Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:59 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taina Sfântului Maslu și Sfinți Tămăduitori la Sanatoriul Balnear Techirghiol (GALERIE FOTO)

ro

11 Apr, 2024 19:37 563 Marime text
Foto: Facebook/Centrul Eparhial TomisJoi, 11 aprilie 2024, raclele cu moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon și ale Sfântului Ierarh Nectarie, de la Catedrala arhiepiscopala din Constanța, au fost purtate în pelerinaj la Sanatoriul Balnear Techirghiol, județul Constanța.

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului acțiunea, desfășurată în Sala de Festivități a unități spitalicești, face parte din proiectul eparhial „Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor”, inițiat de Departamentul Social Misionar, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

„Pr. consilier Jean Ion, de la Centrul Eparhial Tomis, împreună cu alți preoți de caritate și preoți din Techirghiol, au săvârșit Taina Sfântului Maslu în micul lăcaș de rugăciune cu hramul „Sf. Pantelimon”, ridicat în anul 2021. La slujbă au participat: conducerea și cadrele medicale ale sanatoriului, o parte dintre pacienți și numeroși credincioși din localitate sau din apropiere – dovadă a dorinței oamenilor de a primi această Sfântă Taină, precum și binecuvântarea sfinților tămăduitori.
În cuvântul de învățătură, pr. Jean Ion a făcut referire la importanța binefăcătoare a Tainei Sf. Maslu și a misiunii preotului de spital. În privința îngrijirii bolnavilor, a fost accentuată necesitatea colaborării preotului cu medicii, aceștia fiind „doctori pentru trup”, în timp ce preotul este „un medic pentru suflet” - au precizat reprezentanții  Arhiepiscopiei Tomisului.

La final, pr. Jean Ion a oferit conducerii Sanatoriului Balnear din Techirghiol o icoană cu Sf. Nicolae și Sf. Împărați Constantin și Elena, ca semn de apreciere a muncii depuse de cadrele medicale pentru binele pacienților. De asemenea, pacienții internați au fost unși de către preoți cu untdelemn sfințit, stropiți cu aghiasmă.

Persoanele internate s-au bucurat de prezența sfinților tămăduitori, de rugăciuni și de binecuvântarea primită, nădejduind că Bunul Dumnezeu îi va tămădui de orice fel de suferință fizică sau sufletească.

Citeste și: 

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii