Proiect imobiliar de șase etaje, în evaluare de mediu la Mangalia
Proiect imobiliar de șase etaje, în evaluare de mediu la Mangalia

Direcția Județeană de Mediu Constanța a anunțat public luarea deciziei etapei de încadrare actualizate pentru proiectul „Construire imobil – locuințe colective P+4E+5R+6R, împrejmuire parțială teren, amplasare firmă luminoasă și organizare de șantier”, care urmează să fie ridicat în municipiul Mangalia, pe strada Rozelor, nr. 27A.
Titularul investiției este societatea Sky Building Concept SRL, reprezentată de administratorul Vlădescu Dumitru. Proiectul propune edificarea unui ansamblu rezidențial de șase niveluri (parter, patru etaje și două retrageri), cu spații comune, împrejmuire parțială și firmă luminoasă amplasată la intrare.
Potrivit anunțului oficial, decizia Direcției Județene de Mediu Constanța, precum și informațiile relevante privind impactul asupra mediului, pot fi consultate la sediul instituției din municipiul Constanța, str. Unirii nr. 23, în zilele lucrătoare, între orele 8:00–13:00, sau online.
Documentele pot fi vizualizate și la sediul titularului Sky Building Concept SRL din Mangalia, str. Mihai Viteazu nr. 20, lot 2.
Publicul interesat poate transmite observații și contestații cu privire la proiect până la data de 29 octombrie 2025, la sediul autorității competente pentru protecția mediului Constanța.
Despre investitor
Societatea Sky Building Concept SRL a fost înființată la data de 15 decembrie 2016, având sediul social în municipiul Mangalia. Compania are o vechime de opt ani și activează în domeniul construcțiilor rezidențiale.
Conform datelor financiare aferente anului 2024, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 16.014.537 lei, în creștere cu 32% față de anul precedent, dar un profit net de 967.536 lei, în scădere cu 15%. Numărul mediu de angajați a fost de 13, cu o reducere de 32%.
Societatea este deținută integral de Nistor Bogdan-Ștefan, asociat unic, iar conducerea executivă este asigurată de Vlădescu Dumitru, administrator cu mandat nelimitat încă din momentul înființării firmei.
Citeșe și
Bloc de șase etaje la Mangalia, lângă LIDL. Cine sunt investitorii?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp