Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:28 20 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aniversări românești. Regele Carol I - 185 ani de la naștere (II) 10 mai 1939 - Dezvelirea Monumentului din Piața Palatului Regal

ro

09 May, 2024 17:00 751 Marime text
  • 1939 + Dezvelirea Monumentului din Piața Palatului Regal (autor: Ivan Meštrović)
          La marcarea Centenarului nașterii regelui Carol I (1839-1914; prinț domnitor din 1866; respectiv, rege din 1891) – în urmă cu 85 de ani –, Capitala avea să fie împodobită ca mult-așteptatul Monument al regelui; încă din 1912, când se extindea clădirea Fundației Universitare „Carol I” (actuala Biblioteca Centrală Universitară), sistematizarea Pieței Palatului Regal era „menită să primească o statueequestră a regelui Carol”.
          După peste două decenii, în 1936, se hotărăște ca vestitul sculptor iugoslav – de origine croată –  Ivan Meštrović (1883-1962; din 1946 s-a stabilit în S.U.A., dar locul de veci îi va fi în satul natal din Croația) să fie autorul monumentului (ca și a celui lui Ion I.C. Brătianu, dezvelit la București în 1937), cu toate că la concursul ce avusese loc, câștigător fusese declarat sculptorul bucureștean Oscar Han (1891-1976) (autorul, între altele, al Monumentului lui Eminescu, de pe faleza Cazinoului).
          (Dat jos de pe soclu, imediat după proclamarea Republicii – la 30 decembrie 1947 –, Monumentul regal este dat la topit; o „replică” a lui – ce a suscitat multe comentarii în privința modului de realizare –, datorată sculptorului contemporan Florin Codre (n. 1943), s-a dezvelit, în același loc, la 6 decembrie 2010.)
          Parcurgând mărturiile circumstanțiate festivității de la10 mai 1939– când a fost dezvelită Statuia regelui Carol I –, cetitorul lesnicios poate sesiza că în cuvântările președintelui Consiliului de Miniștri Armand Călinescu (asasinat peste câteva luni, în septembrie) și ale Suveranului Carol al II-lea (detronat – și nevoit a părăsi Țara – în septembrie 1940) se regăsesc nu doar aprecieri privind personalitatea și rolul jucat de cel omagiat prin Monumentul dedicat („puțin cam târziu”); ci și contextualizări ale vremii – pilduitoare și pentru noi, ceștia de azi –, nu lipsite de primejdie pentru pacea generală și siguranța fruntariilor Țării, cerându-se întărirea solidarității naționale și a Oștirii: „Astăzi nu avem altă năzuinţă decât de a păstra şi de a întări aceea ce avem. România este hotărât paşnică”.
 
***
Dezvelirea monumentului Regelui Carol I
Înălţătoarea solemnitate de Marţi din piaţa Palatului Regal
          Într’un cadru de însufleţită sărbătoare, s’adesveliteri, în piaţa Palatului Regal din calea Victoriei, în prezenţa Suveranului, a Marelui Voevod Mihai, a membrilor guvernului şi a înalţilor demnitari ai ţării, statuia Regelui Carol I. Capitala s’a îmbrăcat, ca la toate zilele mari în culorile calde ale stindardelor ce fluturau pretutindeni.
          În spatele statuii Marelui Rege, 194 de falnice drapele cuprindeau în cutele lor gloria vajnicelor timpuri apuse şi evocau prin pădurea lor înfiorată de fâlfâiala vântului, întreaga istorie răscolită de lupte a neamului românesc.
          Pretutindeni, pe toate zidurile, drapele nesfârşite împodobeau piaţa. Statuia, de proporţiuni atât de impunătoare, era învăluită într’un tricolor uriaş. Trupele, aşezate în careu, dădeau pieţii o impresie de măreţie cu totul neobişnuită.
          În faţa Palatului, se afla muzica batalionului de gardă. Lângă ea, se alinia şirul albastru al elevilor şcoalei de artilerie, iar lângă ei, în aceeaşi impecabilă şinemişcatăţinută, o baterie din regimentul 1 artilerie. Ostaşii purtau cu mândrie noua cască cu care a fost înzestrată armata română.
 

Restul careului era completat de simetria jandarmilor în mare ţinută.
          În dreapta şi în stânga statuii, se aflau două tribune mari. În cea din stânga au început să ia loc membrii directoratului Frontului RenaşteriiNaţionale, învestmântaţitoţi în uniforma albastră, în tribuna din dreapta, au luat loc fruntaşiiţăriişitoţi demnitarii civili cari au venit să asiste la solemnitate.
          Încetul cu încetul, tribunele s’au umplut.
          Sosesc tot mai mulţi membri ai Frontului RenaşteriiNaţionale, invitaţiîmbrăcaţi în fracuri, pe pieptarul imaculat al cărora străluceşte aurul decoraţiilor.
          Sosesc apoi înalţiimagistraţi ai ţării, purtând togi roşii, negre şi albastre, după cum fac parte din Înalta Curte de Casație, celelalte instanţejudecătoreştişi consiliul administrativ al ţării.
          Odată cu ofiţerii generali, strălucitori de fireturi, în uniformele lor de gală, sosesc ambasadorii, miniştriişiataşaţii militari ai puterilor străine.
          Este foarte remarcat ataşatul militar englez, purtând uniforma unui regiment scoţian de gardă, cu căciulă uriaşă neagră, fustă colorată, tunică împodobită cu mai multe culori şieghileţi, purtând ciorapi scurţicadrilaţi cu roşu, pantofi decoltaţi de lac, sabie şi un pumnal argintat ascuns pe jumătate în reverul ciorapului. A făcut de asemeni impresie ataşatul militar italian cu o chivără strălucitoare, împodobită cu cruce şiataşatul militar francez, în uniformă de trupă africană.
          Şiruloaspeţilor se face tot mai mare. Fiecare uniformă are ceva cu totul deosebit, o notă nouă, un punct de atracţie. Diplomaţii străini iau loc în tribuna din stânga estradei regale, care se află în faţa statuii Regelui Carol I.
          În tribuna din faţa Palatului Automobil Clubului Român, iau loc d-nii: Dinu Brătianu, Rădulescu-Motru, Stelian Popescu, I.Gr. Perieţeanu, Gr. Trancu-Iaşi, V.P. Sassu, S. Mehedinţi, Basarab Brâncoveanu, I. Mitilineu, Em. Antonescu, Zamfir Brătescu, Ion Zenovie, Andrei Rădulescu, C. Viforeanu, Radu Pascu, lt.-col. Dan Pascu, V. Antonescu, col. Ulea, Drăghicescu, Negel, Ionescu-Dolj, Eliescu, Sedlacek, V. Teodorescu, general Zăvoianu; secretarii generali Vlahide, Georgian, Marinescu, Marian, Gh. Moţăţeanu, P.S. Veniamin Pocitan-Ploeşteanu, P.S. Antal Târgovişteanuşi P.S. Popovici; d-nii: Murgăşaniu, Perticari, C. Botez, Octav Vasiliu, prof. Sipsom, prof. Herovanu etc.
          În grupul ofiţerilor generali se află d-nii generali: Atanasescu, Motaşşi Florescu, inspectori generali de armată; Argeşeanu, comandantul corpului II armată; Petrescu-Togu, comandantul pieţiiBucureşti; amiral Gheorghiu, general Giossan, Iacobici, Coroamă etc.      Membrii Casei Regale iau loc în aceeaş tribună cu membrii guvernului, în dreapta estradei unde vor sta M.S. Regele şi Marele Voevod.
          Îşi fac apoi apariţia membrii guvernului în frunte cu d. prim ministru Armand Călinescu, toţi în uniforma Frontului RenaşteriiNaţionale, precum şi d-nii: Teofil Sidorovici, comandantul Străjii Ţăriişi prof. G. Alexianu, rezident regal al ţinutului Bucegi, cari iau loc tot în tribuna din dreapta estradei regale.
          La urmă, sosesc domnii consilieri regali: dr. C. Angelescu, Al. Vaida Voevod şi prof. Nicolae Iorga. D. Vaida Voevod poartă uniforma albastră a Frontului RenaşteriiNaţionale, având pe umăr eşarfa unui cordon de mare cruce, iar d.prof. Iorga poartă uniforma de consilier regal.
 
Sosirea Suveranului şi a Marelui Voevod Mihai
          E ora 11 fix.
          Din alămurile muzicii izbucneşte deodată falnic şi tumultos, cadenţa Imnului Regal.
          Maiestatea Sa Regele şi Marele Voevod Mihai au ieşit din Palatul Regal.
          Suveranul înveştmântat în uniformă de general de artilerie, poartă pelerina albă a ordinului „Mihai Viteazul”. Marele Voevod Mihai păşeştetinereşte alături de El, în uniforma verde a vânătorilor de munte. În urma Suveranului şi a Moştenitorului Tronului, la o mică distanţă, vin d-nii Ernest Urdăreanu, ministrul Palatului, gen. C. Ilasieviicişiofiţerii de ordonanţă.
          Majestatea Sa Regele străbate pe jos curtea Palatului şi ajungând în piaţa din faţa statuii, trece în revistă trupa.
          Urale nesfârşite cari se amestecă cu sunetele majestoase ale Imnului Regal, salută pe Suveran şi pe Moştenitorul Tronului.
          Majestatea Sa Regele se îndreaptă apoi spre tribuna regală, în fața căreia este întâmpinat de d.prim ministru Armand Călinescu.
 
Serviciul religios
          În faţa tribunei regale şi în faţa statuii Regelui Carol I, se află masa cu odoare, la care slujeşte Î.P.S. Bălan, mitropolitul Ardealului, P.S. episcop Partenie Ciopron, al armatei, înconjuraţi de întregul cler al Sf. Patriarhii.
          Răspunsurile sunt date de corul Patriarhiei, care este şi el învestmântat într’o uniformă nouă. Cântăreţii poartă sutană neagră, cu brâu şi guler roşu. Ei sunt dirijaţi de maestrul Nicolae Oancea.
          În cadrul serviciului divin, muzica intonează „Ruga”.
 
Desvelirea monumentului
          Suveranul păşeşte apoi spre statuie şi trăgând de cordonul simbolic ce susţine cele două falduri imense ale tricolorului ce acoperă monumentul, întregul văl împodobit cu culorile naţionale se desface în două, şi în timp ce cade spre lespedea roză a postamentului, apare chipul semeţşi neînfricat al Regelui Carol I.
          Statuia, de dimensiuni impunătoare, cuprinde în înfăţişarea ei, toată măreţia destinului românesc, care trecând prin lupte grele, a ajuns la izbânda de azi. Î.P.S. Mitropolit Bălan înaintează spre statuie şi o binecuvântează, stropind-o cu aghiasmă.
          Momentul este mișcător, iar în timp ce muzica intonează din nou acordurile „Rugii”, Majestatea Sa Regele coboară de pe estradă. Și depune la picioarele statuii Aceluia care întruchipează, în chipul dăltuit în bronz, figura istorică a întemeetorului dinastiei românești, o splendidă jerbă de bujori roz.
 

Cuvântarea d-lui Armand Călinescu preşedintele consiliului de miniştri
          SIRE,
          Privită în optica zilelor sbuciumate de astăzi, Domnia Regelui Carol I ne apare plină de seninătate şi de un fel de idealism patriarhal. Era „vechiul bun timp”, în care bucuria de a trăi domnea în toate societăţile, izvorîte din simţulliniştei, al securităţiişi al echilibrului popoarelor. Epoca de la 1870 până la 1914 a fost cea mai paşnicăşiceamai fecundă din istoria contemporană. Evocarea Domniei Marelui Rege Carol I stârneşte în mintea noastră imagini de belşug, de pace, încare omul, lipsit de sbuciumşi de frământări, putea duce o viaţă de răgaz, de creaţiunetechnicăşi intelectuală în împăcare, prosperitate şi veselie. Era pe vremea când cetăţeanul oricărei ţări nu afla în fiecare dimineaţă de o nouă revoluţie, ori de un nou război.    
          Dar tot acest aspect n’aieşit numai din datele unei istorii fericite. El e rezultatul şial unei concepţii, al unei voinţe, rezultatul influenţeicovârşitoare, a unui mare şi unic conducător asupra vieţii poporului său.
          Domnia Regelui Carol I n’a fost dintr’un început aşa deconsolidată şiaşa de echilibrată în seninătatea ei, cums’ar crede la prima vedere. Descălecând aici, El a găsit o ţarăşi o istorie zguduite de infinite şi egoiste interese feudale, împărţită în nenumărate tagme de boeri, fiecare partizan al unei alte influenţe străine, alergând când la Viena, când la Petersburg, când la Ţarigrad, ca să denunţeşi să suprime secta rivală, structura internă a vechilor principate era modelată după tipul unei feudalităţi orientale, inspirată numai deinterese şiambiţii particulariste.
          Regele Carol I a săvârşit aici aceeaşiuriaşă operă politică pe care a săvârşit-o, de pildă în Franţa, Regele Ludovic al XI-lea. Ca şi acela, Marele nostru Rege a reuşitsă suprime rivalităţileşi luptele între grupurile diversede nobilime, să le topeascăîntr’un sentiment naţional, să le încadreze într’o ordine de stat. Revoluţia Statului unic, stabil şi închegat pe deasupra frământărilor boereşti, El Marele Rege, a adus-o în viaţaţării noastre.
          Ce greu a fost însă primului nostru Rege, ca, fără tradiţieşi fără netezirea terenului de către înaintaşi, să creieze numai din voinţaşi din geniul Său un stat dintr’onaţiune! A fost hărăzită Regalitatăţii această mare operă de a transforma Românimea dintr’onaţiuneîntr’un stat. Nu numai fiindcă i-a creiatindependenţa, dar dacă România arătase şi mai înainte, poate un mileniu chiar, marea ei vitalitate ca naţiune, existenţa ei ca stat, începe cu Primul Mare Rege. România exista în fapt; Marele Rege Carol I a făcut-o să existe în drept.
          El a înmănunchat într-o formă luarea de conştiinţă a fiinţeinaţionale, firavele începuturi ale unui sentiment patriotic, care abia cu puţin înainte începuse să se ivească la câţiva scriitori
şi la câţiva tineri şigeneroşi oameni politici. El, născut în altă ţară, descălecat din alte meleaguri, ne-a învăţat demnitatea şi solidaritatea naţională, care au creiatindependenţa internă sufletească, acela carea precedat independenţa noastră politică externă.
          Regele Carol I nu este însă numai un fondator de stat. El este şicreiatorul uneietice româneşti. Austeritatea, profilul sever al Marei Sale figuri de ostaş, se perpetuă de aproape un veac, ca o măreaţălecţie de caracter. El e acela care a înscris cu litere de foc în distinul nostru cuvintele pe care le adresa în ziua de 13 Mai 1906, profesorilor ţării, cari veniseră să-L felicite pentru 40 de ani de domnie: „Nu uitaţi că mai mult decât talentele, caracterele hotărăsc soarta popoarelorşi că forţa morală, numai, le poate apăra de învingere şi nimicire”. Aceste cuvinte s’au transformat într’o lozincă, într’un imperativ de refugiul moral pentru toate generaţiile care au urmat. Şin’a fost doară numai afirmarea unui principiu. A fost mai ales pilda unui caracter de o nobilă tărie şi de o impunătoare asprime îndulcită de o umană înţelepciune.Titu Maiorescu, omul politic şi istoric care L-a cunoscut mai bine, zugrăveşte marile Lui calităţi: „Tenacitatea înurmărireaţelului, răbdarea şiindulgenţa Sa, înălţarea peste orice sentiment de răzbunare, neobosita regularitate in îndeplinirea zilnicelor datorii”.
          Acest mare caracter de militar şi de diplomat ştia mai ales să-Şi înfrângă pornirile, să le împingă departe în colţurisufleteşti adânci şi secrete.
          La un popor excesiv de expansiv şi adesea vorbăreţ, El a fost un taciturn. La un popor cu înclinaţiuni de impulsivitate, El a fost un reţinutşi un cântărit înţelept, ale cărui hotărîri erau adânc deliberate. La un popor adesea înclinat către prodigalitate, El a învăţat sobrietatea şi filozofia spiritului de economie. La un popor înclinat către plăceri, El a rămas în ochii tuturor un ascet, care şi-a interzis orice voluptate, înţelept. El nu se mira nici de ingratitudini, nici de nedreptăţi, le înfrunta pe toate cu o stoică seninătate. A cunoscut o sigură voluptate: „datoria”, pe care a împlinit-o cu orice risc, sub orice ameninţare.
          Stând în calea unora din slăbiciunile poporului său, completându-i lacunele prin exemplul Său. El a constituit şi pentru contemporanii Săi, dar mai ales pentru generaţiile de astăzi, cel mai înalt principiu de etică. Rolul Său nu a fost astfel numai politic, ci şi educativ. El a impus tuturor, a forţat respectul chiar şiduşmanilor Săi. Astfel, prestigiul Său a fost infinit. El a condus societatea românească nu numai către consolidare, independenţăşilinişte, dar a silit-o prin exemplul Său să meargă pecalea marilor valori morale.
          Se cuvine astfel ca azi, când comemorăm 100 de ani de la naşterea Sa, să-L aşezăm nu numai în cripta de pantheon a Marilor Regi prin vitejie militară şi prin iscusinţă politică, ci şi în aceia a sfinţilor din pilda vieţii cărora popoarele capătă înviorare şi îmbărbătare în momentele lor grele de restrişteşi de îndoială. Figura Sa complexă de mare ostaş, de mare om politic şi de erou moral, va rămâne etern pilduitoare în memoria posterităţii.
 
Cuvântarea Maiestăţii Sale Regelui
          Acest bronz ridicat în inima Capitalei, semn dovedit de recunoştinţă a poporului întreg către acel Mare Suveran care a pus temelia de nesdruncinat a României moderne, trebue să fie pentru orice român simbolul etern de evlavie a trecutului şi de încredere desăvârşită în viitor.       De lângă obârşia Dunării, Carol Ia fost chemat de gândul fericit al poporului românesc, să vie să domnească aci, la gurile aceluiaşi fluviu pentru a făuri un viitor falnic.
          Din clipa în care primul Rege al României a pus piciorul pe pământul sfânt al nouei Sale patrii, El a devenit cu trup şi suflet cel mai desăvârşitşi cel mai credincios cetăţean al ei.     Cuvintele ce le-a rostit depunând jurământul că, din acea oră a devenit român, n’a fost o formulă protocolară, ci un legământ sfânt pe care un atavism de veacuri îl făcea să nu-l poată călca chiar cu preţulvieţii.
 

Această îndatorire ce şi-a însuşit-o în acele zile de Mai 1866 a ridicat-o în sufletul şi în conştiinţa Sa la rangul de virtute.
          Conştiinciositatea de orice clipă şi un înalt spirit al datoriei – virtuţi ale Familiei Sale – l-au călăuzit în aşa fel încât El a fost pildă tăcută, dar veşnic prezentă pentru poporul Său.
          A avut un țel. Să facă din România o ţară independentă şi respectată; fără şovăire a urmărit acest scop şi a reuşit.
          Luptând pas cu pas, învingând adversităţiledinnăuntruşi din afară cu un simţ politic fără seamăn, a dobândit pentru Ţara Lui, ceea ce El a fost hotărît să îndeplinească din clipa în care plebiscitul îl chemase la locul de înaltă răspundere.
          În pregătirea lui anterioară n’avea nimic care să-I dea o învăţătură deosebită pentru îndeplinirea rolului de Suveran, dar era soldat şi deci ştia ce-i disciplina şi spiritul de sacrificiu pentru o cauză înaltă.
          Şi apoi în vinele Lui curgea sângele unui lung şir de Domnitori. Este un caz tipic în care virtuţilestrămoşeşti au strălucit în mod atât de deosebit. În tot decursul istoriei neamului nostru, alegerea lui Carol I ca Domnitor al României a fost cel mai mare bine ce şi l-a făcut poporul român lui însuşi. Astăzi, când sărbătorim 100 de ani de la naşterea Regelui întemeietor, trebue să adăugăm la mulţumirile ce le aducem alegerei din 1866 şi pioasa amintire pentru marii conducători de popoare din acea vreme: Napoleon III, Victor Emanuel II şi Bismarck.
          Urmărind istoria, vedem cum se repetă faptele. Atunci ca şi acum, prima grije a Domnitorului în opera de consolidare a Ţăriişi a Tronului a fost să-Şi înjghebeze o armată solidă şi bine înzestrată. Fără preget a muncit Carol I la această operă, fără preget dar şi cu o deosebită dragoste, căci avea un suflet de ostaş. Nu numai că credea în absoluta nevoie a unei oştiri puternice, dar o şi iubea cu toată inima, aşa cum au iubit-o toţi Regii României.
          Acest instrument a fost prima piatră de temelie a operei de consolidare ce a întreprins-o; cu această bravă oştire a săvârşit El faptele de arme glorioase de la Griviţa, Plevna şi Smârdan, prin ea a dobândit România prima aşezare definitivă în concertul european: Independenţa.
          Această neatârnare a fost gândul urmărit de Domnitor din prima clipa când a pus piciorul pe pământul Ţării.
          Printr’o muncă de stăruitoare răbdare şi de desăvârşitsimţ politic, ştiind să aştepte momentul prilenic, a putut să săvârşească primul pas al marei opere de mai târziu: Unirea tuturor Românilor.
          În această muncă de răbdare perseverentă se poate vedea una din marile calităţi ale acestui Suveran.
          Pot să afirm că, nu i-a fost totdeauna uşor să păstreze această virtute de căpetenie a unui Domnitor.
 
 

Simţul politic dus la extrem, ponderea desăvârşităşi marea Sa dragoste pentru armată, iată calităţile cari au făcut din Carol I un Mare Rege.
          Ne-a lăsat o Românie consolidată, pe care urmaşul Său Ferdinand a mărit-o până în graniţele ei fireşti.
          Iată moştenirea pe care am primit-o noi cei de azi şi pe care vom trebui s’o lăsăm la rândul nostru urmaşilornoştri, neştirbită.
          Azi, ca şi în 1866, prima problemă pe care o avem de desăvârşit, este de a întări oştireaŢării; trebue să facem din ea acel instrument pe care l-a visat Regele Carol I.
          Astăzi nu avem altă năzuinţă decât de a păstra şi de a întări aceea ce avem.
          România este hotărîtpaşnică.
          Ea vrea să desăvârşească în linişte opera de consolidare, dar tot aşa de hotărâtă este de a păstra integritatea şiindependenţa ei.
          Uitându-ne la acest monument, care vine să împlinească puţin cam târziu golul unei uitări, să ne amintim de parabola talanţilorşi să fim servitorii credincioşi cari să merităm fruumoasamoştenire ce ne-a fărdat-o Carol I (Aplauze puternice, urale, ovaţiuni) (Grigore Olimp Ioan, „Universul”, 12 mai 1939).
 
Monumentul Regelui Carol I
Date tehnice
          Într’oţinută majestoasă cu privirea drept înainte, cu pumnul drept înfipt în şold, călare pe un cal robust în marş triumfal, maestrul Mestrovici a izbutit să redea în chip magistral personalitatea impunătoare a Marelui Rege, în linii simple şi planuri largi, într’o armonie şi echilibru desăvârşit fără niciun atribut de prisos.

Statuia de bronz, cal şicălăreţ, cântăreşte 12.000 kg. şi a fost adusă dela Zagreb în două vagoane. Cea mai grea piesă a avut 6.000 kg. şi a fost transportată de la gară şi montată cu mare îngrijire. Montajul s’afăcut de technicienişimeşteri români. Montarea statuei a durat cinci zile.
          Soclul statueis’a executat un granit roşu lustruit.
          S’auîntrebuinţat 80 m. c.de granit în blocuri masive, a căror greutate varia între 1.500-6.000 kg.
          Monumentul a fost aşezat pe un radier de beton armat şi a trebuit să se adâncească săpătura până la teren sănătos deoarece s’a dat de urma unor pivniţe vechi.
          Lucrarea s’a executat de ministerul cultelor şi artelor.
          D-nii miniştri N. Zigreşi I.M. Sadoveanu s’au interesat zilnic de mersul lucrării. Construirea soclului de granit şi montarea statuei de bronz s’a executat sub direcţiatechnică a arhitecţilor C. Ionescu şi N. Cucu din minister, şi în execuţia antreprizei: Clemente Santalenaşi Industria pietrei arhitect Soare Sterian.
          Pentru terminarea la timp a lucrării s’auîntrebuinţat echipe de zi şi de noapte. Atât montarea statuei, cât şi construirea soclului constitue un record al techniceiromâneşti atât pentru timpul scurt în care a fost efectuate, cât şi pentru problemele tehnice rezolvate, lucrarea executându-se fără niciun accident uman sau de material („Universul”, 11 mai 1939).
 
Citește și:

Aniversări românești. Regele Carol I – 185 ani de la naștere (I)Ionel I.C. Brătianu - „întemeetor al României moderne, un adevărat Suveran constituţional fiindcă era totdeodată şi liberal şi conservator”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii