Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecarea inspectorilor acuzaţi că au luat şpagă, amânată

ro

29 Jan, 2011 00:00 1177 Marime text
Dosarul în care inspectorii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa, Costel Bafan şi Adrian Cimpoaie, bănuiţi că ar fi primit mită, a fost amânat. Motivul: cei doi au invocat dreptul la apărare, solicitând instanţei fixarea unui nou termen, respectiv 18 februarie, dată până la care inspectorii îşi vor angaja un apărător.

De menţionat că Bafan şi Cimpoaie au stat aproape două săptămâni în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa. Inspectorii DGFP Constanţa au fost acuzaţi că i-ar fi solicitat 2.000 de euro şpagă lui Jean Cristinel Barbu, administratorul SC Transporturi şi Construcţii Crisiri SRL, pentru a-l scăpa pe acesta de eventualitatea unui dosar penal. Anchetatorii mai spun că cei doi nu au consemnat în procesul verbal de control din data de 9 decembrie faptul că în evidenţa contabilă a firmei denunţătorului nu era înregistrat un transport de cereale din data de 4 septembrie 2010, deşi constataseră personal acest lucru. "Pentru a crea aparenţa de legalitate a acestei omisiuni, Cimpoaie Adrian şi Bafan Costel i-au cerut contabilului societăţii să întocmească în fals factura aferentă acestui transport, devizul de transport, foaia de parcurs şi alte documente de evidenţă contabilă primară, pe care le-au ataşat la procesul verbal de control. În data de 9 decembrie 2010, Adrian Cimpoaie şi Bafan Costel au fost prinşi în flagrant delict imediat după ce au primit de la denunţător suma de 2.000 de euro", mai spun procurorii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii