Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 18 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAMAIA S.A. Anunț privind depunerea ofertelor în vederea închirierii unei vile

ro

18 Aug, 2026 09:00 159 Marime text


MAMAIA S.A., cu sediul social în Stațiunea Mamaia, Vila nr. 26, județul Constanța, cod unic de înregistrare 1890659, adresa de e-mail sc.mamaia.sa@gmail.com, invită persoanele fizice și juridice interesate să depună oferte în vederea închirierii următoarelor bunuri imobile:
Vila Turistică MAMAIA și terenurile de sport aferente, situate în Stațiunea Mamaia, Complex Sportiv Zona Castel, județul Constanța.
 
Vila Turistică MAMAIA și terenurile de sport aferente se închiriază exclusiv împreună, ca un ansamblu imobiliar și funcțional unitar. Nu se acceptă oferte pentru închirierea separată a bunurilor.
Bunurile imobile necesită realizarea unor investiții în vederea reabilitării, modernizării, amenajării și valorificării corespunzătoare a întregului ansamblu.
 
Durata închirierii
Durata contractului de închiriere va fi de 5 (cinci) ani, cu drept de prelungire pentru o perioadă similară de încă 5 (cinci) ani, condiționat de îndeplinirea integrală și corespunzătoare a obligațiilor contractuale, în special de realizarea programului de investiții asumat de chiriaș.
 
Conținutul ofertei
Oferta va cuprinde cel puțin următoarele informații și documente:
  1. cuantumul chiriei propuse și mecanismul de indexare a acesteia;
  2. destinația propusă pentru ansamblul imobiliar și modalitatea de valorificare a Vilei Turistice MAMAIA și a terenurilor de sport;
  3. un plan de afaceri privind exploatarea ansamblului pe durata contractului;
  4. programul de investiții propus, cu indicarea lucrărilor de reabilitare, modernizare și amenajare avute în vedere;
  5. valoarea estimată a investițiilor, sursele de finanțare și calendarul de realizare a acestora;
  6. garanțiile propuse pentru realizarea investițiilor și executarea corespunzătoare a obligațiilor contractuale;
  7. documente și informații privind experiența și capacitatea economico-financiară a ofertantului;
  8. orice alte beneficii economice, investiționale sau comerciale propuse în favoarea MAMAIA S.A.
 
Descrierea detaliată a bunurilor, datele tehnice și cadastrale disponibile, precum și fotografiile ansamblului pot fi obținute în urma unei solicitări scrise transmise la adresa de e-mail sc.mamaia.sa@gmail.com.
Toate solicitările de informații și clarificări vor fi formulate exclusiv în scris și vor fi transmise la aceeași adresă de e-mail.

 
Depunerea ofertelor
Ofertele, redactate în limba română și semnate de ofertant sau de reprezentantul legal al acestuia, vor fi transmise în format electronic, la adresa de e-mail sc.mamaia.sa@gmail.com, cu mențiunea „Ofertă închiriere Vila Turistică MAMAIA și terenuri de sport”.
 
Data-limită pentru depunerea ofertelor este 31.08.2026, ora 16:00.
 
Ofertele transmise după expirarea termenului sau cele care privesc numai o parte dintre bunurile componente ale ansamblului nu vor fi luate în considerare.
 
MAMAIA S.A. își rezervă dreptul de a solicita clarificări și documente suplimentare, precum și de a invita ofertanții la discuții și negocieri.

 
Publicarea prezentului anunț și depunerea ofertelor nu dau naștere unei obligații a MAMAIA S.A. de a accepta o anumită ofertă sau de a încheia contractul de închiriere.
 
Selectarea ofertei și încheierea contractului de închiriere se vor realiza numai după obținerea aprobărilor corporative necesare și în condițiile stabilite de organele competente ale MAMAIA S.A.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii