Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:16 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plangerea doctoritei Siromascenco a ajuns la Parchetul de pe langa Inalta Curte

ro

29 Jun, 2007 00:00 1238 Marime text

Ancheta in cazul mortii baietelului din Costinesti este departe de a fi finalizata. In cursul saptamanii trecute, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat, prin Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta, dosarul in care parintii micutului sunt acuzati de doctorita Nina Siromascenco.

La sfarsitul lunii ianuarie 2007, Silviu Liea, un baietel de cinci ani din Costinesti a murit in ambulanta, pe drumul catre spital. Copilul se simtise dintr-o data rau si fusese dus de parinti la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta. Micutul suferea de o tulburare autista si comunica mai greu, insa Nina Siromascenco, medicul de garda, a hotarat ca nu se impune internarea. I-a prescris un tratament si l-a trimis acasa. La cateva ore, micutul a inceput sa se simta rau, sa verse si brusc nu a mai putut respira. Parintii au chemat o ambulanta si au pornit din nou catre Spitalul Judetean. Pe drum, cand ambulanta a ajuns pe podul de la Agigea, copilul a murit. Parintii au depus plangere la Politia Costinesti si Colegiul Medicilor, acuzand medicul de garda de ucidere din culpa. La randul sau, doctorita Nina Siromescenco a inaintat, la Biroul de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiu, plangere penala, in care ii acuza pe parinti de neglijenta. Medicul care il consultase pe micut sustinea ca ii prescrisese acestuia un tratament adecvat, insa parintii nu i-l administrasera, pe motiv ca nu stiau unde sa gaseasca o farmacie deschisa la acea ora. Lipsit de tratament medicamentos, micutul murise. Concluziile Serviciului de Medicina Legala si probele histopatologice au fost trimise la Institutul de Medicina Legala Mina Minovici, din Bucuresti. Raportul institutului a sosit la SML Constanta inca de acum cateva saptamani, insa, deocamdata, nu se cunosc concluziile acestuia. Intre timp, Parchetul de pe langa Inalta Curte a solicitat ca dosarul sa-i fie trimis. Nu se stie motivul acestei cereri, deoarece adresa nu a fost in niciun fel motivata. Anchetatorii sustin ca este posibil sa fi fost cerut doar pentru studiu sau ca urmare a unei plangeri depuse la forul superior. Cert este ca, pentru moment, dosarul a luat deja drumul Bucurestiului.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii