Mezinii familiei Guta, preluati de Protectia Copilului
Mezinii familiei Guta, preluati de Protectia Copilului
25 Jun, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1067
Marime text

O comisie din cadrul Protectiei Copilului a descins la ferma din Rasova unde, intr-o camera darapanata, locuieste familia Guta, familie in care opt fetite au murit din cauze necunoscute. Lucratorii de la Protectia Copilului au gasit aici o mizerie de nedescris. Mezina familiei, in varsta de patru ani, era atat de murdara incat se asezasera mustele pe ea si statea, aproape dezbracata, pe ciment. Fratele ei, in varsta de sase ani, se afla in aceeasi stare. Copiii erau singuri acasa si incuiati in camera. Dupa o vreme si-a facut aparitia si mama, Marena Guta, extrem de revoltata de prezenta intrusilor. Foarte calma, aceasta a relatat cum a opta sa fiica, de numai 11 luni, murise in urma cu cateva zile. A declarat, de asemenea, ca fiul cel mare, in varsta de sapte ani, este plecat de acasa si ca fratii mai mari, pe care nu isi aminteste cum ii cheama, s-au dus in lume. Cei doi copii, grav bolnavi, au fost preluati de o ambulanta si transportati la Spitalul din Cernavoda. In momentul in care vor fi externati, micutii vor fi internati intr-un centru de plasament.
Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii