UE și Israel au ajuns la un acord pentru extinderea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza
UE și Israel au ajuns la un acord pentru extinderea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza
10 Jul, 2025 16:34
ZIUA de Constanta
314
Marime text



- Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu Israelul în vederea extinderii ajutorului umanitar pentru Fâșia Gaza, a anunțat joi șefa diplomației europene, Kaja Kallas.
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu Israelul în vederea extinderii ajutorului umanitar pentru Fâșia Gaza, a anunțat joi șefa diplomației europene, Kaja Kallas, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Acest acord înseamnă că mai multe puncte de trecere vor fi deschise, că mai multe camioane de ajutor și de hrană vor intra în Fâșia Gaza”, a dat asigurări Kallas pe rețeaua socială X.
„Contăm pe Israel pentru a pune în aplicare toate aceste măsuri convenite”, a adăugat ea, precizând că ele vor intra în vigoare „în următoarele zile”.
Acordul înseamnă de asemenea că „infrastructurile vitale vor fi reparate și că lucrătorii umanitari vor fi protejați”, a mai explicat Kallas.
În mod concret, acordul prevede o „creștere substanțială a numărului de camioane ce transportă zilnic produse alimentare și nealimentare care intră în Gaza”, precum și deschiderea de „noi puncte de trecere” în nordul și în sudul Fâșiei Gaza, potrivit unui comunicat dat publicității de Kallas.
El prevede și redeschiderea căilor pentru transportul de ajutor iordanian și egiptean și „posibilitatea de a distribui produsele alimentare prin intermediul brutăriilor și cantinelor publice în întreaga Fâșie Gaza”, potrivit acestui comunicat.
Livrările de carburant în folosul organizațiilor umanitare vor fi de asemenea reluate, „până la un nivel operațional”.
Kaja Kallas ar urma să predea în următoarele zile celor 27 de țări membre ale UE o listă de măsuri posibile de luat după decizia de a revedea acordul de asociere care leagă Israelul și UE.
Un raport al Comisiei Europene, prezentat la sfârșitul lui iunie miniștrilor afacerilor externe europeni, estimează că Israelul a încălcat articolul 2 al acestui acord, în materie de respectare a drepturilor omului.
Unele țări europene, printre care Spania, cer în consecință suspendarea acestui acord de asociere, cel puțin în parte, însă mai multe alte țări se opun.
Liderii europeni, reuniți la sfârșitul lui iunie într-un summit, și-au îndemnat miniștrii „să continue discuțiile în vederea unei continuări”, dar „ținând cont de evoluția situației pe teren”.
Acordul încheiat cu Israelul asupra ajutorului umanitar și anunțat joi de Kaja Kallas ar urma să permită țărilor europene cele mai apropiate de Israel să respingă orice discuție asupra unor eventuale sancțiuni.
Miniștrii afacerilor externe ai țărilor din UE se vor reuni marți la Bruxelles. Cu o zi înainte, este prevăzută de asemenea o reuniune cu țările din „vecinătatea de sud” a UE, printre care Israelul.
Citește și:
Putin îi transmite lui Trump că Rusia nu renunță la obiectivele din Ucraina
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii