Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:09 20 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#PalatulReginei Andreea Pavel - „Vrem să arătăm ce dezastru s-a întâmplat chiar sub ochii noştri pentru ca data viitoare să fim împreună când un alt monument va fi în pericol”!

ro

18 Jul, 2019 00:00 4038 Marime text

În 2014, Ziarul Info Sud-Est continua Campania „PLEACĂ!” cu un reportaj în exclusivitate despre situaţia halucinantă în care se află Palatul Regal din staţiunea Mamaia.

Jurnaliştii de la Info Sud-Est publicau imagini de la faţa locului, fotografii realizate în interiorul Palatului în care îşi petrecea vacanţele, la Mamaia, familia regală. Clădirea, monument istoric de categoria A, a fost lăsată în paragină, iar Palatul familiei Regale s-a transformat astfel într-o clădire insalubră, devastată şi aflată în pragul prăbuşirii.
 
Pe 3 aprilie 2016, Radu Mazăre era trimis în judecată într-un nou dosar, fiind acuzat de procurorii DNA Constanţa de săvârşirea a patru infracţiuni de abuz în serviciu.
 
Unul dintre capetele de acuzare făcea referire la vânzarea subevaluată a terenului aferent Palatului Reginei Maria din staţiunea Mamaia, urmare a anchetei demarate încă din 2014 de ziarul Info Sud-Est. Preţul derizoriu (23 euro/mp, în anul 2004) în schimbul căruia Primăria Constanţa a vândut terenul imens din centrul staţiunii, dar şi contextul în care a fost efectuată tranzacţia, au atras atenţia procurorilor DNA Constanţa care au deschis un nou dosar penal pe numele primarului suspendat al Constanţei, iar ulterior, în urma efectuării cercetărilor penale, l-au trimis în judecată.

În rechizitoriul aferent acelei trimiteri în judecată, procurorii DNA Constanţa au cerut, în premieră în dosarele din colecţia Radu Mazăre, anularea contractelor de vânzare-cumpărare a terenurilor din centrul staţiunii Mamaia, vândute în 2004, respectiv 2007: terenul aferent Palatului Reginei Maria şi terenurile aferente Complexului Cazino.
 
La trei ani distanţă după acţiunea DNA, Ministerul Culturii i-a chemat în judecată pe proprietarii Palatului Regal din Mamaia şi pe reprezentanţii societăţii Mamaia SA, cea care a tranzacţionat monumentul istoric în anul 2003. Palatul Regal din Mamaia fusese vândut către societatea Light System fără ca statul să îşi exercite dreptul de preemţiune, conform Legii 422/2001.
 
În preajma datei 18 iulie, la comemorarea a 81 de ani de la plecarea la cele veşnice a Reginei Maria, jurnaliştii de la ziarul Info Sud-Est organizează expoziţia #PalatulReginei, eveniment care face parte din campania ziarului Info Sud-Est de informare şi conştientizare a situaţiei în care se află Palatul Regal din staţiunea Mamaia, construit la iniţiativa Reginei Maria, între 1924 1926, şi adus în stadiul de ruină după ce a fost transformat în club şi exploatat sălbatic şi fără respectarea legii, apoi incendiat.
 
Despre povestea tristă a Palatului de la Mamaia, dar şi despre ce vom putea vedea în cadrul expoziţiei care se deschide chiar astăzi, de la ora 17:00, în faţa Palatului Regal din Mamaia, am vorbit împreună cu Andreea Pavel, jumătatea luptătoare şi curajoasă a redacţiei Info Sud-Est. 
 
Ziarul Info Sud-Est egal: Andreea Pavel – director general, Cristian Andrei Leonte – Redactor Șef şi Florin Anghel,  prof.univ.dr. la Facultatea de Istorie şi Știinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa şi colaborator al ziarului Info Sud-Est.
Pregătiţi lansarea unei expoziţii-manifest, intitulată "Palatul Reginei". Cum ai defini în câteva cuvinte acest eveniment, mai ales pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu campania ziarului Info Sud Est de a aduce acasă Palatul Regal din Mamaia?
 
Andreea Pavel : Expoziţia asta vine ca un punct culminant, dacă vrei, a campaniei de monitorizare a Palatului Reginei Maria din Mamaia pe care noi o desfăşurăm începând cu 2014. Atunci, prin primăvară, eu, Cristi şi proful nostru de Istorie, Florin Anghel, am intrat în palat, să facem un reportaj despre starea lui, să-i aflăm povestea.

Ni se părea uluitor şi foarte bizar că, deşi există, nu scria nicăieri niciun rând despre istoria lui recentă, după 1989. Habar n-aveam că e proprietate privată, noi ştiam doar că e monument istoric de categoria A, adică cea mai importantă, şi eram convinşi că e doar un alt monument abandonat de Stat. Nu avea porţi, nici plăcuţă informativă că ar fi sau nu proprietate privată, absolut nimic, iar bălăriile erau crescute până la brâu.
 
Ni se părea incredibil că palatul din Balcic e o bijuterie care atrage milioane de turişti anual, iar al nostru? Al nostru fusese transformat în club, incendiat şi abandonat.

În timp ce avansam în interior ne-am dat seama că în ruina aia care stă să se prăbuşească peste noi locuiau persoane. Într-o cameră am găsit două domnişoare mai degrabă dezbrăcate, în altă cameră am găsit pahare cu alcool, resturi de mâncare, ţigări, resturi menajere şi de igienă intimă, haine întinse la uscat.  
 
După ce am văzut în ce hal a fost batjocorit am plecat de-acolo copleşiţi de revoltă şi neputinţă şi cocoşaţi de saci de întrebări: Al cui e palatul? De când? Cu cât a fost cumpărat, dacă a fost cumpărat?
 
N-aveam nicio pistă, nu ştiam nimic, nici încotro s-o apucăm, nici de unde să pornim şi pe unde să o apucăm. Aveam 24 de ani, Info Sud-Est era la început, exista de vreun an jumate, şi nu jonglam foarte experimentat în investigaţii. De fapt, asta a fost prima noastră anchetă şi am lucrat-o mai mult intuitiv. 
Totul a pornit de la vesta unuia care se plimba prin curte când noi am ieşit din palat. Vorbeam singuri şi ni se amestecau în cap furia, cu întrebările, cu şocul celor văzute şi, când să ieşim pe poartă am văzut că pe spatele lui scria SC Mamaia SA. Aia a fost, aşa a început totul. 
 
Două luni mai târziu publicam povestea integrală şi câteva zile după aceea DNA Constanţa deschidea dosar penal pentru vânzarea ilegală şi subevaluată a palatului şi a curţii lui de 1,5 hectare. 
 
Dar pentru noi latura penală a fost mai puţin importantă faţă de cum era cealaltă, a recuperării monumentului. Din momentul în care am văzut în ce hal a fost batjocorit şi după ce am documentat şi am aflat ce s-a întâmplat cu el, ne-am promis că o să facem tot ce depinde de noi ca palatul să se întoarcă la comunitate şi să fie transformat în muzeu.

Aşa am început campania de presă, am început să trimitem scrisori către parlamentari, către miniştrii Culturii din 2000 până în prezent (toţi ridicau din umeri şi se făceau că nu înţeleg despre ce vorbim, ce palat?), către Guvern, Preşedinte, peste tot. Exact ca procesomanii. Apoi am tras de autorităţile locale să semnaleze monumentele istorice din Constanţa cu plăcuţe informative, pentru că nici măcar asta nu aveau. 
 
Și am scris insistent cerând ca Ministerul Culturii să dea în judecată proprietarii pentru că ei cumpăraseră palatul ilegal, fără avizul Culturii, deci contractul era nul! Și ministerul era singura instituţie care putea cere acest lucru. Din 2014, de când am scris, şi până în 2018, ministerul n-a mişcat un deget. Abia în 2018, Ministerul a dat în judecată proprietarii şi, în cererea de chemare în judecată, menţionează anchetele noastre şi spune că aşa au aflat şi ei că palatul a fost vândut ilegal. 
 
Dacă vreţi, e cel mai bun exemplu că astfel de demersuri pornite de la comunitate, de la presă sau societate civilă, sunt cele care stau în picioare la final şi, mai devreme sau mai târziu, îşi ating scopul.

Dacă te uiţi la cum au evoluat lucrurile în societatea din Constanţa, ai să vezi că e cel mai bun exemplu că ne putem însănătoşi. În ultimii 5 ani au fost nici nu mai ştiu câte evenimente socio-culturale de foarte mare impact, în care presa a adus la masă autorităţile locale şi le-au tras de mânecă.

Cine a făcut prima festivitate de Ziua Dobrogei? Voi, la Ziua, căci până atunci ai noştri o sărbătoreau la Tulcea. Și exemple mai sunt, ăsta e doar primul care-mi vine în minte, aşa că m-aş opri aici ca să dau exemple selective. 
 
Ce conţine expoziţia, dă-ne mai multe detalii şi ce informaţii vor primi cei care vor veni să se întâlnească cu voi şi simbolic, cu Majestatea Sa, regina Maria şi cu familia regală a României?
 
Andreea Pavel:
În primul rând sunt cele 12 planşe foto care conţin povestea palatului şi a regalităţii la Constanţa şi primele fotografii făcute în interior, dar şi fotografii de arhivă cu Regina Maria şi familia regală. Apoi, am pregătit materiale informative care conţin povestea palatului, de la construire şi până la distrugere, dar şi istoria regalităţii la Constanţa.

Episodul regal este extrem de important în istoria noastră pentru că, în doar câţiva ani, Carol I a reuşit să transforme sătucul otoman şi pustiit într-un oraş-bijuterie. Aşa că vom împărţi gratuit tuturor celor interesaţi pliante şi o ediţie specială de ziar care conţine materialul de pe planşele expoziţiei.

Practic, am transpus expoziţia în ziar pentru ca turiştii să ducă povestea mai departe celor de acasă. Și am mai pregătit stickere cu palatul şi chipul Reginei Maria, dar şi vederi care pot fi trimise acasă şi pe care le vom împărţi la fel, gratuit. Scopul nostru este tocmai acesta, ca informaţia şi povestea să ajungă la cât mai mulţi oameni.  
 
O să te rog să ne spui pe scurt povestea palatului după momentul naţionalizării, adică după 1948...
 
Andreea Pavel: 
Foarte pe scurt: În vremea comunismului a funcţionat ca restaurant de lux. Era atât de luxos şi exclusivist încât aveau acces numai străinii, în special nordicii. Ca să intre românii trebuiau să lase un ciubuc la paznic. Știu asta chiar de la unul dintre paznicii vremurilor respective. 
 
În haosul legislativ al anilor 90 a ajuns în proprietatea SC Mamaia SA, cu un inventar foarte bogat, în valoare de vreo 90.000 de euro, conform datelor pe care le-am găsit în dosarul privatizării. 
 
Apoi, în 2003, SC Mamaia SA, condusă de Dan Lucian Victor, l-a vândut cu 180.000 de euro prin atribuire directă, către societatea Light System SRL. Cum inventarul valora 90.000 de euro, iată că palatul în sine a fost vândut cu 90.000 de euro. O clădire uriaşă, de 1200 mp la sol, cu subsol, parter, etaj şi mansardă, deci aproape 5000 de metri pătraţi desfăşuraţi. Nu mai socotim şi valoarea lui culturală şi istorică
 
Apoi, în 2004, stimabilul Radu Mazăre a vândut curtea Palatului, adică 1,5 hectare, cu 23 de euro/mp, în condiţiile în care pe piaţa imobiliară terenurile din zonă se vindeau cu 300 euro/mp. A vândut terenul către aceeaşi firmă, Light System SRL. Istoricul societăţii e foarte alambicat, cu un offshore cipriot şi multe persoane care s-au perindat prin acţionariat. Pe scurt: o grupare apropiată de cercurile lui Dorin Cocoş şi oamenii lui Adrian Năstase.  
 
Apoi, palatul a fost transformat în club şi exploatat sălbatic, fără respectarea legii, fără avizul Culturii, fără nimic. În 2012 a fost incendiat şi în presă a apărut o ştire de 2 rânduri: ”Incendiu la Club Castel. Pompierii au intervenit”. Atât. 
 
În 2014 am scris noi şi, de atunci, a fost din nou închis, nu a mai funcţionat cu mici excepţii. Acum văd că vor să facă locuri de parcare în curte. Sunt curioasă dacă vor obţine avizul Direcţiei de Cultură. 
 
Până una alta, noi sperăm ca la Centenarul Palatului, în 2026, să facem un interviu în care să vorbim despre deschiderea Muzeului Reginei Maria din Mamaia
 
Uite că au trecut cinci ani de când vă luptaţi pentru a face cunoscută povestea acestei clădiri de patrimoniu vândută cu tot cu teren la preţul unei vile din Coiciu. Unde vă aflaţi în acest moment cu demersurile voastre?
 
Andreea Pavel:
Cum spuneam, cel mai mult ne-am bucurat când am aflat că Ministerul Culturii a dat în judecată proprietarii. Ne-am dat seama că atunci, într-adevăr, avem o şansă să-l salvăm. 
 
Într-adevăr, primul pas a fost făcut de procurorii DNA Constanţa, care au cerut, în momentul în care l-au trimis în judecată pe Radu Mazăre, ca terenul să se întoarcă înapoi la oraş.

Al doilea pas a fost în mai 2018, atunci când judecătorii au decis ca terenul să se întoarcă la comunitate. Și, mă rog, l-au condamnat şi pe fostul primar la 6 ani şi jumătate pentru vânzarea subevaluată, dar ce ne interesa pe noi era ca terenul să se întoarcă la oraş. Acum aşteptăm decizia definitivă, să vedem care o fi. 
 
Dar, chiar şi aşa, ce faci cu terenul dacă nu ai Palatul? Și singurii care puteau să îl ceară erau cei de la Ministerul Culturii. E meritul lui George Ivaşcu, aşa bun sau rău cum a fost, că a mers în instanţă, în septembrie 2018, şi a făcut pentru Palat ce n-a făcut niciun ministru după 2003. Speţa se judecă dar ar trebui să fie ceva foarte simplu de tranşat. În Legea 422/2001 scrie foarte, foarte clar că dacă vinzi un monument istoric fără avizul Ministerului Culturii, tranzacţia este nulă. Domnul Ivaşcu nu mai e ministru aşa că acum nu ne rămâne decât să urmărim cum se apără în instanţă ministerul condus de domnul Daniel Breaz. 
 
La final o să te las pe tine să le lansezi o invitaţie originală constănţenilor, să vină şi să vă vadă expoziţia în care ştiu sigur că v-aţi lăsat sufletul şi tu, şi Cristian, cel puţin câteva nopţi nedormite, câteva pachete de tutun şi câteva sticluţe de speranţă din cea mai nobilă, că acest palat se va întoarce "acasă". Vă ţin pumnii. Andreea, ai legătura..
 
Andreea Pavel:
E admirabilă iniţiativa voastră de a încuraja evenimentele culturale şi de a vă sprijini colegii în demersurile lor şi, da, ai intuit foarte bine, au fost multe sticluţe de speranţă împrăştiate peste tot, şi nopţi dormite pe jumate sau pachete golite de tutun, dar cred că a meritat fiecare moment şi o să îţi spun şi de ce printr-o povestioară-invitaţie:
 
Luni, când am început să trimitem invitaţii şi să sunăm oameni de prin instituţii, autorităţi, şcoli, administraţie, prieteni, familii, de peste tot, cred că jumătate sau chiar mai mulţi ne întrebau la finalul discuţiei, după ce ne mulţumeam reciproc pentru invitaţie, respectiv prezenţă:
”-Ăăă… şi unde ziceai că e expoziţia?”
Le răspundeam: ”În faţa Palatului din Mamaia”
Iar ei, continuau cumva stânjeniţi: ”Da, da… dar mai exact unde e?”

Pentru şi despre asta este această expoziţie. E un manifest la adresa autorităţilor, ca să deschidă bine ochii şi să vadă cum a fost măcelărit Palatul Regal prin tăcerea lor complice şi sub ochii lor indiferenţi. Și, totodată, expoziţia este un apel către comunitate, un apel la informare şi conştientizare.

Noi le arătăm ce dezastru s-a întâmplat chiar sub ochii noştri şi îi rugăm să fim împreună data viitoare când un alt monument important pentru oraşul nostru va fi în pericol să aibă aceeaşi soartă. Altfel nu vom reuşi să ne salvăm trecutul şi memoria. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Constantean 18 Jul, 2019 09:36 Bravo. Tot inainte. felicitari.