Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:02 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

ro

01 Apr, 2024 20:41 907 Marime text
Sursa foto: Facebook/ ISJ Constanța



 
  • Concursul naţional „Educaţie pentru sănătate”, Ediţia a XV-a – faza județeană s-a desfășurat în data de 30 martie 2024, cu participarea a peste 1500 elevi din cele 13 județe înscrise (Alba, Arad, Argeș, Bacău, Călărași, Caraș Severin, Constanța, Gorj, Galați, Olt, Maramureș, Vaslui, Vâlcea).
 
Concursul a fost inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanța prin Biroul de Programe de Promovare a Sănătăţii și cu Colegiul Naţional de Arte “Regina Maria” Constanța.
 
Concursul este cuprins în calendarul CCPEENI al Ministerului Educației 2024, poziţia 29, conform OME Nr. 3468/29.01.2024, Domeniul ştiinţific.
Bibliografia propusă și subiectele tip grilă au fost elaborate de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Constanța - medic rezident Sănătate Publică Ruxandra Delca, asistent principal Laura Halmache, Ig. DSPJ, Constanța sub coordonarea directorului DSP - ec. Schipor Cristina Mihaela.
 
În Constanța faza județeană s-a organizat la Liceul Teoretic ”George Călinescu” și au participat 230 de elevi.
 
Etapa națională se va organiza în data de 25 mai 2024 în Constanța, la Colegiul Național de Arte “Regina Maria”, cu participare directă și indirectă.
 
Participarea va fi directă pentru elevii claselor VII – VIII, IX – XI care s-au calificat de la faza județeană și participarea indirectă se va fi pentru elevii care au elaborat lucrări pentru secțiunile: fotografie (elevii claselor V – VI), afiș (elevii claselor VII– VIII) și poster (elevii claselor IX – XI).
 

„Prin tematica abordată elevii au posibilitatea de a-și valorifica informațiile științifice acumulate în cursul orelor de studiu, precum și imaginația creativitatea și experiența personală cu scopul de a forma comportamente dezirabile pentru sănătate”, spun reprezentanții ISJ Constanța.


 
 Citește și
ISJ Constanța a afișat numărul de clase și străzile arondate școlilor. Află la ce școală îți poți înscrie copilul (DOCUMENTE)

 
 

 
 

 
 

 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii