Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Urmărirea penală a ginecologului afacerist Hany Riad, la final

ro

09 Feb, 2011 01:57 3143 Marime text
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că dosarul în care medicul ginecolog Hany Riad, în vârstă de 38 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, este aproape finalizat. De altfel, peste câteva zile, la Judecătoria Constanţa, Hany Riad se va prezenta în dosarul cu numărul unic 35550/212/2010, cu obiectul „contestaţie la executare contestaţie decizie", unde ginecologul are calitatea de contestator iar DSP Constanţa - Comisia de Monitorizare şi Competenţa Profesională pentru cazurile de Malpraxis este intimat.

Urmărirea penală demarată pe numele lui Hany Riad, medic ginecolog, fost angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa este aproape terminată. Astfel, potrivit oficialilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa din dosarul cauzei mai lipseşte raportul Colegiului Medicilor precum şi un act eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală. Pentru a-şi câştiga dreptatea, Hany Riad a înregistrat pe data de 17.09 2010, pe rolul Judecătoriei Constanţa, dosarul cu numărul unic 35550/212/2010 având ca obiect „contestaţie la executare contestaţie decizie". Acest litigiu în care Comisia de Monitorizare şi Competenţa Profesională pentru cazurile de Malpraxis figurează ca intimat, a fost reprogramat de magistraţi pentru data de 22 februarie. Hany Riad a întrat în colimatorul oamenilor legii din cauza morţii unei minorei, la patru ore după ce i-a făcut un chiuretaj. La scurt timp, şefii Spitalului Clinic Judeţean au anunţat suspendarea raporturilor de muncă între unitatea spitalicească şi doctorul ginecolog. După cum precizam şi în ediţiile trecute, numele lui Hany Riad figurează în dreptul rubricii administrator în SC Trollis Marketing SRL. În această firmă a fost cooptată Aurelia Sîrbu, din Năvodari, iar la scurt timp după această mişcare asociata ginecologului, Elena - Dorica Muşi, s-a retras din firmă aceasta cesionându-i bărbatului cu titlul gratuit cele şapte părţi sociale pe care le deţinea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cornel 01 Mar, 2011 18:44 pentru ana. Va rog sa sunati la redactie unde am lasat adresa de e - mail pt. Dvs.
  • cornel 01 Mar, 2011 09:56 pentru ana: ma puteti contacta in felul urmator: sunati redactia "Ziua", unde, pentru Dumneavoastra am lasat adresa mea de e - mail.
  • ana 28 Feb, 2011 12:19 nu o sa fie pedepsit pt ca este tinut in brate de cei care tr sa-l acuze de ce nu verificati ce afaceri are
  • ana 28 Feb, 2011 11:58 si eu am multe de spus veti fi socati de ce va voi spune pt cornel as dori sa iau legatura cu el
  • cornel 26 Feb, 2011 11:26 In scurt timp intentionez sau dau public unele aspecte legate de cei 2 parteneri, in special de Sirbu Aurelia. Astfel de oameni de afaceri sunt intr - adevar "mandria tarii". Deocamdata atat.