Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:09 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un an de suspendare Cazul retrocedărilor nu are loc pe listele Curţii Constituţionale?

ro

10 Oct, 2011 01:00 1223 Marime text
În urmă cu aproape trei ani, o veste-şoc zguduia mai mult sau mai puţin liniştita viaţă publică a Constanţei: primarul Radu Mazăre, de mână cu majoritatea directorilor din administraţia publică locală, fuseseră trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub grave acuzaţii de corupţie.

Prejudiciul imputat de anchetatori depăşea zece milioane de euro şi ar fi fost cauzat prin retrocedarea terenurilor Constanţei în baza legii 10/2001 unor persoane care nu ar fi avut legătură cu proprietarii de drept. Cazul a intrat în atenţia Curţii de Apel Bucureşti, iar la aproape trei ani de la trimiterea dosarului în instanţă, judecătorii nici măcar n-au dat citire rechizitoriului. Mai mult decât atât, de un an de zile procesul este suspendat, ca urmare a mai multor excepţii de neconstituţionalitate invocate în cauză de avocaţii apărării. Pe data de 6 octombrie 2010, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis să menţină măsura de suspendare a procesului până la soluţionarea de către magistraţii Curţii Constituţionale a excepţiilor invocate. În cele 12 luni care s-au scurs de la această dispoziţie a instanţei, cazul retrocedărilor suspecte de la Constanţa nu şi-a găsit rândul în încărcatele liste de şedinţă ale Curţii Constituţionale. În acest context, procesul în care peste 30 de persoane cu greutate din administraţia publică locală constănţeană, în frunte cu primarul Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, sunt judecate pentru fapte de corupţie nu numai că bate pasul pe loc, dar este într-un stand by total. Date fiind cele 12 luni scurse de la suspendarea procesului, rămâne de văzut când anume Curtea Constituţională îşi va face loc în listele de şedinţe şi pentru cazul de la Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii