Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:46 20 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judeţul Constanţa. Accident rutier grav. Cinci victime. Au fost implicate două autoturisme. Unul s-a răsturnat (galerie foto)

ro

12 Jun, 2018 01:02 5388 Marime text
În acestă noapte, potrivit unui comunicat al IPJ Constanţa, un bărbat de 28 de ani, a condus un autoturism pe DN 2A, în localitatea  Harșova, către Constanța, iar pe fondul neatenției a pierdut controlul direcției, pătrunzând pe contrasens.

Aici a intrat în  coliziune cu un autoturism, condus de un  bărbat, de 30 de ani, care circula regulamentar din sens opus.

În urma coliziunii, primul autoturism a părăsit  partea carosabilă, răsturnându-se.

A rezultat vătămarea corporală ușoară a doi bărbați, de 36, respectiv 46 de ani, pasageri în primul auto.

Totodată, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Constanţa în accidentul de la Hârşova au rezultat cinci victime după cum urmează.
- o victimă cu traumatism toracic;
- o victimă cu traumatism membru inferior;
-  trei victime cu escoriaţii care au refuzat transportul la spital.
  Primii doi pacienţi au fost transportaţila spitalul din Hârşova pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
 
Sursa foto: IPJ Constanta

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii