Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:08 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Paradoxala reacție a conducerii Colegiului „Rosetti“ legată de mutarea elevilor de la Marină. „Nu e normal să se rezolve situația unei unități școlare prin ciuntirea alteia“

ro

23 Feb, 2018 00:00 4410 Marime text
„Telenovela“ permutărilor și aranjamentelor din rețeaua școlară constănțeană pentru reînființarea mult trâmbițatului Liceu Militar de Marină pare să se apropie de un deznodământ.
Ultima variantă, dinaintea ședinței de Consiliu Local de astăzi, prevede mutarea Colegiului Tehnic de Marină „Al. I. Cuza“ în locul fostei Școli nr. 15 - absorbită de ani buni de Școala Gimnazială nr. 37 -, iar căminele și cantina de la Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti“, nefolosite la ora actuală, după renovarea lor, vor deservi elevii din ambele unități școlare.
 
Ieri, cu prilejul participării la dezbaterile Comisiei nr. 4 din cadrul Consiliului Local Constanța, am fost martorii unui moment mai puțin așteptat, din perspectivă... colegial-profesorală. Înaintea supunerii la vot a deja cunoscutei mutări a Colegiului de Marină, prof. Carmen Mînea, director tehnologic, respectiv prof. Guner Omer, director adjunct - ambele la Liceul„Rosetti“, au solicitat o audiență. În cadrul căreia au expus argumentele pentru care nu își doresc ca atât căminul, cât și cantina ce urmează a fi renovate să intre în administrarea Colegiului de Marină.
 

„Noi nu dorim să cedăm acest spațiu care se află în curtea noastră“

 
„Preșcolarii de la grupa cu program prelungit, precum și un număr mare de elevi de la liceul de zi și școala profesională ar putea beneficia de reabilitarea căminului și a cantinei, care în momentul acesta se află în conservare din anul 2015. Dat fiind specificul liceului, școlarizăm elevi din alte județe (15) și din alte opt orașe din județ și din 31 de comune din totalul celor 58 din județul Constanța. Avem 103 elevi navetiști care în acest moment fac eforturi financiare deosebite pentru a locui în oraș. 66 dintre ei sunt în localități foarte depărtate din județ. Liceul a făcut nenumărate demersuri, începând din 2007, pentru reabilitarea căminului și a cantinei, inclusiv printr-un memoriu justificativ, de anul trecut. De atunci au fost reabilitate doar câteva ateliere școlare. Astfel încât ne exprimăm speranța, în totală egalitate de șanse și pentru elevii noștri, și pentru elevii Colegiului Tehnic de Marină, în urma reabilitării acestor spații, administrația să țină în continuare de Liceul «C.A. Rosetti»“, declara directorul tehnologic, adăugând că aproximativ 11 elevi sunt cazați în internatul de la Navrom, „restul navetiștilor refuzând să se cazeze, considerând distanța foarte mare față de liceu“.
 
Și mai ferm a fost directorul adjunct Omer. „În concluzie, noi nu dorim să cedăm acest spațiu care se află în curtea noastră. În acea clădire există și centrala termică, cea care ne asigură căldură pentru toate spațiile. Nu am vrea să se interpreteze că noi nu am întreținut aceste clădiri. Noi nu am avut posibilitatea să investim în acestea pentru că nu am avut fondurile necesare. În fiecare an am făcut demersuri în acest scop. Nouă ne sunt foarte utile acele spații, pentru că elevii noștri ar putea beneficia de cazare și de cantină. Dacă este bine-venită reabilitarea pentru un liceu care nu are sediul la noi, același lucru îl spunem și noi. De ce nu ar putea fi bine-venită reabilitarea pentru noi și să primim și alți elevi? Noi nu avem nicio vină că respectivele clădiri au ajuns într-un așa stadiu de degradare pentru că nu au fost fonduri alocate“, a afirmat prof. Guner, adăugând că nu i se pare normal „să se rezolve situația unei unități școlare prin ciuntirea alteia“. „Noi nu am înțeles de ce trebuie să vină altcineva să administreze o clădire care se află în curtea noastră“, a completat prof. Omer.
 

„Nu o luați ca pe o penalizare!“

 
Consilierul local Raluca Trandafir a precizat că pentru elevi nu ar trebui să aibă importanță cine este administrator: „Ideea ar fi să se creeze condiții egale, decente, în care să învețe copiii, indiferent de unde provin“.
 
Prof. Omer nu înțelege de ce nu poate Liceul „Rosetti“ să rămână administratorul căminului și al cantinei. „Nu contează cine va fi administrator și până la urmă Consiliul Local va decide cine se va ocupa de acest aspect“, a declarat prof. Anca Dragomir, inspector școlar general adjunct.
 
Și pentru că managerii de la „Rosetti“ au continuat să insiste pe ideea administrării de către ei, prof. Alina Codreanu, inspector școlar general adjunct, a punctat: „Nu a spus nimeni că vi s-ar lua acel cămin sau acea cantină pentru că nu le-ați administrat bine. Nu despre asta este vorba. Este vorba despre niște copii - inclusiv ai dvs. - pentru care trebuie să creăm condiții decente de cazare. Mă bucur că la nivelul comunității locale există disponibilitate pentru aceste investiții. Sper că nu ați înțeles că preluarea din administrarea dvs. ar însemna implicit și o penalizare a dvs. Nu despre asta este vorba. Repet, nu considerați că pentru colegiu, pentru echipa managerială ar constitui o penalizare. Pur și simplu, am luat în calcul o clădire în conservare, pentru a rezolva o situație care trebuia gestionată, iar Consiliul Local dorește să o redea întregii comunități școlare“.
 
Nedumerirea prof. Mînea rămâne în continuare de ce la nenumăratele solicitări de reabilitare ale Colegiului „Rosetti“ nu s-a răspuns, iar acum când e vorba de alți elevi se poate.
În finalul audienței, prof. Irinela Nicolae, de data aceasta din postura de inspector școlar pentru învățământ preprimar, le-a sugerat managerilor de la „Rosetti“ să ia în calcul și situația delicată a grădiniței-structură, sub efective normate, aflată la câțiva metri de Grădinițele nr. 42 și 22. „La ora actuală nu își mai justifică existența. Ar trebui analizată împreună cu Inspectoratul Școlar necesitatea existenței acestei grădinițe“.
 
Astăzi, consilierii locali vor vota mutarea Colegiului de Marină și transmiterea imobilului acestuia din domeniul public al municipiului Constanța în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
 
Citește și:

Varianta surpriză! Reînfiinţarea Liceului Militar de Marină implică reorganizarea Şcolii nr. 37

Reacţia oficială a Liceului „Rosetti“, legată de schimbarea administrării unor clădiri din propria curte

 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii