Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:07 14 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şase arestaţi pentru furt (video)

ro

19 May, 2012 00:31 1098 Marime text

Şase persoane au fost arestate preventiv în urma unei ample acţiuni a poliţiştilor ce a vizat o grupare infracţională ai cărei membrii erau suspectaţi de sustragerea de componente de cale ferată. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa informează că pe 7 mai, în jurul orei 16.00, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, din cadrul postului TF Medgidia, au fost sesizaţi de către reprezentanţii Depoului Medgidia, cu privire la faptul că agentul de pază al unei societăţi comerciale de profil, ce desfăşura activităţi specifice pe zona de competenţă a unităţii menţionate aparţinând CFR călători Constanţa a fost agresat fizic de un grup de persoane.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că agentul de pază aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a observat în incinta depoului un grup de aproximativ 10 persoane de sex bărbătesc, care intenţiona să sustragă o piesă uzată metalică aflată pe un vagon platformă din apropierea clădirii şefului de tură.

În momentul în care agentul de pază le-a cerut persoanelor să părăsească incinta depoului, trei dintre acestea l-au lovit cu pumnii şi picioarele, după care au sustras o tobă de angrenaj uzată, din fier în greutate de circa 80-100 kg, părăsind ulterior zona.

În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 22.00, poliţiştii postului de politie TF Medgidia au fost sesizaţi de către reprezentanţii Depoului Medgidia, cu privire la faptul că mai mulţi bărbaţi care aveau feţele acoperite au pătruns în interiorul obiectivului păzit de un agent al unei societăţi comerciale şi au sustras o piesă uzată care se afla lângă clădirea şefului de tură.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că şase persoane cu feţele acoperite au pătruns în depou, iar prin ameninţări verbale la adresa şefului de tură şi a agentului de pază au reuşit să sustragă piesa respectivă, pe care au urcat-o într-un căruţ şi au transportat-o pe poarta de acces în afara obiectivului.

Pe parcursul investigaţiilor poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au reuşit identificarea suspecţilor în cazul celor două infracţiuni de tâlhărie.

Astfel, având în vedere aceste aspecte, la data de 17 mai a.c., poliţiştii Secţiei Regionale Transporturi Constanţa cu sprijinul a 30 de lucrători din cadrul IJJ Constanţa au efectuat 10 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Medgidia, ocazie cu care au fost conduse la unitatea de poliţie opt persoane pentru cercetări.

Pe baza probatoriului administrat în cele două cauze, şase persoane cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani, din municipiul Medgidia, au fost reţinute de poliţişti pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi ulterior prezentate procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea dispunerii măsurii arestării preventive, solicitare admisă de magistraţi, pe numele suspecţilor fiind emise mandate de arestare pe o perioadă de 29 de zile pentru tâlhărie.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei Regionale Transporturi Constanţa, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor, urmând ca la finalizarea cercetărilor dosarul să fie înaintat cu propuneri legale unităţii de parchet competente.

Persoanele în cauză au fost introduse în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii