27 iulie - Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

,,Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia” (Psalm XV, 3). 
Suntem în secolul al III-lea, în părţile Bitiniei din cetatea Nicomidiei - Asia Mică. O creştină şi un  păgân dau naştere unui copil pe care-l numesc Pantoleon (275 - 303 d. Hr.)-,,cu totul leu”.
Despre Fiul lui Dumnezeu a învăţat cu deprindere creştinească de la mama sa Evula, care a murit de tânără. Tatăl l-a dus la şcolile vremii, încredinţându-l lui Eufrosin ca să practice medicina. Talentul şi calitaţile înăscute fac să ajungă la curtea împărtească, iar vestea zboară la Roma, unde domnea împăratul Diocliţian (284-305).



Aici înţelege cauza răului din lume, care aduce nedreptate, minciună, suferinţă. Candela Evanghelie aprinsă în suflet de mama lui, va lumina în clipa când îl întâlneşte pe preotul tămăduitor Ermolae, la palatul din Nicomidia. Acesta-i vorbeşte despre adevăratul doctor Hristos, care a făcut să cadă şi idoli ca Esculap!  
,,Eu aceste cuvinte le-am mai auzit doar la mama mea şi am văzut adesea chemând în ajutor pe Dumnezeu, despre care îmi vorbeşti tu”.
Pe drum găseşte un copil muşcat de o viperă, iar la rugăciunea lui vipera plesneşte şi copilul învie: ,,Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul”. (Ioan III, 8).
Viaţa lui s-a schimbat profund din acel moment, cerând Botezul şi numindu-se Pantelimon -,,cu totul milostiv“.
Pagânii îl învinuiau că face minunile cu duhul lui Esculap şi Galen, iar tatăl îi reproşa zicând: ,,Ţi-ai piedut minţile şi rătăceşti prin casele creştinilor”. 
Paharul mâniei s-a umplut atunci când Pantelimon tămăduieşte de orbire o rudă împărătească. Furia perscutorilor s-a năpustit, omorând pe dascălul Ermolae şi Sfântului i-au poruncit să se lepede de Hristos ca să-şi scape viaţa.
Împăratul a poruncit să fie bătut, spânzurat gol, aruncat în cazan cu plumb, gâtuit cu o piatră mare, aruncat la lei, scrijelit pe roată. Când au văzut că totul este zadarnic, l-au legat de un măslin uscat şi i-au taiat capul...O, minune!
Măslinul a înfrunzit şi rodit, iar sângele era ca laptele. Ighemonul speriat la uns cu seu şi i-a dat foc. În ascuns a doua zi creştinii, i-au îngropat Sf.Moaşte în satul Atamatie, şi-i pomenesc martiriul.
Sfinte Pantelimon, eşti pururea rugător şi tămăduitor... în Biserici, schituri, spitale, aşezăminte ajutător şi în cartiere sau localităţi ocrotitor!
Avem Sf.Moaşte la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa aduse din Orient de pr. Dimitrie Popescu şi puse în raclă de argint (1931), la Mănăstirile Hurezi, Agapia, Ciolanu, Plumbuita, Neamţ, Negru-Vodă, Biserica Sf.Stelian Lucaci, Biserica Sf.Dumitru Poşta, Biserica Adormirea Maicii Domnului - Precupeţii Noi, Biserica Stavropoleos, Biserica Sf. Alexie, Biserica Sf. Pantelimon (Bucureşti) şi Capul Sf. Pantelimon se păstrează în Mănăstirea Sf. Pantelimon (Rusikon) - Muntele Athos. 
,,Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum. Şi am zis: Vai mie, că sunt pierdut”. (Isaia VI,4-5) 
Ochii noştri cei tainici, văd pe culmile depărtărilor din azurul înalţimilor cereşti şi aud o armonie de glasuri ca de clopote, ce ne aduc nădejdea. Sunt glasurile sfinţilor! Şi asa punţile de salvare sunt aruncate din ceruri către noi. Toţi cei care au credinţa şi curajul să aparţină lui Dumnezeu, şi-au asumat ,,totul”.
Păgânii  s-au luptat cu superioritatea Evangheliei şi cu cinism au vrut să închidă ochii lumii în faţa Adevărului.
,,Până când, Doamne!” - a zis proorocul Isaia.
Hristos rămâne în acest ,,crâmpei” de istorie omenească, deoarece este Fiul lui Dumnezeu, iar cei ce îşi vând sufletul batjocorindu-I existenţa sunt o amintire tristă şi parşivă. Era creştină nu s-a isprăvit şi Iisus nu aparţine doar trecutului ci Veacurilor, pentru că este Mântuitor! Credinţa creştină este Împărăţia Treimii Sfinte, pentru care depun mărturie toţi sfinţii.
,,Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte” (Matei X, 40).
Au crezut Cuvântului şi trăind în lume s-au pus în slujba semenilor, ştiind că porunca Domnului aduce binecuvântare în necazuri, şi au murit pentru Evanghelie! Într-o lume care caută Lumina lui Hristos, avem nevoie de sfinţi pentru a găsi limanul, întâlnirea... şi rugăciunea noastră este dusă Sus. Credinţă şi responsabilitate încât drumul către cer este mai scurt şi sigur, findcă ei au ajuns Acolo: sunt prietenii şi casnicii lui Dumnezeu. Cu ce s-ar înlocui bunătatea, iubirea, sfinţenia şi exemplul, când ,,toţi” au doar interese! Cine are atâta devotament, lepădare de sine, Crucea şi Urmarea lui Hristos? Ei ne artă continuu că Evanghelia este Viaţă Veşnică şi fără ajutor suntem şi mai ,,săraci”. Calendarul este completat zilnic cu Sfinţi, pentru ca spaţiul, timpul să prindă ,,valoare” şi să avem călăuze, pentru că Biserica lupătătoare este triumfătoare!
 ,,Toţi cei fără de prihană, toţi sfinţii mucenici au fost fericiţi”.  (Dostoievski).
- Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostoleşti şi prooroceşti, prin care am învăţat să cinstim şi să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, sfintele puteri îngereşti, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriţi, pe sfinţii purtători de Dumnezeu, şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi să cerem mijlocirea lor, pentru că ei ne pot face plăcuţi lui Dumnezeu, împăratul tuturor (hotărârea Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea - 787). 
- Purtătorule de chinuri, Sfinte şi tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre (tropar).

Sursa foto: crestinortodox.ro