Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesaj de interes public Serviciul Român de Informaţii caută să angajeze 44 de tineri

ro

19 Mar, 2012 00:53 5730 Marime text

SRI_-_sigla.jpgServiciul Român de Informaţii selectează candidaţi în vederea pregătirii acestora în cadrul programelor de învăţământ superior ale Academiei Tehnice Militare.

Conform datelor oficiale, durata studiilor va fi de patru ani, la zi, totul fiind finanţat de la bugetul de stat. În ceea ce priveşte locurile alocate Serviciului Român de Informaţii acestea sunt cinci la număr pentru Facultatea de Mecatronică şi Sisteme Integrate de Armament, 23 pentru Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare şi 16 locuri (13 băieţi şi trei fete) la specializarea Calculatoare şi sisteme informatice pentru securitate naţională. Se pot înscrie numai absolvenţii de liceu, cu diplomă de bacalaureat care au cetăţenie română şi domiciliul stabil în România (atât candidaţii cât şi soţii/soţiile acestora, în cazul celor căsătoriţi), au vârsta de până la 23 ani împliniţi în cursul anului 2012, au avut, pe perioada studiilor liceale, mediile anuale la purtare minim 8,00 şi media minimă la bacalaureat 7,00. Mai mult atât, viitori salariaţi ai SRI vor trebui să cunoască foarte bine şi să aibă capacitatea de a se exprima clar şi corect în limba română, să nu fi repetat, în timpul liceului, unul sau mai mulţi ani de studiu, din motive imputabile, să fie declaraţi apţi medical şi psihologic, conform baremelor stabilite de SRI. Serviciul Român de Informaţii mai informează că intenţiile de înscriere se pot comunica la numerele de telefon: 021.305.47.54 (între orele 8:00-19:00) / 021.305.47.46 sau 021.305.47.53 (între orele 8:00-14:30). Ulterior candidaţii vor fi contactaţi pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare şi întocmirea dosarelor de concurs.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii