Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:15 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vot din arestul IPJ

ro

05 Dec, 2009 01:04 993 Marime text
Ca şi la primul tur de scrutin al prezidenţialelor, şi pe 6 decembrie,o parte din persoanele aflate în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa se va alătura românilor care vor să-şi exprime opţiunea referitor la cine îi va reprezenta în următorii cinci ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanţa, subinspector Radu Croitoru, la ora actuală, în arest sunt 42 de persoane, dintre care 37 au drept de vot şi au solicitat să li se înlesnească participarea la alegerile prezidenţiale de duminică. „Celor ce au formulat în scris cererile li se va pune la dispoziţie o urnă mobilă de la Secţia de votare nr.169, amenajată în incinta Universităţii «Ovidius»", a adăugat Radu Croitoru. Referitor la celelalte cinci persoane din arest care nu vor participa la scrutin, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa a menţionat că este vorba despre un cetăţean britanic, doi minori şi doi cetăţeni care nu au dreptul de a vota sau de a fi votaţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii