Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:57 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asistentii medicali vor salarii cu 80% mai mari

ro

18 Sep, 2004 00:00 1029 Marime text

Salariatii din sistemul sanitar vor primi iar tichete de masa, incepand din ultimul trimestru al acestui an * Federatia sindicatelor cadrelor TESA din unitatile sanitare si balneare a cerut recent Executivului ca, pana in data de 18 octombrie, sa solutioneze revendicarile privind mai ales cresterea salariilor, in caz contrar amenintand cu proteste in toata tara

Membrii Federatiei Nationale Sindicale Siampa-Sanitas s-au reunit in cursul zilei de ieri la Eforie pentru a participa la cel de-al V-lea Congres National. La actiune au luat parte ministrul Sanatatii, Ovidiu Branzan, si numeroase cadre medicale. Potrivit declaratiilor reprezentantilor sindicatului constantean, participantii au putut afla ieri care sunt realizarile institutiei in acest an. De asemenea, in cadrul manifestarii a fost prezentat raportul privind activitatea federatiei si au avut loc alegerile pentru Biroul Executiv si Comisia de Cenzori. In cadrul intalnirii respective s-a stabilit ca salariatii din sistemul sanitar sa primeasca iar tichete de masa, incepand din ultimul trimestru al acestui an. Ministrul Branzan a declarat ieri la Eforie ca, din trimestrul al patrulea al acestui an, salariatii din sanatate vor primi din nou tichete de masa, iar din luna ianuarie a anului viitor va fi pusa in discutie si legea in baza careia este salarizata aceasta categorie de personal. La randul lui, presedintele Federatiei Sanitas, Marius Petcu, a declarat ca sindicatele sanitare doresc o majorare a salariilor cu 80%, mentionand ca, daca nu se va obtine aceasta crestere, vor fi declansate actiuni de protest. In plus, si federatia sindicatelor cadrelor TESA din unitatile sanitare si balneare a cerut recent Executivului ca, pana in data de 18 octombrie, sa solutioneze revendicarile privind mai ales cresterea salariilor, in caz contrar amenintand cu proteste in toata tara. Sindicalistii au cerut servicii medicale gratuite, atat pentru ei, cat si pentru rudele de gradul intai, tichete de masa si sporuri egale pentru cei ce lucreaza in unitati sanitare izolate. In plus, ei cer Ministerului Sanatatii sa elaboreze o tematica pentru pregatirea si perfectionarea personalului tehnic-administrativ auxiliar. Sindicalistii din sistemul sanitar au discutat si despre posibilitatea introducerii unui articol distinct in Legea bugetului de stat, acordarea unor facilitati angajatilor din reteaua sanitara, precum si pensionarilor care au lucrat in sistem, in perioada imediat urmatoare rectificarii bugetului si a constituirii bugetului de stat pentru 2005. De asemenea, sindicalistii doresc elaborarea unui act normativ de personal, nu "orientativ", care sa asigure un nivel calitativ ridicat serviciilor medicale si de ingrijire, in conformitate cu normele europene, modificarea reglementarilor in vigoare, in vederea participarii reprezentantilor Sanitas de la nivel central si local la derularea procedurilor de externalizare a anumitor servicii medicale, dar si organizarea intr-un cadru legal adecvat a negocierii contractului colectiv de munca la nivel de ramura sanitara, dupa publicarea in Monitorul Oficial a celui la nivel national. In plus, se doreste modificarea reglementarilor legale in vigoare privind exceptarea asimilarii cu functionarii publici a asistentilor medicali care isi desfasoara activitatea in cadrul Directiei de Sanatate Publica Judeteana Constanta.

Ti-a placut articolul?

Comentarii