Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:17 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liniştea dinaintea furtunii Ce aşteaptă particularul Mija, din dosarul „Bani pentru şefi din CJC"?

ro

21 Feb, 2012 00:00 1976 Marime text
Mija-arestatEugeniuMija.jpgEugeniu Mija a fost partener de afaceri cu Realini Lupsa, cântăreţ al formaţiei „Gaz pe foc", acesta fiind asociat cu fostul ministru al Transporturilor, social-democratul Miron Mitrea

Se spune că o linişte prea mare aduce după sine, aproape fără excepţie, o furtună. Surse avizate spun că vechiul principiu s-ar aplica şi în cazul bucureşteanului Eugeniu Mija, de 45 de ani, care ar fi cerut bani pentru a interveni pe la şefi din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. Omul va rămâne în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, iar asta din cauza faptului că individul nu a formulat nicio cere de eliberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, de înlocuire a arestului preventiv cu interdicţia de a părăsi ţara ori localitatea ori de revocare a măsurii arestului preventiv. Surse judiciare consideră mai degrabă suspectă atitudinea tacită pe care pare s-o fi adoptat Mija, considerând-o o strategie ce poate aduce cu sine surprize de proporţii în dosar.

Mija-sediuIPJ03.jpgPe data de 7 februarie, magistraţii Tribunalului Constanţa au admis propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, dispunând totodată arestarea preventivă a inculpatului Eugeniu Mija, pe o durată de 29 zile, până la data de 6 martie, inclusiv. Deoarece a avut posibilitatea, Eugeniu Mija a atacat cu recurs decizia Tribunalului, la Curtea de Apel Constanţa, cauza fiind înregistrată pe data de 8 februarie, sub numărul unic 161/36/2012. Pe data de 10 februarie, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul Mija, pe care l-a obligat să plătească cheltuieli judiciare, în sumă de 300 de lei. Conform datelor puse la dispoziţie de Portalul instanţelor de judecată, particularul Eugeniu Mija nu a formulat nicio cere de eliberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, de înlocuire a arestului preventiv cu interdicţia de a părăsi ţara ori localitatea ori de revocare a măsurii arestului preventiv. Asta în ciuda faptului că a avut suficient timp la dispoziţie. După cum arătam şi mai sus, surse judiciare consideră mai degrabă suspectă atitudinea tacită pe care pare s-o fi adoptat Mija, considerând-o o strategie ce poate aduce cu sine surprize de proporţii în dosar. Nu este de trecut cu vederea nici faptul că arestarea lui Mija şi apariţiile lui în mass-media au făcut vâlvă, dat fiind că, de-a lungul timpului, bucureşteanul s-a asociat cu nume sonore atât din PSD, cât şi din PC. După cum arătam şi în ediţiile trecute, Eugeniu Mija a fost partener de afaceri cu Realini Lupsa, cântăreţ al formaţiei „Gaz pe foc", acesta fiind asociat cu fostul ministru al Transporturilor, social democratul Miron Mitrea. Mija a derulat afaceri şi cu Ion Bănică, alături de care conduce SC Trans Electric Grup SRL. Bănică figurează şi în SC Trans Electric Power SA, alături de Justin Jerca. Acesta din urmă administrează, din 2006, Grivco SA - grupul de companii din România deţinut de familia lui Dan Voiculescu, preşedintele fondator al Partidului Conservator.

Ti-a placut articolul?

Comentarii