Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:24 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificări la Complexul Dacia de pe bulevardul Tomis din Constanţa (document)

ro

21 Feb, 2020 00:00 4148 Marime text

Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului se va întruni în data de 27.02.2020, având pe ordinea de zi şi solicitarea investitorului Dacia T&T SRL de emitere acordului de consultare publică „PUD - modificare aspect exterior Complex Dacia - etaj 2“, situat pe bulevardul Tomis nr. 235. Prin tema solicitată de investitor se propune realizarea unei terase închise care să deservească restaurantul existent.


Planul urbanistic de detaliu este instrumentul de proiectare urbană care reglementează retragerile faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei, procentul de ocupare al terenului, accesuri auto şi pietonale, conformarea arhitectural-volumetrică, modul de ocupare a terenului, designul spaţiilor publice. Amplasamentul studiat prin PUD este situat în intravilanului municipiului Constanţa, având ieşire la b-dul Tomis şi b-dul Alexandru Lăpuşneanu.


Reglementările urbanistice pentru această zonă au fost stabilite prin PUG Constanţa aprobat prin HCL 653/25.11.1999, a cărui valabilitate a fost prelungită prin HCL nr. 327/18.12.2015. Prezentul PUD, după aprobare, va deveni instrument de reglementare urbanistică al Primăriei Municipiului Constanţa, care va stabili condiţiile de amplasare, dimensionare şi conformare a obiectivului propus pe parcela, în corelare cu funcţiunile şi vecinătăţile adiacente. Imobilul care a generat documentaţia are o suprafaţă de 296,14 mp, cotă-parte indiviză, şi este amplasat în intravilanului municipiului Constanţa, având acces la b-dul Tomis şi b-dul Alexandru Lăpuşneanu.


Pentru imobilul situat în Constanta, b-dul Tomis nr. 235, Primăria Constanţa a emis certificatul de urbanism nr. 2418 din 25.06.2018, prin care se înştiinţează că regulamentul de construire va fi realizat în baza unui Plan Urbanistic de Detaliu.
Construcţia ce generează PUD face parte integrantă din complexul comercial Dacia. Accesul în imobilul proprietate investitor, situat la etajul 2, se face dinspre b-dul Alexandru Lăpuşneanu.


Suprafeţele aferente imobilului sunt: cotă-parte indiviză din 296,14 mp teren, suprafaţă utilă corp C1 (bar) amplasat la etajul 2 - 265,73 mp, suprafaţă utilă corp C2 (terasă aferentă bar - 103,52 mp, POT Maxim Aprobat - 85 %, CUT maxim aprobat – 3%. La solicitarea beneficiarului, pentru imobilul care a generat PUD se propune închiderea terasei aferente spaţiu comercial (bar): POT maxim aprobat - 85%, CUT maxim aprobat - 3%. Obiectivul propus se integrează în cadrul urbanistic existent, atât ca funcţiune, regim de
înălţime, cât şi ca aspect arhitectural, urmând a se utiliza materiale de calitate superioară.
 

Dacia T & T SRL, în datele Registrului Comerţului


Înfiinţată în anul 1993, Dacia T & T SRL are sediul în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 14.430 lei, integral vărsat, este compus din 1.443 părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt: Țopa George-Sebastian, cu 5% din capitalul social, şi Țopa Maria, cu 95% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, este Ţopa Dumitru.


În anul fiscal 2016, societatea cu trei salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 296.013 lei şi un profit de 65.165 lei. De asemenea, în anul 2017, societatea cu doi salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 279.402 lei şi un profit de 104.453 de lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: un profit de 108.006 lei, doi salariaţi şi o cifră de afaceri de 300.092 lei.


În secţiunea Documente puteţi consulta documentaţia depusă la Primăria Constanţa.


Citeşte şi:

Consultare publică, demarată de municipalitate PUD-ul iniţiat de Sagit Life SRL pentru un bloc de cinci etaje pe strada Dacia, la mâna constănţenilor

PUD-ul societăţii Bel-Tansport SRL pentru reglementarea terenului de lângă grădiniţa „Perluţele Mării” din Constanţa, supus consultării publice (galerie foto)

Apartamente şi cabinete medicale Imobil de trei etaje, ridicat de Davinci Luxury SRL pe strada General Manu din Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii