Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locuință protejată pentru victimele violenței în familie, la Constanța (galerie foto)

ro

04 Dec, 2019 12:30 1823 Marime text

În Constanța se află singura locuință protejată pentru victimele violenței în familie, licențiată de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați din cadrul Mininsterului Muncii și Protecției Sociale.

Centrul de găzduire „Sfânta Sofia” se află în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și a fost înființat la inițiativa primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

Centrul este amplasat în municipiul Constanța, într-o locație care va fi păstrată secretă tocmai pentru a-i proteja pe cei care ajung să locuiască acolo și dispune de 3 camere a câte 2 locuri, fiecare având grup sanitar propriu, sală de mese și bucătărie.

În această locuință protejată pot veni adulți - victime ale violenței domestice cu domiciliul în municipiul Constanța, dar și cupluri – părinte/ reprezentant legal și copil.

Durata maximă de găzduire este de 1 an, în situații excepționale, însă, contractul poate fi prelungit. De cele mai multe ori, victimele violenței în familie nu îndrăzneau să părăsească domiciliul pentru că nu dispuneau de un alt loc în care să stea. 

Această locuință socială a fost înființată pentru a furniza gratuit victimelor violenței domestice cazare, supraveghere, consiliere psihologică, reabilitare și reinserție socio-profesională.

Victimele agresiunilor domestice trebuie să știe că cel mai important lucru într-o astfel de situație este să apeleze de urgenţă 112 cât de repede posibil, astfel încât să primească ajutor fără întârziere. Fiecare secundă contează!

Anul acesta, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială s-a înființat o echipă mobilă de intervenție în cazurile de violență în familie formată din doi reprezentanți D.G.A.S. și doi polițiști locali. Echipa intervine în momentul în care este solicitată de oamenii legii. Intervenția se referă atât la victimele agresiunii pe care le duc în locuința protejată, cât și la agresori.

Dacă a fost emis un ordin de protecție provizoriu și agresorul nu are unde să stea, i se va pune la dispoziție un spațiu în care poate să locuiască maximum 5 zile.

Violența domestică este o problemă socială care afectează multe familii din țara noastră, în special femei și copii. 

În România, aproape 100 de cazuri de violență domestică au fost reclamate în fiecare zi a anului trecut, potrivit unei statistici a IGPR pentru primele 11 luni ale lui 2018.


Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii