
Doi bărbaţi sunt
cercetaţi în stare de libertate după ce au creat prejudicii de peste 100.000 de
lei prin completarea unor file CEC fără acoperire. Potrivit anchetatorilor, pe
7 august 2007, Costică Cojocaru, de 56 de ani, administratorul Lucky Cos Star
Pan SRL, a emis o filă CEC în valoare de 2.800 de lei, către SC BCD Intermed
SRL. CEC-ul a fost refuzat la plată pe motivul lipsei parţiale de disponibil.
„Cel în cauză este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea
infracţiunii de emitere de filă CEC fără a avea disponibil în cont", au spus
anchetatorii. Cel de-al doilea caz anchetat de poliţişti este cel al lui Costel
Marodin, de 31 de ani. În calitate de administrator al SC Metal Trust SRL,
bărbatul a emis două file CEC, către Arcelor Distribuţie SRL şi Sid Pac Steel
& Construction Production SRL, fără a avea sumele disponibile în cont şi
fără a completa toate elementele esenţiale. Prejudiciul astfel creat
societăţilor a fost de 100.000 de lei şi, respectiv, 59.000 de lei. La rândul
său, şi Marodin este cercetat în stare de libertate.