeau și-L pălmuiau...” Tu, Cel ce dărâmi templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!  S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu (Ioan XXVII,40-43).
 
Dumnezeu răstignit între doi tâlhari... adevărata fața lumii și „noroc” că unul din ei și-a cerut iertare văzând că este lângă Iisus... iată, Viața continuă și așteptăm Învierea! Au împărțit între ei hainele, iar pentru cămașa Lui au tras sorți, precum spun Scripturile și lângă Sf. Cruce erau; femeile mironosițe, Maica Domnului și Ioan, căruia Domnul o lasă în grija pe Fecioara Maria. Și când nu se mai așteptau, pe la Ceasul al șaselea s-a făcut întuneric;” Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? Și-a dat duhul”.
 
S-a făcut cutremur mare, catapeteasma Templului s-a rupt în două, morți au ieșit prin cetate și sutașul roman depune mărturie peste veacuri zicând; „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! (Matei XXVII,54).” Era mare Sâmbăta aceea și iudei voiau să îndepărteze urmele, așa că au zdrobit fluierele picioarelor celor 2 tâlhari răstigniți, și când au văzut soldații că Iisus a murit, fără să vrea au mai împlinit o profeție veche; „Nu I se va zdrobi nici un os". Și iarăși altă Scriptură zice: Vor privi la Acela pe care L-au împuns"(Ioan XIX, 36-37). Un ostaș ca să fie convins că Răstignitul a murit, a împuns cu sulița coasta Lui Iisus și ca nimeni să nu se mai îndoiască pe vecie, a curs sânge și apă; dovada că murise. Doi sinedriști  cunoscuți Iosif și Nicodim, care erau în ascuns ucenicii ai Domnului, având trecere la Pilat i-au cerut trupul lui Iisus și își fac datoria până la capăt, înmormântând pe grabă. L-au coborât de pe Cruce și l-au înfășurat în giulgiu de in, după ce L-au uns cu miresme și L-au îngropat într-un mormânt nou, dăruit de Iosif din Arimateia. Au pus piatră mare la ușa mormântului, iar Maica Domnului era acolo...Așa s-a scris istoria Mântuirii noastre și se păstrează în Sfintele Evanghelii care se propovăduiesc până la sfârșitul veacurilor. Iudeii au cerut strajă la mormânt și bine au făcut, ca lumea să înțeleagă că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.
 
„Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat, Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula. Deci, poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină și să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți. Și va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveți strajă; mergeți și întăriți cum știți. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra” (Matei XXVII,62-66).

Clipă de jale în univers, iar pământul primește pe Cel ce L-a zidit și muritorii îngroapă nemurirea. Este seara cea mai tristă, în care omenirea poartă în bagajul ei, amintirea și informația că părinții lor, cândva, au fost în stare să „creadă", că  scapă de Dumnezeu. S-au înșelat, fiindcă de El nu poți fugi și ne „ ajunge din urmă”, ca să nu cădem în adânc. Purtăm în mâini făclii aprinse, să nu mai rătăcim prin întuneric și să găsim drumul care duce la Hristos. Avem destule flori în brațele noastre, dar lacrimile s-au uscat și nu mai picură lângă epitaf rodul pocăinței. Această cântare a Prohodului pe glas tânguit, atât de dragă ortodoxiei, este ca o pulbere de aur poleită pe altarul străbun al credinței. Cântul îl ducem în spațiu și peste timp, cu nădejdea că este;” O Credință, un Domn, un Botez” (Efeseni IV,5). 

Să plângem cu Maica Domnului, care încremenită de gestul omului „stabat mater dolorosa”, împlinește profeția „că prin sufletul ei va trece sabie”. Mergând pe Locuri Sfinte, vom scrie și noi un rând pe epitaf, fiindcă suntem rod al lacrimilor sale. Prohodul răzbate ca un ecou din sufletul creștinilor! Pământul primește pe Cel ce l-a zidit, iar muritorii îngroapă Nemurirea. „ Iosif, cel cu bun chip, luând de pe Cruce Prea Curat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L, în mormânt nou îngropându-L, L-au pus”. Totul este teologie și vorbă sfântă despre Dumnezeu, care ne înțelepțește cu fiecare vers: „În mormânt, Viață, pus ai fost Hristoase, și s-au spăimântat, oștirile îngerești.”
 
Omule, e firesc să se sperie făptura de ce ai fost în stare să faci! Creștinătatea se bucură, când aude: „Nu vă temeți, Eu sunt cu voi, până la sfârșitul veacurilor.” Te-a căutat Dumnezeu, tot pământul, dar nu te-a găsit... „Adame, unde ești?”, Erai prea departe și era beznă. Nu ești zidit ca să stai în iad. Cel puțin acum, când știm totul, să avem curajul mironosițelor, să călătorim cu întrebarea lui Nicodim care dorea să afle Împărăția lui Dumnezeu! Să fim darnici, ca și Iosif din Arimatea, care a pus mormântul ca loc de îngropare, deoarece Fiul nu are loc unde să Își plece capul. Doamne, iartă-ne că de multe ori ne-am purtat ca cei de atunci și nu ne pedepsi pentru fărădelegile noastre! „Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim.” 

Să mulțumim Domnului că ne-a ajutat în acest an să trecem prin Mormântul Sfânt (sf. Epitaf) și să nu ne temem, pentru că El este Viață și Înviere!


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii