Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:55 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imobilul ridicat de Boardwalk Residence în Mamaia Nord, supraetajat

ro

04 Sep, 2018 00:00 2188 Marime text
Boardwalk Residence SRL, care solicitase de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa aviz de mediu pentru proiectul „Modificare proiect autorizat cu AC 326/17.05.2018 - «Construire imobil P+4 etaje, locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter», prin supraetajare cu un nivel, în limita a 20% din suprafaţă desfăşurată, conform Legii 50/1991, renunţare la spaţiu comercial de la parter şi recompartimentare interioară, modificare faţade“, a primit răspuns de la Agenţia de Mediu.
 
Astfel APM Constanţa a luat decizia de revizuire a etapei de încadrare fără efectuarea impactului asupra mediului. Decizia AM Constanţa, cât şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul APM Constanţa, zilnic, între orele 9.00 şi 13.00.
 
Precizăm că investiţia imobiliară este situată în Năvodari, zona Mamaia Nord, strada D8, lot 1/4/1, nr. cadastral 116054. Terenul studiat este compus dintr-un lot în suprafaţă de 650 mp, este proprietate privată, conform contractului de vânzare nr. 211 din 16.02.2018, are numărul cadastral 116054. Suprafaţa de teren are forma neregulată, cu deschidere la strada Primăverii. Vecinătăţile terenului sunt următoarele: la nord - alee acces IE 109295; la sud - alee acces IE 114246; la est -  lot 1/4/2, IE 114249; la vest - proprietate privată IE 114248. Distanţa de la limita de proprietate a imobilului studiat până la Marea Neagră este de 289,85 m, iar distanta până la Promenada Năvodari este de 203,10 m.
 
Investitorul va păstra funcţiunea de locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter conform autorizaţiei 326/17.05.2018. Astfel, noua clădire va avea un regim de înălţime de P+5E, realizându-se 25 de unităţi locative. De asemenea, vor fi asigurate 13 locuri de parcare la nivelul solului. Accesul din exterior se va realiza pe o scară cu 4 trepte şi o rampă pentru cărucioare şi pentru persoane cu dizabilităţi. Circulaţia pe verticală se va realiza cu ajutorul unor scări din beton armat prevăzute cu podest intermediar şi al unui lift.
 

Despre Boardwalk Residence SRL

 
Potrivit Registrului Comerţului, Boardwalk Residence SRL a fost înfiinţată în anul 2017 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 400 de lei, integral vărsat, este compus din 40 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este deţinută de asociatul persoană juridică Bimmer Workshop SRL şi asociatul persoană fizică Burghiu Sorin, fiecare asociat deţinând 50% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt Mărculescu Alexandru şi Burghiu Sorin. Boardwalk Residence SRL se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: un salariat, cifră de afaceri de 402.599 de lei şi un profit de 17.5217 lei.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii