Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:27 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou complex turistic la Costinești! Cine sunt investitorii

ro

02 Aug, 2022 00:00 1773 Marime text
  • Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Constanța
 
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul dezvoltat de către Delize Resort SRL.
 
Mai precis, mediul a decis că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cadrul procedurii pentru proiectul „Construire complex turistic case vacanță P+1E, spațiu alimentație publică P+2E, piscină, pod pietonal, complex terenuri de sport și împrejmuire teren”, propus a fi amplasat în comuna Costinești, lot A394.
 
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni - joi, între orele 8-16.30, vineri, intre orele 8-14, precum şi la următoarea adresă de internet http:\\apmct.anpm.ro. Comentariile/Observaţiile/Propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 08.08.2022.
 
Terenul pe care va fi amplasată construcția este situat în localitatea Costinești, jud. Constanța, lot A394, nr. cad.: 110141 și 110142 și are o suprafață totală de 11 307.00 mp. Investiția are o valoare totală de 8,5 milioane de lei, urmând a fi finalizată în anul 2025, conform memoriului de prezentare depus la APM. În total, vor fi ridicate 18 case de vacanță, având 39,1 mp suprafață construită, fiecare.
 
 
Despre Delize Resort SRL
   

Firma are sediul în municipiul Constanța, pe strada Mihai Jora, fiind înființată în anul 2019. Asociați în firmă sunt Vicențiu Traian Crețu, care deține 80% și Andreea Crețu, care deține 20%. Vicențiu Traian Crețu este administratorul firmei. În anul 2021, firma a raportat 0 lei cifră de afaceri, 0 salariați și o pierdere de 5.450 lei.
 
Conform confidas.ro, Andreea Crețu apare și în companiile Delize Asig SRL, Delize Online SRL, Delize Rent SRL, LPS Training Forte SRL, Piatra del Mar SRL, Vycmar Protect SRL. De altfel, Vicențiu Traian Crețu este asociat și în Delize Asig SRL, Delize Online SRL, Delize Rent SRL, LPS Training Forte SRL, Piatra del Mar SRL și SP Guard Pro SRL.
 
Atât Vycmar Protect SRL, cât și SP Guard Pro SRL au adus cel mai mult profit în buzunarele celor doi investitori. Totodată, fiecare firmă are câte 3, respectiv 2 contracte publice, dintre care cele mai multe sunt cu Comuna Cosna pentru servicii de pază.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Trafic aglomerat! Coloană de 10 kilometri între Tuzla și Costinești (GALERIE VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii