Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:01 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un politist comunitar ar trebui sa pazeasca cinci postasi

ro

22 Jan, 2010 02:27 1850 Marime text
cap_2.jpgAnul trecut, la nivelul judeţului Constanţa, au existat două agresiuni la adresa unor poştaşi, însă, din fericire, Direcţia Regională de Poştă nu a înregistrat nicio pagubă

Cazul factorului poştal gălăţean tâlhărit recent a readus în atenţia instituţiilor abilitate să intervină pentru prevenirea producerii acestor evenimente problema protecţiei reale a poştaşilor.

În cadrul unei întruniri derulate la sediul Companiei Naţionale Poşta Română, între inspectorul general al Poliţiei Române, chestorul principal Petre Tobă, şi preşedintele CNPR, Tudor Gabriel Bohălţeanu, s-a ajuns la concluzia că trebuie să se ia măsuri pentru prevenirea şi reducerea infracţiunilor a căror victime sunt factorii poştali.

În acest context, s-a discutat despre „oportunitatea atragerii autorităţilor locale să acorde sprijin în perioada distribuirii pensiilor prin însoţirea factorilor poştali de către lucrători ai poliţiei comunitare sau ai primăriei".

Deocamdată, CNPR a format un grup de lucru care va identifica factorii de risc şi urmează să propună un set de măsuri pentru a asigura securitatea angajaţilor companiei.

Toate bune şi frumoase până când vine vorba punerii în practică a măsurilor. Directorul coordonator al Direcţiei Regionale de Poştă Constanţa, Alexandru Maxim, ne-a explicat că, şi la ora actuală, există un protocol încheiat cu Poliţia, prin care, în perioada distribuirii pensiilor, poliţiştii ar trebui să vegheze la siguranţa factorilor poştali, „dar nu e foarte clar". „Cât priveşte stabilirea unui protocol de colaborare cu primăriile, pentru a ne acorda sprijin, mi se pare greu de realizat şi ar presupune un efort foarte mare", a adăugat Alexandru Maxim. Directorul DRPC a explicat că, în principiu, distribuirea pensiilor se efectuează lunar, pe parcursul a trei-patru zile, însă, „avem distribuţii de sume de bani pe tot parcursul lunii - alocaţii de şomaj, alocaţiile de stat pentru copii etc.".

postas_01.jpgMăsură bună, poliţişti insuficienţi

Revenind la propunerea de însoţire a factorilor poştali de către poliţiştii comunitari, cel puţin la nivelul municipiului Constanţa, va fi greu de realizat. „Măsura ar fi foarte bună, dar e greu de pus în practică, pentru că sunt foarte mulţi factori poştali", a specificat directorul DRP Constanţa, Alexandru Maxim. El a menţionat că, anul trecut, la nivelul judeţului Constanţa, s-au înregistrat două evenimente în care au fost implicaţi poştaşi, unul la Medgidia şi celălalt la Oficiul nr. 12, în cel de-al doilea caz agresorul reuşind să ia geanta, dar s-a intervenit la timp şi nu s-a înregistrat nicio pagubă.

Dacă la nivelul judeţului Constanţa există 349 de poştaşi, numai în municipiul reşedinţă de judeţ lucrează 143 de factori poştali, ceea ce face dificilă însoţirea lor din lipsă de poliţişti comunitari.

„Mi se pare corect să-i însoţim, este o idee bună, dar nu putem acţiona dacă nu ni se aprobă o suplimentare a personalului", ne-a declarat şeful Poliţiei Comunitare, Vasile Bălan. El a subliniat că, în prezent, instituţia dispune de numai 30 de angajaţi, ceea ce face imposibilă „paza" celor 143 de factori poştali ce lucrează pe raza municipiului Constanţa. „Noi suntem dispuşi să asigurăm siguranţa poştaşilor, dar cu 30 de oameni nu o putem face", a conchis Bălan.

Un calcul matematic ne arată că, la ora actuală, un poliţist comunitar ar trebui să păzească patru - cinci poştaşi, iar un ajutor din partea primăriei n-ar putea fi acordat, cu atât mai mult cu cât se anunţă restructurări. În altă ordine de idei, ar fi interesant de făcut o „probă", pentru a vedea dacă un poliţist comunitar ar rezista traseului pe care un factor poştal îl face zilnic, pe jos.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 22 Jan, 2010 11:54 Cand e vorba de BANI si de PENSIONARI sariti imediat in apararea lor ,dar cand e vorba de PROTECTIA COPIILOR LASATI SINGURI IN CASA CAT TIMP PARINTII SUNT LA UN LOC DE MUNCA SAU SUNT LASATI IN GRIJA ALTOR PERSOANE intrucat parintii lor sunt plecati la munca in strainatate, nu va DERANJEAZA si nu luati atitudine IN PRESA spre a fi ajutati.Sa va fie rusine !!! Nu sau cerut mariri de alocatii de plasament familial (97 de lei),dar de ce nu se infiinteaza CAMINE DE COPII SCOLARI ??? Pentru ca domnii DEPUTATI SI SENATORI de Constanta nu le pasa de aceasta categorie sociala de copii si parinti.Ba ,mai mult in orasul HARSOVA de Constanta este finalizat CENTRUL DE ZI PENTRU COPIII proveniti din familii sarace ,dar se zvoneste ca se doreste SCHIMBAREA DESTINATIEI acestui Centru cu LICEUL AGRICOL de la IAS.Mentionez ca aceasta cladire este zugravita in exterior cu culoarea GALBENA, ceeace da de inteles ca "apartine" PNL-ului .