Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:04 22 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preoţi şi biserici la sat Parohia Carvăn, judeţul Constanţa (galerie foto)

ro

16 Feb, 2019 00:00 3967 Marime text
Situată la 104 km de oraşul Constanţa, localitatea Carvăn este parte componentă a comunei Lipniţa, fiind azi rezultatul contopirii satelor Carvănul Mare şi Carvănul Mic. La vest, Carvăn se învecinează cu graniţa româno-bulgară. Înainte de Războiul de Independenţă, Carvănul a fost locuit doar de cerchezi, primii români sosind aici în anul 1880, iar după ei s-au mai stabilit în decursul anilor, atât români, cât şi bulgari.
 

 
Potrivit documentelor din Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Parohia Carvăn a fost înfiinţată în anul 1926, până atunci satul fiind filie a Parohiei Lipniţa. Doi ani mai târziu au început demersurile pentru amenajarea unei case de rugăciuni, deoarece, din lipsa fondurilor, construcţia unei biserici era imposibil de realizat. În acest sens, în anul 1928, familia Ștefănescu din Carvăn donează o casă pentru amenajarea ei în lăcaş de cult.
 
Totuşi, actualul paroh, preotul Cristinel Nancu, susţine că e posibil ca enoriaşii din Carvăn să îşi fi organizat un locaş de rugăciune încă din anul 1913, mărturie în acest sens fiind unul din clopotele bisericii, pe care este scrisă următoarea inscripţie: „Ion S. Săndulescu Primar 1913”.
 
Preotul paroh Cristinel Nancu mai menţionează că lăcaşul de cult din anul 1928 a fost dărâmat în perioada comunistă, iar în locul lui a fost construită tot o casă de rugăciuni, dar mai frumoasă şi mai potrivită slujirii: „Biserica satului, apărută în perioada interbelică, era ca o magazie mai lungă, dreptunghiulară, din chirpici de pământ, acoperită cu tablă, cu tavane şi pereţi căptuşiţi cu scândură şi cu duşumea tot din scândură. Biserica avea Sfântă Masă, catapeteasma şi pereţii acoperiţi cu icoane. Prin anii 1980, biserica ajunsese într-un oarecare stadiu de degradare şi, sub pretextul refacerii ei (lucru greu de obţinut pe timpul autorităţilor comuniste), pe timpul Protopopului Sauja se construieşte o biserică nouă, în anul 1984, pe vechea fundaţie, din bolţari tip BCA, acoperită cu tablă, păstrându-se Sfânta Masă, catapeteasma şi icoanele de pe pereţi. Iluminatul în biserică, până în anul 1984 era sigurat de candele, şi candelabre şi sfeşnice cu lumânări”.
 
Noua bisericuţă, ridicată în stil „navă”, a fost pictată de Gheorghe Decu din Râmnicu Sărat, între anii 2003 şi 2004. Tot în această perioadă, lăcaşul de cult a fost restaurat sub coordonarea parohului de atunci, preotul Mototol Gabriel. Sfinţirea Bisericii „Sfântul Gheorghe” din satul Carvăn a avut loc pe 5 octombrie 2010, şi a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Cu acest prilej, a fost aşezată în biserică o pisanie:
Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu desăvârşirea Duhului Sfânt s-a pus piatra de temelie a acestui Sfânt locaş în anul 1928. În anul 2003, Preot paroh fiind P.C. Mototol Gabriel au fost executate ample lucrări de reparaţii interioare şi exterioare, după care, cu sprijinul întregii obşti, a fost executată şi pictura. Sfinţirea Sfântului locaş s-a săvârşit de către I.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, însoţit de un sobor de preoţi în anul Domnului 2010, luna a-X-a, ziua a-V-a, preot paroh fiind P.C. Ilie Vasile”.
 
Părintele paroh Cristinel Nancu mai menţionează într-un istoric al bisericii din anul 2016, că clopotniţa este detaşată de biserică, şi este construită din lemn, din 4 stâlpi, acoperită cu lemn şi plăci din azbociment. Aceasta are 2 m lăţime şi 3 m înălţime şi are două clopote, unul mic, donat de primarul Ion Săndulescu în 1913, şi unul mai mare, donat în 1987 de „Badea Dan împreună cu enoriaşii”.
 
Printre preoţii care au slujit în parohia Carvăn, îi putem aminti pe preotul Leonida Moisescu, mort în 1954, preotul Coman, preotul Zamfirescu Ion, preotul Deacu Ștefan de la Lipniţa, preotul Lazarciuc Petru, preotul Mototol Gabriel, preotul Olar Gheorghiţă, preotul Creţu Daniel şi preotul Ilie Vasile, iar din anul 2010, la Carvăn slujeşte preotul Cristinel Nancu.
 


 
Născut pe 26 august 1971, părintele Cristinel Nancu a absolvit cursurile superioare în teologie şi a fost hirotonit preot pe 14 septembrie 1997. Din anul 2010 slujeşte în calitate de preot paroh la Carvăn, unde se îngrijeşte cu multă atenţie de micuţa comunitate pe care o păstoreşte.
 
Bibliografie
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Registru Inventar Parohia Carvăn, 1967
Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XX. Protoieria Altinum, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2016
 
Sursă foto:
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului (foto deschidere Vali Vădănoiu)
 
Despre Ionuţ Druche

Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citeşte şi: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea
 
Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“
 
Preoţi şi biserici la sat Parohia Vulturu, judeţul Constanţa (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii