Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:02 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şeful ISJ Constanţa, Petrică Miu, despre problemele descoperite la inspectoratul pe care îl conduce

ro

07 Nov, 2017 00:00 4464 Marime text
ISJ Constanţa lucrează în această perioadă la planul de şcolarizare pentru anul 2017-2018, a anunţat, ieri, în contextul unei conferinţe de presă, inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa, Petrică Miu. Acesta a mai spus că reţeaua şcolară din judeţ va eficientizată.
 
În altă ordine de idei, ISJ Constanţa lucrează la un program în care vor fi incluse toate informaţiile privind lista unităţilor şcolare şi a autorizaţiilor pe care acestea le deţin. „Vorbim de autorizaţii de la ISU, ARACIP şi DSP. Sper ca acest program să fie gata cât mai repede“, spune inspectorul şcolar general.
 
O altă problemă semnalată de Petrică Miu o reprezintă reţeaua şcolară din Mangalia. Potrivit acestuia, există o decizie a Consiliului Local Mangalia de modificare a reţelei şcolare (în sensul că unele şcoli şi-au pierdut statutul de personalitate juridică şi au devenit structuri), dar nu există o decizie a ISJ Constanţa. „Sunt grădiniţe care şi-au pierdut statutul de personalitate juridică şi au devenit structuri. Însă nu există şi o decizie a ISJ Constanţa“, a completat Petrică Miu.
 
De asemenea, inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa a anunţat că nu au fost schimbate deciziile cadrelor didactice titulare la şcolile care şi-au schimbat denumirea sau şi-au schimbat statutul. „Avem circa 3.000 de decizii neschimbate. De vină este ISJ Constanţa, fosta conducere, care nu a dat aceste decizii“, a mai anunţat inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa. „Vina este exclusiv a inspectorului general. Aceste probleme sunt din 2013. Avem probleme privind deciziile la 149 de unităţi şcolare din 191“, a punctat Petrică Miu.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii