Orbul din Ierihon

 
Sfintele Scripturi ne spun că fără Hristos nu putem ,,vedea” şi înţelege ceea ce ne lipseşte. Avem nevoie până la sfârşitul veacurilor de Evanghelia Lui, ca să nu ne cuprindă iarăşi ,,întunericul”.
,,Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze”. (Ioan IX, 4).
 
De câte ori ne-am lipsit de El, am orbecăit şi am dat prin toate ,,gropile” şi greutăţile vieţii, chiar dacă peste noi a trecut şi ,,secolul luminilor”. Vederea este un dar şi un simţ cu bună rânduială, pentru a vedea tot ce ne înconjoară; jos şi Sus.


,,Căutat am fost de cei ce nu întrebau de Mine, găsit am fost de cei ce nu Mă căutau”. (Isaia 65,1)
 
Evanghelistul Luca (XVIII, 35-43) ne spune că Iisus se apropia de oraşul Biblic Ierihon. Vestea s-a răspândit cu iuţeală şi era forfotă mare, încât un orb care stătea pe marginea drumului la cerşit întreabă ce se întâmplă. Locuitorii acestui vechi oraş biblic mai ştiau de la strămoşi câte ceva despre Mesia.

,,Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul”.  Era în suferinţă şi avea nevoie de sănătate. A început să strige din răsputeri: ,,Fiule al lui David, miluieşte-mă!”.
 
A rămas singura lui speranţă. Trecea Dumnezeu! Cine să-l mai tămăduiască, dacă nu îl auzea?
 
Stătuse prea mulţi ani pe marginea drumului pentru ca acum să piardă clipa. Mulţimea de curioşi se îmbulzeau şi nimeni nu îl lua în seamă! Şi s-a oprit  Mântuitorul şi cu poruncă l-au adus îndată.
 
O rugăciune de cerere pe care Hristos o împlineşte. ,,Ce voieşti să-ţi fac? Iar el a spus: Doamne, să văd!”
 
Nu deznădăjduiţi! Rugăciunea  niciodată nu rămâne nerăsplatită, chiar dacă ni se pare că nu ne mai aude nimenea.
 
,,Nimic nu se pierde, totul se transformă”,  încerca să ne convingă ştiinţa cercetării lui A. L de Lavoisier.
 
Şi aşa se petrec sub ochii noştri minuni!
 
Chiar şi în necaz i se pune întrebarea, fiindcă avea voinţă liberă. Dacă nici Hristos nu ştie de ce avem nevoie, cine? Ar fi fost uluitor  ca să ceară altceva! Cerşea pentru că era bolnav şi ajunsese la ,,mila” semenilor.
 
Bănuţii trecătorilor îi erau de folos, dar acum cere ce alţii nu-i puteau da vreodată: vederea.

,,Iar el a spus: Doamne, să văd!”

Bănuim reproşurile: „Ce-ţi mai trebuie? "Nu-ţi dăm noi câte ceva zilnic?”
 
Un strigăt de suferinţă. Iată, nădejdea şi credinţa!
 
,,Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu”.
 
Fără aceste virtuţi poţi rămâne în întuneric toată viaţa. Totul se plăteşte şi răsplăteşte. Daca suntem ,,singuri", oricând putem ajunge la ,,marginea drumului".
 
A venit şi pentru el timpul bucuriei! O rugăciune făcută cu tot sufletul este bine primită. Aştepta lăngă drum, dar acum vede Calea, înţelege Adevărul şi se bucură de îngăduinţa timpului care i s-a dat.
 
,,Tins-am mâinile Mele în toată vremea către un popor răzvrătit, care mergea pe căi silnice, după cugetele sale”. (Isaia 65, 1-2).
 
A deschis ochii pe Dumnezeu şi de aceea merge după El. Reacţia martorilor este după măsura evenimentului. Hristos, fiind Creatorul este primejdios să te mai îndoieşti! Vindecarea mereu rămâne un dar!
 
Acum orbul avea Raiul, deoarece vedea... Privirea nu-i mai era ,,întinată” cu imaginea sau fotografia umbrelor: ,,Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge (Ioan XII,35). Când te împotriveşti Treimii Sfinte, îţi asumi riscul de a nu vedea ce ţi se întâmplă!

Dumnezeu niciodată nu trece nepăsator! Se opreşte lângă fiecare din noi, şi asteaptă să-I cerem ajutorul. O rugăciune a creştinului adevărat este şi: Doamne miluieşte!

Chipul blândului Păstor este icoana vie pe care a văzut-o orbul şi a transmis-o din generaţie în generaţie ca să-L  recunoaştem. Dacă tot suntem sănătoşi trupeşte haideţi, să ne vindecăm şi sufleteşte!

Doamne, să vedem ceea ce este de folos, şi să înţelegem ceea ce trebuie! Să nu fim doar nişte trecători curioşi şi indiferenţi prin viaţă, ca şi cei din Ierihon! Orbirea sufletească a lumii care nu vrea să priceapă Adevărul, este boala secolului, de care ne vindecăm prin credinţa Evangheliei.
 
Care  sunt virtuţile acestui orb? Credinţa in Dumnezeu şi nădejdea rugăciunii stăruitoare. Nu s-a mai despărţit de Dumnezeu! Suferise prea mult! Când te fereşti să priveşti la sfinţenia Crucii şi Icoanei, înseamnă că ai o ,,problemă” şi nu o dilemă.
 
Scena este o lecţie la şcoala vieţii în care înveţi să şi te rogi, pentru a te împotrivi ,,întunericului”, care se zbate din răsputeri să umbrească fiinţa umană.
 
,,Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Iar tot poporul care văzuse a dat laudă...”
 
S-a întors  sănătos în lume, ca minunea sa devină publică şi noi să înţelegem mesajul. ,,Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. (Ioan VIII, 12)

Doamne, fie-ţi milă de noi!

Iartă-ne, căci de multe ori ne-am făcut că nu Te vedem! ,,Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută. (Evrei XI,6).
 
De numele cetăţii şi oraşului biblic Ierihon, sunt legate multe evenimente sfinte. Cercetările arheologice spun că este întemeiat de cananiţi prin anul 7000 î.Hr. iar poporul lui Israel condus de Iosua Navi îl cucereşte în mod miraculos, înconjurându-l de şapte ori, în şapte zile în sunet de trâmbiţă şi zidurile cetăţii se prăbuşesc.
 
Prin tragere la sorţi revine sub stăpânirea tribului seminţiei lui Veniamin. Mai târziu este cunoscut sub numele de ,,oraş al palmierilor” prin care au trecut proroci Ilie şi Elisei. Datorită climei calde regele Irod cel Mare îşi va construi trei palate ca reşedinţă de iarnă, deoarece temperatura este de plus 20 grade, fiind sub nivelul marii cu 400 m.

În anul 68 d.Hr. Vespasian împăratul Romei distruge oraşul, iar în 325 d. Hr. apare în documente având o populaţie creştină şi chiar o Episcopie.
 
În timpul Imperiului Bizantin împăratul Justinian întemeiază un aşezământ pentru creştini şi o Biserică închinată Maicii Domnului.
 
Invazia perşilor din 614 d.Hr. şi a musulmanilor din 638 d.Hr. îl ruinează, transformându-l într-un sat arab.
 
În secolul al XII-lea este cucerit de cruciaţi şi va deveni înfloritor după Primul Război Mondial, datorită exportului de fructe. De aici era orbul Bartimeu care a fost vindecat de Mântuitorul şi vameşul Zaheu, care se urcă într-un dud ca să-l vadă pe Fiul Lui Dumnezeu.
 
Pe câmpia Ierihonului la 7 km distanţă de oraş curge râul Iordan, iar pe drumul de la Ierusalim la Ierihon cade între tâlhari, omul salvat de  Samarineanul milostiv.
 
În zare se vede muntele Quarantaniei unde a fost ispitit Domnul de satana. În apropiere este Marea Moartă în care se varsă Iordanul, şi se zăresc peşterile Eseenilor de la Qumran, unde au fost descoperite Sulurile de la Marea Moartă (1947), care dovedesc autenticitatea Bibliei.
 
După peregrinarea de 40 de ani în pustiu primul oraş cucerit de fii lui Israel este Ierihonul.

În 1994 este cedat palestinienilor împreună cu Fâşia Gaza, recuperat şi retrocedat în martie 2005.

În 1999 oraşul Iaşi se înfrăţeşte cu Ierihonul, iar simbolurile împărţite sunt: un tablou cu peisaj de iarnă dăruit de ieşeni, respectiv o statuie din sidef cu Iisus Hristos.
 
Preotului Ilarion Argatul de la Mânăstirea Cernica îi apare în vis Maica Domnului, care-i porunceşte să ridice aici la Ierihon, o Biserică. Află de la moş Dumitru, român din părţile Brăilei stabilit în Ţara Sfântă, că părinţii lui au un loc şi o căsuţă la Ierihon. Aşa a vrut Dumnezeu ca părintele să cumpere pământul, pe care-l donează Patriarhiei Române.

Visul său era să ridice o Biserică, dar comportamentul localnicilor l-a împiedicat să-şi împlinească dorinţa. Pe patul de moarte lasă această misiune fiului său, preotul Ioan Argatul.

În 1995 s-a decis construirea Aşezământului românesc de la Ierihon, sub conducerea Superiorului Locurile Sfinte, Ieronim Creţu (azi Episcop Vicar Patriarhal).
 
În 1999 încep lucrările iar acum deja ne rugăm şi poposim în acest Aşezământ Sfânt.

Slavă, Lui Dumnezeu pentru toate!